Download PDF - Churry-Burry

omanul Pe vremea fluviului Amur şi mai ales în Testamentul fran-cez, abandonată în Recviem
pentru Est (2000), şi reluată cu o sobrietate clasică în Muzica unei vieţi (2001).
Romanul începe cu evocarea unui cimitir rusesc ortodox de lîngă Paris, aşadar a unui loc al morţii,
prezentat ca un pitoresc labirint exotic, unde „hoţii de confidenţe", veniţi să asculte poveştile
bătrînului paznic, încearcă să înţeleagă sufletul slav în faţa pietrelor de rnorniînt care fixează prin
inscripţiile lor funerare şi prin istorisirile bătrînului uriaş „lunecarea [...1 atît de rapidă şi personală
de la viaţă la moarte" a ruşilor ce odihnesc acolo.
Enigma întrevăzută din titlu desemnează un criminal, dar nu şi crima comisă. Este vorba oare de
avortul pro-vocat Olgăi de buna şi vechea ci prietenă Li-Alexandra, prin care cste suprimată, cu
riscul pedepsei capitale, o inocentă viaţă abia înfiripată? Sau de o crimă pasională, cum vor
neapărat să creadă locuitorii din Villiers-la-F'oret, ahtiaţi de senzaţional ? Are loc, într-adevăr, o
anchetă oficială, cu poliţişti, judecător de instrucţie, grefier, chiar un traducător, martori, şi un
posibil vinovat prczumtiv, prinţesa Olga Arbelina, care, în mod neaşteptat, se acuză ea însăşi
insistent de crimă, deşi nimic nu îi confirmă autoînvinovăţirea. Sfirşeşte prin a fi scoasă de sub
acu-zare, spre marea dezamăgire a localnicilor, conchizîndu-se că a avut loc un nefericit înec
fortuit, un accident mortal stupid. Traducătorul e, totuşi, îndreptăţit să fie surprins de insistenţa cu
care se acuză prinţesa de o crimă pe care nu a'comis-o. Ea se simte responsabilă şi chiar vinovată
căci a dorit moartea victimei, Serge Goleţ, fost ofiţer de cavalerie în armata albgardistă, care,
refugiat după Revoluţie în Franţa, exercită clandestin meseria de doctor
şi, oficial, pe cea de hingher. Aşa-zisa lui dragoste pentru prinţesă este o replică trivială a iubirii
neţărmurite, absolute, a Olgăi Arbelina pentru fiul său, care o va duce la adevărata ei crimă, iniţial
inconştientă, descoperită de ea din întîmplare, cu oroare, dar apoi, încetul cu încetul, asumată,
crima împotriva firii, crima care încalcă legile omeneşti, incestul, temă care i-a fascinat pe autorii
tragici încă din Antichitate, ducînd la opere răscolitoare, ca Oedip sau Fedra, dar şi la romane
franţuzeşti contemporane mediocre, precum Pe cine îndrdznesc să iubesc de Herv6 Bazin.
Numai că, la început, Olga este victima inocentă a fiului, victima unui viol repetat, în urma căruia
rămăsese însărcinată, şi pe el îl acuză de crimă în sinea ei, cînd îl surprinde îngrozită turnîndu-i din
belşug un somnifer, pe ascuns, în ceaiul de flori de hamei pe care-l bea seara. Această descoperire
incredibilă, insuportabilă, o face să dorească disperat să fugă, să dispară, să-şi curme viaţa, atît este
de cutremurată de grozăvia celor întîmplate fără voia sau ştirea ei şi de constatarea bruscă a
metamorfozei fiului ei, a copilului ei, neobservată de ea pînă atunci, într-un tînăr necunoscut. Dar
de fiecare dată cînd încearcă să pună capăt acestei monstruozităţi, fără a îndrăzni vreo-dată aă
vorbească deschis cu fiul ei despre incest - pe care îi este imposibil să-l numească -, viaţa lui este
brusc pusă în primejdie, fie de un accident grav, datorat hemofiliei, fie de tentativele lui deghizate
de sinucidere. Olga recurge atunci la un fel de nefiinţă, lăsîndu-se în voia fiului ei, consimţind la
incest, imitînd somnul, simulînd moartea conştiinţei, dar teama crescîndă de a-şi pierde fiul o face
să accepte totul, împotmolind-o într-o pasiune care o izo-lează de ceilalţi, izolare agravată de o
iarnă foarte grea, cu totul neobişnuită în regiunea pariziană, nemaiîntîlmtă de aproape un secol, de
fapt o minunată iarnă foarte rusească. Inevitabilele inundaţii de primăvară sporesc izolarea Olgăi,
care nu mai trăieşte decît pentru fiul ei. Deşi consideră incestul monstruos, de nenumit şi inavuabil,
iminenţa morţii fiului ei o face pe Olga să-l accepte, crezînd că aceasta e singura iubire
îngăduită fiului ei înainte de a muri. Cînd Olga îşi dă seama că ameninţarea morţii nu este chiar atît
de apropiată, mintea începe să i se tulbure. Şantajul fostului ofiţer-medic, care a ghicit totul
văzînd-o pe fereastră, în plimbările lui nocturne, în
braţele fiului ei, în dormitor, o dezaxează şi mai mult, mărindu-i spaima că incestul va fi descoperit
şi de ceilalţi. După moartea accidentală a lui Goleţ, cu carc acceptase să se plimbe cu barca pe rîu,
de teamă ca acesta să nu-i divulge teribilul secret, Olga Arbelina, care îşi pierduse deja
discernămîntul, apoi noţiunea timpului, confundînd trecutul cu prezentul, după anchetă îşi pierde şi