Download PDF - Churry-Burry

255
sînt naiv, departe de mine. Dar totuşi! Din fericire nu sînt limbut, căci dacă nu, cunoaşteţi gurile
rele de la Hoardă şi de altfel... lar cînd v-am propus... prietenia mea, era pentru a putea să vă
vorbesc despre asta mai liber, înţelegeţi, în intimitate. Şi pentru a vă da posibilitatea de a vă trăi
normal viaţa de femeie, cu un bărbat care să vă facă să simţiţi plăcere...
Nu! El nu a rostit ultirnele cuvinte! Dar ele erau totuşi reale, de neocolit, căci erau imaginate de ea.
De fapt, el nu mai era acolo. Ea era singură, aşezată pe pat, cu faţa spre oglindă. El plecase, urîndui
noapte bună şi propunîndu-i să meargă să facă a doua zi o plimbare cu barca. Ea acceptase, dînd
de mai multe ori din cap.
Noaptea, s-a rătăcit pentru cîteva clipe într-un apartament întunecat, nesfirşit, ale cărui labirinturi
le-a descoperit înainte de a veni să se lungească pe un pat. Intra fiul ei, aşa cum îl văzuse în dupămasa
plonjoanelor - gol, cu trupul ud, care a umezit cear-ceafurile şi le-a răcit plăcut. Ea simţea
răcoarea aceea pe piept, în şolduri. El o săruta, buzele lui miroseau a tulpini şi a frunze acvatice.
Libertatea lor era atît de neţărmurită, încît trupurile li se miş-cau ca sub apă, într-o minunată
imponderabilitate a gesturilor. Cînd s-a pomenit în genunchi, domi-nată de el, a remarcat că
fotoliul întors spre perete într-un colţ al camerei necunoscute era ocupat. Nu vedea decît braţul de
pe spetează - un buton gro-solan de manşetă lucea în penumbră. Şi cu cît plă-cerea era mai
violentă, cu atît profilul bărbatului aşezat se detaşa de spătar. Ea avea să-l recunoască atunci cînd,
în sfirşit, cu un strigăt încă înfundat de plăcere, s-a smuls din somn. Un obiect i se încrus-tase sub
umăr. A aprins lumina şi a cules din cutele cearceafurilor în dezordine un buton de manşetă.
256
Andrei Makine
într-un ultim efort de raţionament sănătos a formulat un gînd nelalocul lui, supranatural ai s-a
bucurat de absurditatea lui: „Nu a existat nici un balaur!" Da, trebuia să spună lucrurile acelea
neve-rosimile, care nu aveau nici o şansă să devină reale. Nici un balaur! Un apartament
necunoscut, bar-batul din fotoliu, poate. Dar nici un balaur. Aşa va sfirşi prin a deosebi ce e
adevărat de ce e fals...
Exerciţiul acela parcă a calmat-o. Un răgaz de cîteva minute, în timpul căruia s-a ridicat, s-a dus în
încăperea cu cărţi, a scos un volum enciclopedic mare, l-a răsfoit cu o mînă stîngace, nervoasă. Si a
dat repede de o ilustraţie: „Un boa constrictor ata-cînd o antilopă". Un trup lucios, acoperit cu
arabes-curi, îşi strangula victima. „Balaurul...", a şoptit ea şi şi-a amintit că în imensul apartament
p'e care îl părăsise adineauri uitase să stingă lampa de pe noptieră.
Prin aburii căldurii zgomotele ajungeau vagi, lichide. Strigătele copiilor care se bălăceau aproape
de mal, mugetul unei cirezi... Şi clipocitul leneş al vîslelor. Pentru a împinge barca de la
povîrnişuljos şi plin de nămol, el a trebuit mai întîi să se descalţe, să-şi suflece pantalonii, să intre
în apă. Ea îi vedea acum tălpile picioarelor, late, scorojite, iar pe frunte dunga de lut, pe care şi-o
lăsase ştergîndu-şi pică-turile de sudoare. Dîra aceea maro era pentru ea un mic punct dureros, cu
totul aparte în universul acela însorit şi apatic. Nu putea să-i spună: „V-aţi pătat pe faţă" şi cu atît
mai puţin să-şi strecoare degetele în apă, să-i spele fruntea...
Nu, era cu totul de neconceput. Bărbatul aşezat în faţa ei, cu călcîiele goale, proptite de pragul luntrii,
era o fiinţă cu totul neobişnuită: bărbatul care o dorea şi care o ducea într-o zi de iulie
sufocantă cu barca, îndeplinind astfel un ritual ce preceda noaptea în care avea s-o violeze cît
poftea, de la sine înţeles, fără nici o rezistenţă din partea ei. Inainte de plim-bare, cînd traversau
oraşul de sus, o invitase în baraca de tir. Nu ratase nici o ţintă şi la ieşire o privea cu aerul unui
copil care aşteaptă felicitări. Acelaşi bărbat se aflase într-un apartament labirintic, într-un fotoliu