Download PDF - Churry-Burry

nebuni", a spînzurării condamnaţilor de la procesul de la Nurnberg, a dificultăţilor şi bucuriilor
vieţii de după război din Franţa şi, nu în ultimul rînd, gravitatea mesajului fac din Andrei' Makine
o voce cu totul singulară în contextul adesea plat, frivol, superficial sau uneori searbăd al
romanului francez actual.
Bineînţeles, din critica de întîmpinare din ianuarie şi februarie 1998 nu au lipsit comentariile
nedrepte, dacă nu chiar răutăcioase, ca acela al cronicarului J6r6me Garcin de la revista Le Nouvel
Observateur, care îl acuză pe Makine de grandilocvenţă, sentimentalism, înclinaţii teratologice şi
afirmă că romanul pare prost tradus din rusă, conchizînd că, dacă succesul l-a salvat pe Makine de
sărăcie şi de cavoul din P6re Lachaise, unde, la începutul exilului, ar fi dormit noaptea, din păcate,
l-a şi orbit pe scriitor, care, nestăpînind franceza, se simte de acum îndreptăţit să-i prefere
gramaticii extazul.
însă, în ansamblu, la publicarea romanului au fost salutate cu entuziasm arta şi originali-tatea
scriitorului francez, născut la 1o septembrie 1957 în fosta Uniune Sovietică, refugiat în Franţa în
1987, laureat, din aprilie 2001, şi al Marelui Premiu RTL/Lire, acordat pentru Muzica unei viefi, şi
tradus astăzi în peste treizeci de limbi. Cîteva din cele mai interesante elogii i-au fost aduse în
revistele Lire din februarie 1998 şi Le Figaro din data de 7 a aceleiaşi luni. Cronicarul de la Lire
scrie:
„Tbată frumuseţea acestui roman de o factură foarte clasică se află aici. în lenta observare,
întretăiată de evenimente dureroase, a unui timp care trece şi nu trece şi nu se mai împlineşte
niciodată. In acest crescendo somnambulic al unei crime cu mult mai grave decît omorul... [...]
Andrei' Makine îşi reiterează propria căutare a timpului pierdut. o căutare singulară, eminamente
proustiană, eliberata de morală şi de preocupările confuze privitoare la scriitura modernă.
Provocator, tulburător, cizelat într-o limbă aproape rece, dar neîncetat alterată de profunzimea
suferinţelor, , începe cu aceste cuvinte eterne, Care răsună de-a lungul povestirii: «Ce-ai făcut din
mine ! Ce-ai făcut din mine!»". lar Franţois Nourissier, preşedin-tele Academiei Goncourt,
elogiază „freamătul psihologic, pîlpîirea, memoriei, impresionismul imaginilor", care îi amintesc
de Seurat, Bonnard şi de pictorul rus din emigraţie Jean Pougny. Citîndu-l pe Nabokov, care,
întrebat în ce limbă se simte cel mai în largul lui, răspundea: „Mintea mea spune engleza; inima
mea, ruaa; urechea mea, franceza...", Nourissier consideră că „Makine, cred eu, ar răspunde că
urechea lui alege rusa. El scrie într-o frumoasă franceză precisă, căutată, presărată cu cîteva
cuvinte rare, dar a cărei caracteristică rămîne o şiroire, un fluier, o muzică venită din rusă, aşa cum
peisajele lui - trăiască descrierile la Makine ! - tremură, dînd impresia unui miraj scînteietor,
asemenea celor dăruite de orizonturile stepei." Şi, cu fermitate, conchide: „După doi ani de lucru,
el ne dăruieşte Crim.a Olgăi Arbelina, un roman cu totul ori-ginal impunînd o lectură dificilă şi
jubilativă (altfel spus :
lentă şi savuroasă), graţie căruia îşi afirmă şi consoli-dează statutul de scriitor."
într-un interviu acordat revistei Lire în februarie 2001, imediat după lansarea ultimei sale cărţi,
Muzica unei vieţi, Andrei' Makine deplînge invazia năvalnică a subculturii, asemănînd-o cu drogul
mental invocat de Marele Inchizitor din Fraţii Karamazov. Cu această ocazie, îşi reafirmă
profesiunea de credinţă, declarînd : „Scrisul este o alegere metafizică, o transfigurare, o dăruire
totală."
Gravitatea, originalitatea si poezia adesea onirică a romanului ilustrează anticipat defi-niţia dată
de Makine literaturii în acelaşi interviu: „Lite-ratura este ultima redută a rezistenţei în faţa
maşinilor de cretinizat. Este ultimul refugiu al gîndirii libere şi prostituarea ei ar trebui să fie
considerată o crimă împo-triva umanităţii."
Virginia Baciu