Download PDF - Churry-Burry

Maşina care îi duce înapoi în Capitală e plină de vorbe de duh, de rîsete, de suspine dezamăgite ce
însoţesc cîte o rernarcă sentenţioasă. Sînt fericiţi că au reuşit să-şi domine anxietatea care i-a
cuprins adineauri. Anxietatea a devenit anecdotă, iar bă-trînul „un fel de popă enorm, cam smintit,
îmbrăcat în odăjdii vechi de cel puţin un secol". Chiar şi strania înecată din Sankt-Petersburg vine
la momentul potrivit să ilustreze natura iraţională a poporului său. Da, sufletul excesiv, atît de des
descris şi de care au luat cunoştinţă îndeaproape în excursia lor de duminică. Citează nume de
scriitori şi lungile romane în care s-ar putea găsi, căutînd bine, şi înecata şi balerinul şi bătrînul...
După această dezrădăcinare într-un loc ascuns în mijlo-cul unei cîmpii înfrigurate, spălăcite, e o
plăcere aproape fizică să te găseşti din nou în meandrele familiare ale străzilor, să recunoşti din
nou cutare cafenea, cutare răspîntie cu fizionomia ei pariziană foarte individuală şi deja nocturnă
datorită tuturor acelor lumini... Şi cînd, după un an, sau poate mai mult, în funcţie de ritmul
existenţei lor foarte pline, o cină îi va aduce iar laolaltă, nici unul din cei patru vizitatori nu va
îndrăzni să vorbească despre cele cîteva clipe de anxietate de sub cerul de iarnă. Teama de a le
mărturisi le va permite să petreacă o seară deosebit de plăcută.
Fuga lor nu l-a abătut pe bătrîn de la rondul lui obişnuit. Acum poate fi văzut ridicînd încet un
trunchi lung, pe care furtuna l-a smuls în cursul nopţii. Crucea de la un mormînt s-a transformat
într-un fel de arac ce se apleacă sub greutatea copacului doborît. Odată îndeplinită această
îndatorire, băr-batul rămîne un moment nernişcat, apoi, clătinînd de cîteva ori din cap, lasă din nou
să i se piardă cuvintele în transparenţa rece a serii. Vizitatorul care îl ascultă acum este încă
subjugat de forţa şi de aspectul mîinilor care, ivite brusc din mînecile mantalei, s-au încleştat pe
coaja umedă a copa-cului. Nişte mîini ce seamănă ele însele cu nişte rădăcini noduroase, puternice,
marcate de cicatrice, striate de vinişoare violete. Spectatorul acesta ar vrea să fie singurul care
culege cuvintele estom-pate de vînt. în ciuda lui, o femeie tînără, cu o expresie indiferentă şi
voluntară, se opreşte pe aleea învecinată, încearcă sau se preface că des-cifrează inscripţia de pe
lespedea de mormînt pe care bătrînul a degajat-o adineauri, apoi începe să asculte şi ea... Defunctul
căruia i-a silabisit mai înainte numele, un oarecare Hodorski, era un vesel aventurier. Ajuns la
Paris după Revoluţie, a trăit un an cumplit, silit să cerşească, mîzgălindu-şi degetele de la picioare
cu tuş, ca să-şi ascundă găurile din pantofi, asaltat noaptea de vedenii de
om hămesit. Singura lui avere se rezuma la cîteva titluri de proprietate asupra unor moşii de mult
confiscate de noul regim. Mare i-a fost mirarea cînd, într-o bună zi, a găsit un cumpărător, cineva
care credea că reîntoarcerea la vechiul regim era foarte probabilă în Rusia. Hodorski a început
atunci să caute pe la compatrioţii lui exilaţi astfel de titluri de proprietate inutile şi totodată
preţioase. Cumpărătorii, impresionaţi de acvilele bicefale ale imperiului, atraşi de preţurile
derizorii, se lăsau convinşi uşor. Contele şi-a asigurat astfel pe cîţiva ani o viaţă de huzur. Dar
cum, cu timpul, filonul seca, a trebuit într-o bună zi să scoată la vînzare o casă de la ţară foarte
modestă, cuibul familial în care-şi petrecuse copilăria. Tranzacţia a fost ane-voioasă.
Cumpărătorul, neîncrezător, examina înde-lung actele, cerea precizări. Hodorski, cu un zîmbet
larg, silit, a lăudat cîmpul ce se întindea în jurul casei, pîrîul cu nisip alb, livada invadată de privighetori.
A arătat chiar şi o fotografie, unica poză care-i rămăsese din tinereţe. în ea se vedea o
căruţă lîngă trepte, un copil întinzîndu-i caluhii un braţ de fin, cu privirea aţintită asupra
fotografului... Poza a fost cea care a jucat, pare-se, un rol hotărî-tor. După obiceiul lui, Hodorski a
sărbătorit îmbo-găţirea momentană într-un restaurant din Passy. Comesenii lui l-au găsit fidel sie
însuşi: strălucit, risipitor, în stare să poarte mai multe conversaţii în acelaşi timp. A doua zi spre
amiază, unul din ei, venind la conte, l-a descoperit îmbrăcat cu hainele lui de zile mari, cu capul
lipit de o pernă îmbibată de sînge...
Cei doi vizitatori nu par prea atenţi la peripeţiile din povestea acelor vieţi distruse. Ca şi cum, fără
să cunoască faptele, le-ar prevedea dinainte urzeala, pe cît de logică, pe atît de absurdă. Doar unele
amănunte le trezesc, nu se ştie de ce, interesul.