You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
zenţa obiectelor şi a fiinţelor reunite de o situaţie dureroasă. Doar să le numeşti, unele după altele,<br />
pînă ce totala lor incredibilitate sare în ochi. Aşa cum le enumera ea acum, observînd mai întîi perdelele<br />
trase, ale căror margini erau prinse unele de altele cu o jumătate de duzină de cîrlige de rufe.<br />
Perdelele întunecate, tavanul luminat pieziş de o lampă aşezată pe un scaun. lar pe tavan şi pe<br />
perete, cele două umbre colţuroase, de un negru contras-tant: cea în formă de M majusculă,<br />
picioarele îndoite ale unei femei culcate pe spate. Şi o altă formă, însă mobilă: un cap gigantic cu<br />
două coarne, apă-rînd din cînd în cînd printre triunghiurile picioa-relor îndoite. Da, două femei<br />
unite prin activitatea tăcută pe care una din ele o desfăşura asupra trupului celeilalte în camera<br />
aceea sufocantă, la sfirşitul unei după-amieze de august...<br />
o durere precisă, ascuţită, ca aceea provocată de o injecţie, a făcut-o să strîngă tare din pleoape,<br />
întrerupîndu-şi enumerarea. Trebuia s-o reia repede, ca să nu-şi lase timp să se indigneze. Da, deci<br />
soarele de august, căruia îi recunoşti încetineala prăfuită,în ciuda perdelelor trase şi a ferestrelor<br />
închise. lar dincolo de obloane, pe trotuar, la cîţiva centimetri de interiorul camuflat al încăperii,<br />
întîlnirea dintre doi trecători, cuvintele lor („Vă spun eu, n-o să prea vedem carne la anul..."), apoi<br />
zăngănitul unui tramvai şi, drept răspuns, ţîrîitul sonor al paha-relor din dulap. lar ca o amplificare<br />
a acestui zgo-mot prea uşor — clinchetul unui instrument metalic pe o tavă.<br />
Capul, acoperit cu un pătrat mare, alb, cu două coarne, a reapărut la capătul mesei de operaţie<br />
improvizate. „Nu-ţi fac prea mult rău ?" Şi s-a aple-cat din nou între genunchii îndepărtaţi ai<br />
pacientei.<br />
Şi zîmbetul acela tăcut trebuia să-l adauge la inventarul ei. Şi să-l reia, căutînd cea mai mare<br />
precizie a detaliilor. o încăpere strîmtă, o incredi-bilă îngrămădire de mobile: un dulap de lemn<br />
aproape negru, un scrin, un pian cu sfeşnice prinse de fiecare parte a claviaturii, două fotolii<br />
înghesuite ca într-o sală de cinema, un gheridon, nişte eta-jere - toate ticsite de cărţi, statuete,<br />
bibelouri, vaze cu mănunchiuri de tulpini uscate. Pe pereţi, marchetăria tablourilor, portrete vechi<br />
cu trăsături abia vizibile, peisaje luminoase, aeriene şi, brusc, o geometrie abstractă. în colţ,<br />
aproape sub tavan, dreptunghiul brun şi aurit al unei icoane camuflate sub o fişie lungă de pînză...<br />
în mijlocul acelei hara-baburi, cearceafurile aspre, răcoroase, mirosul de spirt, masa asemănătoare<br />
cu o banchiză. Dincolo de fereastră, cîteva strigăte scandate, ecouri rătă-cite, pe care participanţii<br />
le duc maşinal cu ei după o manifestaţie sau o sărbătoare. Un crîmpei muzi-cal se întreţese printre<br />
ele - hohotul vesel al unui acordeon care lasă să se ghicească, prin tonalitatea lui, priveliştea<br />
bulevardului în căldura de august...<br />
Durerea s-a schimbat, devenind mai puternică, mai umilitoare în banalitatea ei fiziologică. Olga a<br />
simţit că înlăuntrul ei zvîcneau deja cuvintele şi urmau, într-un plînset indignat, mut, s-o învinuiască<br />
de propria ei prostie („Ce tîmpită! La vîrsta mea!"), de perfidia vigilentă, meschină a vieţii<br />
(„Momentul a fost bine ales, nimic de zis! Sau, mai degrabă, eu am fost bine aleasă, altfel aş fi<br />
putut să mai păstrez cîteva iluzii despre cea mai bună dintre lumi..."). S-a grăbit să-şi reiajocu) de-a<br />
inventarul. Da, strigătele sărbătoreşti de dincolo de fereastră :<br />
cea de-a doua aniversare a eliberării Parisului... Dimineaţa, ducîndu-se la prietena ei, observase<br />
mulţirnea de drapele de pe faţade... Da, oraşul animat şi somnoros totodată, casa cu etaj la periferia<br />
arondismentului cincisprezece, soarele care se striveşte de obloanele închise de la parter. lar într-o<br />
cameră izolată de lume, două femei. Prima, întinsă pe o masă acoperită cu un cearceaf, a doua,<br />
aplecată asupra pîntecelui celei dintîi, cu capul mărit de o enormă bonetă albă cu coarne, provocînd<br />
un avort clandestin.<br />
Olga a simţit că absurditatea situaţiei îi zădăr-nicea indignarea. S-ar fi putut indigna dacă dure-rea<br />
ar fi contravenit logicii, ar fi ameninţat dreptatea. Dar nu exista în jurul ei nici o logică. Doar<br />
frînturi răzleţe: înţepăturile neplăcute, care-i făceau pielea de găină pe coapse, după-amiaza<br />
sufocantă de 25 august 1946, încăperea înţesată de mobilă, femeia care îi făcea celeilalte o operaţie<br />
considerată crimi-nală. Olga a repetat în minte: „Un avort clandestin" şi s-a gîndit că
Change language