Download PDF - Churry-Burry

apoi îi izbucneau pe buze, parcă îi scăpau altcuiva:
„Plecaţi! leşiţi! Repede!" Ordine neputincioase, care nu-i schimbau expresia absentă a feţei şi nu
produceau nici un efect asupra bărbatului tot nemişcat şi din ce în ce mai apropiat. Ea era absentă
şi din propriul ei trup, iar bărbatul o ştia:
copilăria, beţia, nebunia dezarmează astfel trupul care devine o pradă uşoară. „Nu v-am spus ieri,
debita el cu surescitarea celui care-şi vede jocul reuşind. Vă iubesc, vă iubesc de ani de zile... Nu,
lăsaţi-mă..."
Ea a dat din mînă, stîngaci. El a transformat palma aceea într-o sărutare de mînă pătimaşă, apoi a
cuprins-o de mijloc, a împins-o spre pat. Ea a văzut o faţă rotundă lăcuită de sudoare şi s-a auzit
strigînd o frază complet fără noimă:
— Daţi-mi drumul! Aveţi un gît hidos! Cuvintele acelea absurde, pe jumătate gîtuite, au frînt brusc
asaltul. Bărbatul s-a ridicat, şi-a descleştat mîinile, şi-a pipăit gîtul. „Ce spuneţi? Ce are gîtul
meu ?"
Era o piele rasă prea tare, roşie şi acoperită toată cu umflături minuscule. A făcut o mişcare spre
oglindă, şi-a dat seama de ridicolul gestului său, şi-a pierdut cumpătul.
— Plecaţi! a spus ea cu o voce obosită. Vă rog... Ea s-a dus la uşa-fereastră, a deschis-o larg, dînd
la o parte perdeaua. El s-a supus, murmurînd cu un aer jignit: „De acord, de acord... Dar n-o să-mi
refuzaţi totuşi plăcerea unei simple plimbări ? Mîine, în cursul după-amiezii..." A ieşit, s-a întors şi
a aşteptat răspunsul. Ea a făcut un „nu" din cap şi a tras de clanţă. Butonul de la manşetă a sclipit
-el a avut timp să blocheze uşa.
— Un ultim cuvînt, a lansat el, neizbutind să-şi echilibreze pe buze zîmbetul şi spasmele de mînie.
Chiar ultimul, vă asigur. Uşa asta cu geamuri cu
254
Andre'i Makine
care îmi zdrobiţi braţul (ea a dat drumul la clanţă), uşa-fereastră e foarte lată pentru perdelele astea
sau perdelele prea înguste, cum vreţi...
Olga a simţit în ea un fior adînc care îi încolţea rapid în pîntece, urca în piept, îi strivea muşchii
gîtului. Bărbatul avea să rostească ceva ireparabil, intuia ea cu precizie, orbitor. Simţise acest lucru
inconştient, de la începutul manevrelor lui şi pre-sentimentul acela o dezarma în faţa lui.
— ...perdelele acestea într-adevăr prea strîmte, vedeţi, nu-mi sînt chiar necunoscute. Vedeţi, am o
slăbiciune, îmi place să mă plimb seara tîrziu, înainte de a mă duce la culcare. Ce vreţi, cînd
trăieşti singur. Şi apoi, sînt foarte iscoditor...
Ar fi trebuit să-i taie vorba, să-l oprească în pragul noii fraze... Ar fi trebuit să-l lase să continue
adineauri, să-i accepte sărutările, să i se dăruiască pentru că ceea ce avea să-i spună el era de o mie
de ori mai monstruos. Dar aerul devenea apăsă-tor ca bumbacul ud, îi împiedica gesturile, îi înăbuşea
vocea.
— Mai ales că, din cauza gerului din iarna asta, m-am neliniştit adesea: dumneavoastră cu un
copil... ăăă... bplnav, în şandramaua asta, nu se ştie niciodată. într-o seară, tocmai treceam prin
preajmă, aproape sub ferestrele dumneavoastră, am aruncat o privire, perdelele erau trase, dar sînt,
v-am spus-o, prea strîmte... Aşa că m-am uitat şi...
...Şi v-am văzut, pe dumneavoastră şi pe fiul dumneavoastră, goi, făcînd dragoste.
Nu! Nu a spus-o. Ea a crezut că o va spune şi fraza a devenit imediat reală, inseparabilă de ceea ce
o precedase. Poate că el vorbise adineauri şi despre goliciunea lor, despre ciudăţenia carnală a
cuplului lor... Nu mai ştia.
— In fine, o să înţelegeţi, fără indoială, mirarea mea... Am mai văzut şi altele la viaţa mea... Nu