De ce Eminescu? - Dacia.org

nr. 59, mai–iunie 2009
DACIA
magazin
De ce erau temuţi dacii şi mai ales ce elemente au generat milenara „utopie getică”? Poate pentru că zeul războiului Ares
sau Marte se născuse între ei, după cum istoriseşte Herodot, ori poate pentru că în jurul Istrului (Danubiului) şi Pontului
Euxin locuiau amazoanele, făpturi mirifice ale zeiţei Artemis, aşa cum se exprimă plin de lirism Pindar. Un alt răspuns
ar putea fi dat de faptul că la Pontul Euxin, odihneşte trupul lui Achile într-o strălucitoare insulă, numită Leuce (Insula
şerpilor) sau „Insula albă” (luminoasă), situată la gurile Istrului, după acelaşi Pindar şi după Euripide sau după Antigos:
„se povesteşte şi despre insula Leuce, că niciuna dintre păsări nu se poate ridica în zbor deasupra sanctuarului lui Achile
”. Ori poate din cauza faptului că gurile Istrului erau „sfinte şi sacre” după Strabon, Istrul fiind considerat un fluviu divin
purificator, atât după spusele lui Sofocle, cât şi după Virgiliu, fluviu din care, înainte de a pleca la război dacii beau câte
o gură de apă asemeni unui vin sacru, jurând că se vor întoarce la lăcaşurile lor părinteşti numai după ce vor ucide toţi
duşmanii (Afidus Modestus în comentarii la opera lui Virgiliu) ar mai putea fi un răspuns indus de mitologiile spaţiului
dacic. O altă explicaţie ar putea fi contrastul dintre „neospitalierul” Pontus Axenus 111) , cum traduce Ovidiu în „Tristele”
sale Marea Neagră, şi Pontus Euxin care semnifica „ţărmul ospitalier al dacilor” pentru toţi cei veniţi cu gânduri curate…
Ori poate că mitul podului soarelui peste Marea Neagră înfricoşase prea mulţi dintre corăbierii antici, la fel ca şi „talpa”
lui Hercule care releva prezenţa lui Hercule, aproape de Dierna (Cerna actuală) sau misterioasa insulă Erithea situată pe
locul de-acum scufundatei Ada-Kaleh... O altă variantă se poate să fi fost blestemată prezenţă a lânii de aur, „Arcadia sau
Colhida” însăşi fiind situată cu celebrele sale bogăţii, chiar pe litoralul Mării Negre, neospitaliere şi pline de furtuni, după
cum scrie chiar Apollonius din Rhodos. (Absirt şi Medeea, copiii lui Aeetes, l-au ajutat pe Iason să fure lâna de aur chiar
pe locul numit „mal abrupt” sau „tăietura dreaptă în faleză”, respectiv Tomis sau Constanţa de azi).Dar de ce nu Dunărea
însăşi să fie la vărsarea prin împletitura-i de braţe nemiloase cauza acestei înspăimântătoare utopii getice? Chiar Pliniu cel
Bătrân denumea braţele Deltei cu nume sacre greceşti, ca de exemplu „Hieron Stoma” astăzi braţul Sfântul Gheorghe (cu
sensul de braţ sfânt), veneraţia având în lumea anticilor izvoare în temeri adânci şi deznădăjduite spaime...
Dar oare de ce să nu fi fost munţii, pădurile şi peşterile sacralizate cauzele temerilor antice, temeri după care
Cogainonul, unde se afla peştera lui Zalmoxis şi Pionul erau consideraţi de către toată antichitatea munţi cereşti. Cu
siguranţă însă că tenebroasele păduri şi sălbatica Peuce au salvat de nenumărate ori arcul carpatic. Cornelius Fuscus a fost
înmormântat cu întreaga legiune pe care a condus-o ca general sub pădurea blestemată, terifiind Roma şi întregul imperiu,
întreţinând astfel şi el „utopia getică”. Dar teama cea mai profundă pare să vină din magia ce lega cultul lui Zarathustra
de cel al lui Zalmoxis. O eliberare spirituală a strămoşilor daci ce a înspăimântat, nu prin monoteismul unificator, ci prin
bucuria morţii simple, pline de curaj, în luptă cu duşmanul, percepută ca renaştere şi înălţare finală. Această magie făcea
inexplicabile atitudinile unui popor care plângea la naşterea fiilor şi fiicelor lui şi se bucura şi petrecea la moartea demnă a
acestora. Să fi fost oare Zalmoxis cauza, acest zeu „romanizat” mai târziu cu şiretenie şi ironie în Jupiter Optimus Maximus
Paternus Aepilofius (după George Pârvan) sau „zeul din stâncă”…Această ermetizare în cult ce se substituie „oriunde
şi aiurea”, dând naştere celor mai interesante forme de dualitate şi supravieţuire, multiplica pericolul dac şi ulterior în
limbaj grec sau latin. Alexandru Busuioceanu subliniază câteva exemple memorabile, de o manieră „crescendo”, de la
Decebalus - Diuppaneus, Danubius - Ister, Zalmoxis - Gebeleizis, Carpathus - Caucasus, de la Daci-Davi-Dai şi până la
Getae- Massagetae- Thyragetae- Thissagetae - Pitigetae etc.
Mihai Eminescu
Silvia DRUMEA
La acest cel de-al X-lea Congres Internaţional de Dacologie, ca sol al românilor din Italia,
permiteţi-mi să exprim prinosul meu de mândrie pentru continua şi minunata preocupare
a Societăţii Internaţionale ”Reînvierea Daciei” de a aprofunda cercetările privind originea
dacică a poporului meu, a poporului nostru. Şi ce altă bucurie mai mare poate fi decât aceea
de a creiona portretul nemuritor al unicului Eminecu?!
1. AUTOPORTRET -
Ştefanelli Teodor şi Chibici Rîvneanul, răsfoind prin foile terfelite ale lui Mihai Eminescu, pe când erau studenţi
la Viena, citeau următoarele:
11 1) Pontul Axeinos şi Pontul Euxeinos - („Marea neospitalieră şi ţărmul ospitalier”)
55