Download PDF - Churry-Burry

într-o zi a crezut că-i poate în sfirşit povesti esenţialul bărbatului care o asculta cu atîta interes.
Vizibil, judecătorul de instrucţie a început să de-vină conştient că avea în faţa lui nu o oarecare
„Doamnă Arbelina", ci o femeie care purta în ea nopţi stranii de iarnă, falii teribile, care se căscau
în orice moment sub un obiect obişnuit, sub un cuvînt anodin. încurajată de înţelegerea lui, i-a
vorbit despre frumuseţea de nespus a iernii pe care o trăise nu de mult, a iazului minuscul cu peşti
prizonieri, a crengii care-şi pierdea la nesfirşit cris-talele de promoroacă... Ea trăia din nou în
fragili-tatea acelor clipe de linişte şi descoperea, cu încîn-tare, că şi celălalt se apropia tot mai mult
de ele în fiecare zi. Era acum sigură că putea să-i încre-dinţeze taina ei...
De ce a apărut brusc bîlbîitul care pretindea că fusese cel mai bun prieten al lui Goleţ ? L-a cunoscut
oare în timpul unei confruntări sau a aflat de
265
existenţa lui datorită versiunilor din ce în ce mai numeroase care agitau Hoarda şi chiar oraşul întreg?
Ea nu-şi mai amintea. Totuşi, mărturia acestui Tum-tum a dat totul peste cap. Luptînd cu
greu împotriva bîlbîielii, el a mărturisit: Goleţ ştia că prinţul Arbelin se dedase, înainte de război,
unui trafic dubios cu proprietăţile pe care le aveau emi-granţii în Rusia şi prin urmare...
Judecătorul a considerat fantezistă noua versiune. Goleţ abia îl cunoştea pe prinţ şi nu ar fi putut
demonstra nicio-dată prin ce erau ilicite vînzările...
Ea a văzut în mărturia aceea distrugerea a tot ce construise cuvînt după cuvînt în conversaţiile cu
judecătorul. Aşadar, Goleţ nu ştia nimic despre nopţile ei de iarnă. Ameninţările pe care le fbrmulase
se rezumau la vechiul secret al domeniilor vîn-dute de prinţ. Acesta era şantajul lui ridicol! Pe
cînd ea, încurcată, înnebunită, îşi închipuise că băr-batul acela vîrît sub ferestrele lor... Nu, el nu
văzuse nimic. Dar în cazul acesta moartea lui, pe care o dorise atît de mult, crima pe care o
mărturisise judecătorului era de o gratuitate absolută. II omo-rîse degeaba...
Ciudat, judecătorul o ascultase de data aceasta cu o nerăbdare prost ascunsă, uitîndu-se adesea la
ceas, aprobînd cu un aer distrat. lar grefierul era absent. Ea a insistat să fie însoţită la locul dramei,
dar s-a lovit de un refuz, şi-a repetat cererea pe un ton categoric, explicînd că aveau să găsească un
element decisiv pentru aflarea adevărului şi a obţi-nut în sfirşit cîştig de cauză. în ciuda orei tîrzii,
ea s-a dus pe mal, a găsit locul exact al popasului lor, a arătat poziţia trupurilor lor în iarbă, a
descris sfirşitul mesei lor... Şi a observat brusc că era sin-gură pe mal, că soarele apusese de mult şi
că expli-caţiile ei nu se adresau nimănui... Ba da, au fost auzite de cîţiva derbedei tineri, care au
urmărit-o
266
Andrei Makine
aruncînd în ea cu bulgări de lut ud şi strigînd lucruri obscene.
Chiar în seara aceea, poate, pe drumul de întoarcere, l-a întîlnit pe bîlbîit. El i-a spus că nu le
trebuia nici mărturia lui. Şi totuşi, îi povestisejude-cătorului că Goleţ ducea o viaţă atît de retrasă
pentru că avea un trecut de ascuns: medic de răz-boi, fusese făcut prizonier de roşii, slujise doi ani
în armata lor... Cu treizeci de ani în urmă.
Stăteau unul în faţa celuilalt pe o stradă aproape întunecată din oraşul de jos. Ea, cu părul zbîrlit
din cauza goanei, cu rochia pătată de noroiul cu care aruncaseră în ea cei care o urmăreau. El, mic,
pirpiriu, cu faţa schimonosită de cuvîntul im-posibil. De altfel, amîndoi se simţeau insuportabil de
muţi. El a reuşit în cele din urmă să stăpînească aerul care-i astupa gîtul şi a dat drumul unui geamăt
necruţător:
— Tum-tum-dumneavoastră l-aţi o-o-omorît!