Download PDF - Churry-Burry

momentul despărţirii, cu o curiozitate copilărească, îi ceruse lui Li să i-l împrumute. Pielea mirosea
bine, iar obiectul atrăgea prin eficacitatea lui compactă de mecanism inteligent. Dar, mai ales, îi
amintea de panourile din atelierul lui Li. Da, de minunata simplitate a subiectelor lor. „Trebuie să
trăim ca personajele de pe placaj, s-a gîndit Olga cu o bucurie subită. Eu complic totul,
scormonesc. Toţi escarpenii ăştia brodaţi, ce fleacuri! Nu, are drep-tate Li: două personaje, o
situaţie. Ar trebui să mă picteze: o femeie care îşi părăseşte amantul. Pe placaj, fără detalii, fără
psihologie, căci acolo începi să-ţi debitezi bazaconii!"
Scurta izbucnire de mînie voioasă i-a dat puterea să urce scara de la ieşire, să traverseze piaţa fară
să se prăbuşească pe banca pe care o aţintise pri-virea ei. Şi chiar să înăbuşe mica voce veninoasă
care şuiera în ea: „Femeie bătrînă şi obosită, faci pe grozava şi provoci tu ruptura, ca să nu fii părăsită
de amantul tău!" A reuşit să reziste acelei voci şi chiar s-o apostrofeze: „Ce afurisită!" Era o
voce tînără, venită din altă epocă a vieţh ei, unul din vechile euri, care nu îmbătrînise şi o irita
adesea cu observaţiile lui cinice. Răneau întotdeauna cu pre-cizie. „Afurisită mică! într-o zi va
trebui să mă războiesc cu ea...", îşi repeta, şi cuvintele acelea i-au stăvilit lacrimile de oboseală,
care îi şi ardeau pleoapele...
în trenul cu vagoanele aproape goale, cele două zile petrecute la Paris i s-au părut foarte îndepărtate,
trăite de altcineva. Zile pline de cuvinte şi de gînduri febrile, exagerate. Un fel de fugă înainte,
un angrenaj de greşeli care trebuiau îndreptate făcînd alte gesturi greşite.
Dincolo de fereastră se răspîndea încet somno-lenţa amurgului. în gările mici bălţile de apă de pe
58
peroane reflectau înaltul cerului de un gri uşor mov, un cer de iarnă, parcă, în ciuda căldurii blînde
a serii de august şi a îmbelşugatei vegetaţii întu-necate şi grele.
Numele satelor se succedau în plăcuta lor perin-dare ştiută pe de rost: Cleanty, Saint-Albin,
Buissieres. Din cînd în cînd, pe fereastra deschisă intra mirosul unui foc de vreascuri aprinse în
fundul vreunei grădini de zarzavat, evocînd o viaţă tihnită şi ispititoare în simplitatea ei imaginată.
In liniştea aceea profundă i-a revenit în minte copilul ei, fiul ei. In cele două zile pariziene el era
înlăuntrul ei, în fiecare clipă, în fiecare fior al sufle-tului ei, dar protejat, separat de ceea ce trăia ea.
Acum era prezent, el îi aducea calrnul în care, ca după o fugă îndelungată, îşi regăsea încet suflul...
îl şi vedea cum se întoarce acasă a doua zi la prînz, din tabără, împreună cu alţi copii de emigranţi
ruşi. Mai mult decît o fiinţă concretă, îl simţea în ea asemenea unei atmosfere foarte fizice,
alcătuită dintr-o mie de fragilităţi, dintr-un freamăt necon-tenit de fragilităţi, din zvîcnetul sîngelui
pe care trebuia să-l asculte cu un auz profund, instinctiv, pîndind cea mai vagă tulburare a acestui
echilibru. Işi auzea trupul, sîngele, viaţa, muzica aceea tăcută, căreia o notă falsă putea să-i
întrerupă ritmul. o auzea aşa cum, pe drumul acela de întoarcere, auzea cerul, liniştea cîmpului... A
uitat de Paris.
Şi-a amintit că într-o zi, primăvara, spăla geamu-rile, iar el era cît pe ce să spargă unul, căţărînduse
pe pervazul unei ferestre, pe care o crezuse des-chisă, din cauza transparenţei atît de noi.
Geamul scosese un zăngănit vibrant, dar rezistase. Cu un gest rapid ea împinsese ambele canaturi,
zărind în ochii înfricoşaţi ai copilului reflectarea propriei spaime. Li se părea că aud trosnetul
sticlei, vedeau o jerbă de cioburi tăioase. Ştiau ce însemna asta
59
Crima Olgai Arbelina
pentru un copil ca el. „Voiam să te sărut..." a spus el foarte încet şi, ruşinat, a coborît de la
fereastră.
Mergînd pe peronul din Villiers-la-Forăt, unde se si lăsase noaptea, Olga a auzit din nou în tîmple,
în gît (nu ştii niciodată unde se piteşte), vocea zefle-mitoare, agresivă, pe care o numea „mica