Download PDF - Churry-Burry

Maşa şi directoarea, ea se credea bineînţeles mai apropiată de prima, care avea treizeci şi cinci sau
treizeci şi şase de ani. Şi iată că aceea care trecuse de mult de cincizeci de ani o tîra, pe ea, care
urma să împlinească doar patruzeci şi şase, spre aşteptarea bătrîneţii.
în baie a petrecut un moment scrutînd oglinda. „De fapt, e foarte simplu, îşi spunea ea, un păr ca al
meu devine repede argintiu. Ar trebui să-i explic fiecăruia: vedeţi, eu am părul aşa, dar nu sînt la
fel debătrînăcapărulmcu..."Ascuturat din cap ca să alunge imaginea stupidă a unei femei care pleda
în favoarea singularităţii părului ei.
Cînd a intrat în bucătăne, şi-a văzut infuzia care se răcea în crăticioara de aramă şi dintr-o dată a
simţit o hnişte plăcută, egală cu resemnarea. Da, să te resemnezi, să te instalezi în „aşteptarea bătrîneţii",
cu mici ritualuri cam maniace. Să-ţi sfărîmi vechile idealuri în crîmpeie minuscule, foarte
vagi, uşor accesibile - ca momentele de blîndă melancolie seara, ca firicelul de lichid pe care de
îndată o să-l toarne în cană...
Olga n-a înţeles ce s-a revoltat brusc înlăuntrul ei. A acţionat cu bucuna celui dintîi impuls încă
irational. Infuzia a fost vărsată în chiuvetă, grămă-joara de petale, adunată într-un bulgăre şi aruncată
pe fereastra deschisă. S-a gîndit la Li şi şi-a spus că gîndul acela provocase revolta ei: „Ea e
69
mai în vîrstă decît mine (din nou aritmetica asta:
cu trei ani mai în vîrstă!) şi totuşi se lansează într-un plan nebunesc. într-o nouă viaţă!"
A fost cuprinsă de veselia puţin cam nervoasă a celei care ar fi vrut să sfideze spiritele rezonabile.
„ Nu, dar Li asta, ce femeie dată naibh! Ea ştie ce vrea!" repeta, învîrtindu-se prin cameră. Apoi se
oprea, apuca un obiect, îl freca parcă pentru a-l curăţa de praf, îl punea la loc, aranja lucrul de mînă
de pe măsuţă, trăgea cu putere de colţurile pernei. „ A naibii Li!" Brusc i-a căzut privirea pe
volumul gros, legat în piele. Aparatul de fotografiat! Apara-tul spion pe care i-l împrumutase Li şi
care, uitat între timp, fusese gata să se transforme, prin obiş-nuinţa privirii, într-o carte cu totul
banală, în rînd cu celelalte cărţi. Olga şi-a simţit degetele stră-bătute de o furnicătură de surescitare
voioasă, în timp ce mînuiau interiorul nichelat al falsei cărţi. A stins lumina, a pus' aparatul pe
etajeră, a apăsat pe butonul neted de pe cotor, cum o învăţase prie-tena ei...
Şi-a adus aminte de toate acestea doar după trei zile, cînd răzvrătirea ei din seara cu infuzia vărsată
îi părea îndepărtată şi inutilă, cum sînt adesea marile hotărîri exaltate pe care le iei noaptea tîrziu şi
din cauza cărora te simţi încurcat a doua zi.
In ziua aceea trebuia să meargă la Paris: i se promisese mijlocirea unei întîlniri cu cineva care
putea să-i facă probabil cunoştinţă cu un mare spe-cialist în bolile sîngelui, care ar putea eventual...
Făcînd acest lung ocol al unor vagi cunoştinţe con-tinua să caute doctorul miraculos pe care
părinţii unor copii condamnaţi nu pierd niciodată nădejdea să-l găsească... Ştia că va trece pe la Li
şi a hotărît, cu aceeaşi ocazie, să-i înapoieze aparatul spion.
70
o săptămînă mai tîrziu a fost foarte mirată cînd a primit un bilet care însoţea trei poze alb-negru.
„Primele două sînt ratate, nu era destulă lumină ", comenta Li.
Olga le-a întins pe marginea ferestrei şi ima-ginea propriului ei trup, timp de cîteva secunde, i-a
tăiat respiraţia.
De altfel, în prima fbtografie ea nu se vedea. Spaţiul era luminat oblic şi lăsa să se vadă în par-tea
ei reuşită pisica lor, care dormea de obicei în bucătărie. De data aceasta era trează şi părea sur-