Download PDF - Churry-Burry

. — Nu, nu, domnule dragă, nu uitaţi că sînteţi un satir! Hai, oferiţi-mi o grimasă de
concupiscenţă! Da, foarte bine, uitaţi, o privire înflăcărată de dorinţă, nişte bnze umezite de
desfrîu... Perfect! Rămîneţi aşa...
lar dumneavoastră, doamnă, speriati-vă, tresăriţi! Sînteţi nimfa care simte deja în ceafă răsuflarea
acestui monstru lubric... Bine ! Nu mişcaţi...
Pivniţa era scăldată într-o lumină tăioasă, tea-trală. Li, încremenită după un trepied, cu ochiul lipit
de aparat, viza un panou mare de placaj. Acesta înfaţişa, într-o pictură exuberantă cu plante şi
frunze, o nimfă frumoasă, cu trupul alb şi arcuit, pe care, ţîşnind dintre sălcii, o înlănţuia un satir.
Nimfa clipea din ochi cam convulsiv. Satirul a tuşit uşor. „Nu mi-i-şcă-ă-m!" a repetat Li, cu o
voce de sca-mator, şi s-a auzit un ţăcănit.
Chipul satirului şi al nimfei s-au desprins de placaj şi au lăsat în locul lor niste rotocoale negre,
goale. Li s-a îndreptat şi, zărind-o pe Olga, i-a făcut cu ochiul. Un bărbat şi o femeie au ieşit din
spatele panoului. Era amuzant să le vezi capetele părăsind trupurile personajelor pictate şi aterizînd
pe nişte trupuri îmbrăcate foarte corect: o rochie de vară, o cămaşă de culoare deschisă cu o
cravată. Ei înşişi păreau puţin derutaţi de transformarea aceea subită.
— Fotografiile vor fi gata poimîine, pe la prînz, a precizat Li, conducîndu-i pînă la ieşire.
Au prînzit în pivniţă, unde erau înşirate mai multe panouri de-a lungul pereţilor. Pe unul din ele
Olga a recunoscut un donjon în flăcări, un muş-chetar care ieşea pe fereastră strîngînd în braţe o
tînără frumuseţe evanescentă. Puţin mai încolo, un cuplu de înotători bronzaţi se tolănea pe malul
unei întinderi de azur, sub nişte palmieri. Găurile pentru chipurile lor absente se decupau bizar pe
fundalul cerului tropical. în prim-plan, Olga a zărit cu mirare o dîră de nisip adevărat, o scoică
mare... Li i-a urmărit privirea.
S2
— Asta-i veche! De pe vremea cînd căutam cu orice preţ iluzia de volum, un trompe-l'oeil. Am
observat că oamenii preţuiesc mult asemănarea...
Olga o asculta, gîndindu-se cu o uimire îndu-ioşată: „Aşa e Li. Insesizabilă. Cine-i ea ? Scamatoarea
? Pictoriţa ? Fotografa ? Infirmiera ? Trei ani pe front în primul război. lar sub Ocupaţie —
închisă, torturată, da, mîinile ei pline de arsuri... Astă-noapte a plîns în somn. Oare ce visa ?"
Li s-a ridicat şi, uitînd de mîncare, a tras un panou, apoi altul, le-a instalat pe suporturi. Nu era
pentru prima oară cînd îi arăta Olgăi colecţia, dar, ca la toţi marii entuziaşti, pasiunea ei se reînnoia
de fiecare dată şi le dădea spectatorilor impresia că descoperă ceea ce văzuseră deja.
— Trebuia să inventez tot timpul, explica ea, vîrîndu-şi capul într-un rotocol decupat. Acesta
reprezintă perioada mea mitologică. îl recunoşti ?
o fată, îmbrăcată cu o tunică transparentă, se apropia de un pat şi îl lumina cu o lumînare. Un efeb
înaripat dormea acolo, într-o voluptuoasă ui-tare de sine. Chipul lui Li se ivea cînd în nimbul
lumînării, cînd pe pernă.
— lar apoi, într-o zi, o revelaţie ! Şi începe peri-oada mea literară. Uite !
De data aceasta era un bărbat cu o barbă stu-foasă, cu o cămaşă lungă, ţărănească, un uriaş ce
stătea lîngă o izbă, sprijinit de coarnele unui plug. Personajul care poza alături de el părea, în
hainele lui de oraş, chiar tipul de om mediu.
— Vezi, a exclamat fotografa, vîrindu-şi chipul în tăietură, un oarecare domn N., făcîndu-i o vizită
lui Tolstoi la lasnaia Poliana. Şi nu-ţi poţi închipui cîţi domni N. au reuşit să dea impresia că erau
per tu cu scriitorul! Şi nu numai francezii, ci chiar şi ruşii se lasă prinşi în cursă...
53