Download PDF - Churry-Burry

să-l transforme într-un amant nu prea grăbit să-şi revadă iubita... Nici unul dintre imigranţii ruşi
din Villiers-la-Foret nu se lăsase păcălit, dar sfirşiseră prin a-l iubi pe pilotul doborît în ultimele
lupte din război...
Uşa, abia închisă după infirmieră, s-a deschis din nou. Un bărbat cu capul întors înapoi îşi continua
discuţia cu cineva de pe coridor. Nu a între-rupt-o, ci pur şi simplu şi-a îndreptat cuvintele spre
Olga, aşezată la biroul ei. Asta nu a schimbat cu nimic sensul istorisirii lui, căci povestea era
mereu aceeaşi, fără început şi fără sfirşit, şi putea fi ascul-tată din orice moment al ei. Fostul ofiţer
de cava-lerie îşi evoca bătăliile împotriva bolşevicilor. Lupte singulare, ofensiva mai multor
divizii, capcane, răniti şi moartea unor cai de care îi părea rău, parcă mai mult decît de a celor mai
buni prieteni ai săi... Din cînd în cînd, povestirea lui interminabilă era întretăiată de şuierul unei
săbii care se înfunda în carnea inamicului. Chipul i se contracta într-o strîm-bătură sălbatică şi el
striga un scurt „hîrş-ş-ş!", rotunjindu-şi ochii pentru a imita în acelaşi timp ,expresia unui cap
tăiat...
Cititorii intrau, îşi propteau coatele pe birou, comentau cărţile pe care le aduceau înapoi, cereau
sfaturi şi, inevitabil, ajungeau la propria lor poveste... însă nu toţi. Unul, de pildă, a fost discret şi
rapid.
67
Olga îl numea „doctorul-între-noi" în amintirea pri-mei lor întîlniri: într-o zi îi îngrijise fiul, dar, la
ple-care, nmrmurase: „Vreau să rămînă între noi. Ştiţi, practicarea ilegală în ţara asta..."
Cu puţin timp înainte de închidere, Olga a primit vizita unei tinere drăguţe, care se căsătorise cu
doi ani în urmă cu un bătrîn colecţionar de tablouri şi proprietar al mai multor galerii de artă.
Pentru o femeie care-şi petrecuse tinereţea în mizeria de la Hoarda de Aur, lucrase acolo ca
ospătăriţă la can-tină şi purta numele banal de Maşa, căsătoria aceasta semăna cu apariţia unui
prinţ frumos, cu toate că soţul ei nu era nici frumos, nici prinţ, ci urît şi morocănos. Ruşii din
Villiers-la-Forăt încercau să nu vadă această latură a lucrurilor, ştiind ce rare erau minunile, chiar
şi imperfecte, pe lumea asta... Povestirea Maşei era alcătuită dintr-un catalog de personalităţi
pariziene pe care le întîlnise în galeriile soţului ei. Efortul, foarte vizibil, pe care-l făcuse ca să
reţină toate numele acelea, adesea cu particulă nobiliară, era egal cu cel pe care-l făcea acum,
străduindu-se să le spună cu o indiferenţă foarte mondenă. Se simţea că, dacă revenea din cînd în
cînd la Villiers-la-Foret, la Hoardă, era pentru a gusta delicioasa ei eliberare de locurile acelea, de
trecutul ei de mizerie, pentru a se plimba printre toţi oamenii aceia ca într-un vis urît, pe care putea
să-l curme în orice moment, întorcîndu-se la Paris...
Directoarea casei de bătrîni a fost, în ziua aceea, chiar ultima care a venit. A trebuit să aibă
răbdare, aşteptînd ca Maşa să-şi termine lista de celebrităţi. Cînd ea a părăsit sala, directoarea şi-a
arătat zgo-motos uşurarea:
— Uf! Credeam că abia la vîrsta noastră devii vorbăreţ. In aşteptarea bătrîneţii, cînd nu vom mai
avea altceva de făcut... Dar aţi auzit-o pe gaiţa
68
asta! Sînt sigură că nouă amîndurora ne-ar trebui o săptămînă să flecănm cît ea...
Cuvintele directoarei s-au transformat într-o şoaptă interioară, care a urmărit-o pe Olga toată seara.
„La vîrsta noastră... în aşteptarea bătrî-neţii..." în astfel de conversaţii gratuite, într-o replică
nesemnificativă întîmplătoare se dezvăluie realitatea şi răneşte de moarte. Intre cele două femei,