Download PDF - Churry-Burry

desparte nu numai de soţ ci şi de casta ei, instalată după refugiu cu predilecţie în eapitala Franţei.
Ea pără-seşte Parisul şi se stabileşte cu fiul ei, un copil de şapte ani, la Villiers-la-Poret, un orăşel
adormit ce aminteşte de atemporala Saranza din Testamentul francez, însă unde, pentru prima oară,
are senzaţia trăirii unei vieţi autentice.
în ciuda anchetei judiciare previzibile încă din titlu, romanul este de fapt o căutare dramatică a
identităţii, care poate fi rezumată în între-barea tot mai chinuitoare a prinţesei: „Cine sînt eu ?",
căutare dublată de cea a vieţii autentice. în fundal, se conturează o meditaţie torturantă asupra
nihilismului si a libertăţii individului. Pornind de la un fapt divers real, petrecut, după spusele lui
Andrei' Makine, într-o comu-nitate de emigranţi ruşi de lîngă Paris, şi anume reconsti-tuirea unui
înec - accidental sau criminal -, acest roman, în aparenţă poliţist, este de fapt o carte despre
dragoste, o dragoste absolută şi ambiguă dintre o mamă şi fiul ei, care transgresează tabuul
incestului. Dar, totodată, este şi o carte despre moarte, despre contopirea dintre dragoste şi moarte,
o carte despre exil, despre Franţa şi Rusia, despre cataclismele secolului al XX-lea şi impactul lor,
adesea tragic, asupra individului şi, nu în ultimul rînd, un superb poem în proză despre iarnă.
Ca şi în Testamen.tulfra.ncez, protagonista este o femeie în exil, dar, de data aceasta, situaţia este
inversată. Olga nu este, ca Charlotte Lemonnier, o franţuzoaică, la început rătăcită în Rusia ţaristă,
apoi captivă în Uniunea Sovietică şi, în cele din urmă, exilată involuntar acolo, ci o rusoaică,
descendentă a uneia dintre cele mai importante familii aristocratice, înrudită cu dinastia
Romanovilor, care îşi salvează viaţa printr-un exil voluntar în Franţa.
Makini recurge la o dublă evocare a unui „între-două-vîr-ste" în contextul unui „între-două-lumi"
şi sărbătorile de iarnă după vechiul rit ortodox, trăite în Franţa de către emigranţi ca în Rusia, dar
inexistente în calendarul ţării adoptive, lărgesc acest context la un straniu „între-do-uă-timpuri."
Dacă perioada ambiguă şi atît de răscolitoare a trecerii de la copilărie la adolescenţă, ca şi în trei
din cele patru roinane precedente, este zugrăvită şi aici, însă de aceastră dată prin intermediul unui
rus născut în exil, fiul prin-ţesei — singurul căruia autorul nu îi dă un nunae, în prim-plan trece
acum, pentru prima oară, perioada tot atît de tulbure, prezentată ca „o moarte înainte de moarte", a
amurgului vieţii unei femei de patruzeci şi şase de ani, deci a trecerii de la plenitudinea unei
frumu-seţi ieşite din comun la bătrîneţe. De altfel, şi trecerea de la copilărie la adolescenţă este, în
acest roman, legată cxplicit, apăsat, de moarte, fiul prinţesei fiind născut sub un dublu sernn al
morţii, în 1932 - anul uciderii preşedin-telui Frantei de către emigrantul rus Pavel Gorgulov -, şi
avînd, ca „moştenire" de familie, o hemofilie, care îl con-damnă la dispariţie cel mai tîrziu înainte
de a împlini douazeci de ani.
Tot pentru prima oară, Makine înfăţişează şi trecerea de la copilărie la adolescenţă a două fete:
prinţesa Olga Arbelina şi prietena ei, Li, de origine modestă, acceptată odinioară de nobilii ruşi la
balurile lor mascate (petreceri, dar totodată şi mascarade), deghizată de obicei în magician
însărcinat cu focurile de artificu. Un accident nefericit, survenit în toiul unui frenetic bal mascat, îi
mutilează pe viaţă chipul, iar, mai tîrziu, după ce se refugiază şi ea în Franţa, torlurile la care este
supusă în timpul Ocupaţiei îi mutilează şi mîinile. Dar toate acestea nu o împiedică să devină după
război o fotografă entuziastă, care, prin arta ei, îi eliberează pe oameni de povara rutinei şi a
convenienţelor, încurajîndu-le avîntul fanteziei, libertatea de gîndire. Fidelă ideii de libertate,
păstrîndu-şi tinereţea spirituală şi energia, plină de încredere în noua putere, se întoarce în Uniunea
Sovietică, simţindu-se necesară acolo pentru a-i învăţa din nou pe oameni să rîdă, prin inter-mediul
fotografiilor ei originale, pentru a-i elibera de gravitatea apăsătoare a vieţii lor cotidiene. Dar,
odată repatriată, este arcstată la coborîrea din tren, în gară, deportată ca prizonieră politică într-un
lagăr de la Cercul polar, iar panourile ei cu decoruri fanteziste sînt azvîrlite la gunoi şi arse apoi de
localnici ca lemn de foc, pentru a supravieţui teribilei ierni ruseşti. Prin personajul lui Li, Andreî
Makine dezvoltă o reflecţie estetică începută în Confesiunea unui stegar destituit, amplificată în