De ce Eminescu? - Dacia.org

DACIA
magazin
8
nr. 59, mai–iunie 2009
Pornind de la mesajul lui Eminescu – aşa cum a văzut el noua Renaştere prin dacizare – într-o ţară care s-ar putea
numi chiar aşa, DACIA – îndreptându-se astfel prima mare eroare politică din istoria noastră modernă (privind numele ce
s-a dat ţării în secolul XIX sub influenţa tezei false a romanizării) –, adică pornind de la reînvierea spiritului dac, iar nu
neapărat cu o întoarcere tale-quale la trecut ci, cum spunea el – având în vedere deschiderile spre modernitate –, „o parţială
întoarcere la trecut, la elementele lui bune, sănătoase, proprii de dezvoltare”, aceasta ar însemna – cum deja a spus-o
Mircea Vulcănescu –, pe de o parte „reînvierea virtuţilor (…) neamului nostru”, pe de altă parte, adăugăm noi, o pavăză
împotriva pretenţiilor şi loviturilor care ne-au venit şi ne vin din afară, din partea celor ce nu încetează să-şi revendice,
parşiv, pentru ei, „pământ şi apă” din întinsul spaţiu etno-naţional al Daciei Mari, spaţiu atât de mult îngustat, în curgerea
timpului, după cum se observă pe harta Vasilescu.
Noi rămânem optimişti, un optimism încrâncenat însă, gândind la obstacolele ce sunt de învins. Aşa cum tot cu un
optimism încrâncenat îşi încheie poetul Adrian Păunescu unul din cele mai dramatice poeme ale sale (Parastasul – 1992):
„……………………..
Ţară-n ţărână, În patima cruntă,
Sub mână păgână, să se scoale Neamul
Măcar rădăcină să-ţi mai rămână! Şi Râul şi Ramul
Când o fi şi-o fi Şi să se audă din fiece sat,
Şi poate ne-om înzdrăveni, ca un ecou fidel şi curat,
Să facem din noapte zi ca un parastas retehnologizat:
Şi din moarte nuntă! «Adevărat! Adevărat a-nviat!»”
EMINESCU
la Congresul al X-lea de Dacologie
Mariana TERRA
Bucureşti, iunie 2009
Congresul nostru Internaţional de Dacologie din acest an, 2009, aflat în cel de-al zecelea an de existenţă, îşi
onorează lucrările prin evocarea celui mai mare creator al cuvântului şi ideii româneşti, Mihai Eminescu.
A vorbi despre Eminescu al nostru, despre geniul românesc care şi-a depăşit epoca este un privilegiu
şi este o datorie de suflet. Oricât de mult s-a vorbit şi oricât de mult s-a scris despre Eminescu, mai sunt multe aspecte
de relevat fiindcă o creaţie atât de complexă şi de valoroasă ca aceea creată de Geniul Naţional al Românilor ascunde
incomensurabile sugestii şi fascinante idei încă nedescoperite şi încă necomentate.
Perpessicius îl definea metaforic pe Eminescu ca fiind: „Everestul lirismului pe care generaţii după generaţii îl vor
urca, fără ca vreodată să ajungă până la creştetul încununat de soare şi de ninsori. De aceea Eminescu este greu de pătruns
pe cărări obişnuite“.
Despre Eminescu se cuvine să vorbim la timpul prezent pentru că, prin opera lui strălucită, el trăieşte în sufletele
contemporanilor şi va trăi în sufletele celor ce ne urmează. Prin ceea ce a creat, Eminescu este o prelungire şi o eternizare
a sufletului nostru românesc.
Patria noastră de suflet şi dor, încrustată ca o inimă veşnic vie în infinitul univers pământesc, este o părticică semnificativă
din odată măreţul Imperiu Dacic a cărui strălucire este monumental rechemată în memorie prin crezul şi îndemnul
unicului şi veşnic tânărului nostru Mihai Eminescu:
„ÎN DACIA TOTUL TREBUIE DACIZAT“.
Propoziţia, cu inflexiuni imperative exprimate clar, fără echivoc, izvorăşte din deplina cunoaştere de către Eminescu
a istoriei străvechi, a măreţiei şi frumuseţii interioare a dacilor de odinioară, din convingerea nezdruncinată că
adevăratul nume al patriei lui – şi al patriei noastre totodată – adevăratul şi unicul nume trebuie să fie DACIA. Enunţul
ne răscoleşte şi astăzi, după atâta amar de vreme. Căci dacii nu au pierit. Ei călătoresc cu Eminescu „pe întinsele ape“ ale
gândirii libere, „pe lângă plopii fără soţ“ care-şi freamătă crengile în semn de salut, sub cerul senin în care „Luceafărul“
le luminează nemărginirea iar Dunărea le alină setea de dreptate. Munţii maiestuoşi, semeţii noştri Munţi Carpaţi le îndrumă
paşii spre adăpost şi odihnă. Luna, „regina nopţii“ înstelate, le luminează calea spre mame, spre soţii şi spre urmaşi.