Download PDF - Churry-Burry

acoperişurilor din orasul de'sus, spre cotul mat al rîului... Nu, nu exista în materia călduţă şi moale
a vieţii decît vaietul dorinţei, decît trupul pîndind contopirea.
El a adunat resturile de mîncare, a împăturit faţa de masă. Şi atunci a existat un moment de ezitare:
oare sticla aproape goală trebuia aruncată sau dusă cu ei ? Vizihil beat, s-a lovit de nehotărîrea
aceea ridicolă. A vîrît sticla în sacoşă, a scos-o, a examinat-o perplex... Din acele cîteva secunde de
îndoială a început (aşa va simţi ea, dar nimeni nu va voi să o creadă) numărătoarea inversă a minutelor
care au precedat sfirşitul. Dacă el nu ar fi zăbovit sucind şi răsucind sticla, dacă ei ar fi plecat
puţin mai devreme, sau dacă el ar fi sfirşit prin a păstra sticla, totul s-ar fi petrecut altfel...
Dar el a dat din mînă şi, cu un hăulit care se voia poznaş, a aruncat sticla în apă. A desluşit probabil,
cu intuiţia oamenilor beţi, ceva ca o coardă întinsă care îl lega de un lucru invizibil.
Dispoziţia i s-a schimbat. A încercat să glumească: acum cobo-rau pe curentul apei şi, cu cîţiva
metri mai jos, au ajuns din urmă sticla care nu se scufundase, el a împins-o cu o lovitură de vîslă,
gîtul sticlei a dis-părut scoţînd un scurt gîlgîit de bule de aer. A rîs în hohote. Şi s-a posomorît
imediat.
Poate pentru a risipi neliniştea aceea obscură, a lăsat brusc vîslele, s-a întins, ridicînd faţa spre cer,
şi a declarat cu o voce pe care beţia o făcea tărăgănată :
— Omul e făcut pentru fericire ca pasărea pen-tru zbor!
S-a ridicat pe jumătate şi, bălăbănit de insta-bilitatea bărcii, a căzut brusc spre spate, unde era
aşezată ea. Olga s-a îndepărtat, ca să nu fie zdro-bită de masa aceea dezechilibrată, care pufnea în
rîs. El a ajuns-o totuşi, aplecat peste ea, trăgînd-o
261
brutal de rochie. In momentul acela, ea a văzut înălţîndu-se din apă o construcţie de oţel răsucită şi
ruginită, care creştea rapid... Barca s-a răsturnat aproape blînd, aşa i s-a părut.
Nu avea să ştie niciodată dacă violenţa cu care Goleţ s-a aruncat spre ea, s-a agăţat de trupul ei se
datora beţiei, dorinţei de a o salva sau incapacităţii lui de a înota. Sau poate că el a vrut să împingă
femeia care risca să-l înece ? Sau era deja în agonie ? Nu avea să ştie nici dacă el se rănise în
momentul căderii sau după, cînd s-a scufundat, şi a reapărut apoi deja neînsufleţit,
Oricare ar fi fost motivul acelei brutalităţi, ges-turile lui Goleţ au imitat cu o coincidenţă macabră
actul carnal la care visase. El a strîns în braţe trupul dorit, l-a agresat, i-a smuls partea de sus a
rochiei dezgolindu-i umerii, sînii, zgîriindu-le pie-lea cu unghiile.
Lupta aceea sălbatică a durat cel mult cîteva secunde. El a dispărut sub apă, a ieşit la suprafaţă
puţin mai departe, rnai aproape de mal, într-un loc la adăpost de forţa curentului. Trupul i s-a
imobili-zat între un bloc de beton, un zăgaz îngust de nisip şi tulpinile de stuf pe care continuau să
se aşeze libelule verzi şi albastre.
Ea a înotat, sau mai degrabă s-a lăsat purtată, înconjurată de fişii din rochia ei, pînă la locul acela
ferit. La doar cîţiva metri de locul naufragiului lor, piciorul ei a atins fundul rîului. Totul semăna
cu un joc. Şi, cu toate acestea, la doi paşi de ea plutea trupul acela îmbrăcat, iar apa dinjurul
capului său se colora în brun.
Pe mal se vedeau alergînd doi bărbaţi precedaţi de un băiat care îşi ţinea încă în mînă undiţa.
1 s-a părut că nu a părăsit săptămîni întregi malul acela însorit, butucul bătrîn pe care o văzu-seră
aşezată primii martori. Nu mai existau nopţi, doar ziua aceea interminabilă, efluviile călduţe care
urcau din apă, mirosul ierburilor, al nămolului şi lumina caldă, uşor voalată, care fascina mai mult
decît razele crude.