De ce Eminescu? - Dacia.org

DACIA
magazin
48
nr. 59, mai–iunie 2009
ne gândim că de fapt nici ZAMOLXE sau ZALMOXE nu poate fi numele
adevarat al MARELUI ZEU al getodacilor şi al altor popoare antice nordice
ale Europei.
** În Iran există un important centru istoric Mudan, teritoriu administrativ
Bishapur care are un singur monument, o statuie colosală de aprox 20 de metri
care-l reprezintă pe regele ( shach’inshach) Shapur care a trăit în a doua jumătate
a secolului al 3-lea al en., care are ţinuta oficială, costumaţia, coroana, chiar şi
cuafura, evident chiar uimitor de asemănatoare cu ale voievodului MIRCEA
cel BĂTRÂN, erou-personaj al poeziei SCRISOAREA III. De fapt este o ţinută
asemănătoare cu acea cu care este reprezentat şi Negru Vodă în tabloul votiv de
la Biserica Domnească, Curtea de Argeş.
*** Este posibil ca această asemănare să nu fie întâmplătoare, pentru că
în documentele persane care de fapt sunt denumite, în cultura iraniană, FARSY,
există din dinastia sassanidă, un rege Yazdgerd II, care a avut trei urmaşi,
Hormuzd care în 459 este înlocuit de fratele sau Firuz (care în unele documente
este şi Piroz) care este înlocuit în 484 de VALASH! Acesta în 488 este alungat
de Kavad o rudă princiară care i permite să ia din ţară tot ce doreşte dar să plece!
Şi acesta pleacă după ce între cei doi se „prafează un tratat de asistenţă şi ajutor,
urmat de o vastă corespondenţă! Din care rezultă că Valah era adeptul unui cult al lui SARABA , o fiinţă fantastică cu
oarecare asemănare cu şarpele care se autodevorează. Dar VALASH în corespondenţă apare… BASSARABA ! la fel
se desemnează această familie până la domnitorul Constantin BRÂNCOVEANU care astfel îşi scrie numele la Biserica
Domniţa BĂLAŞA din Bucureşti.
Balada Păcurarul
– varianta bănăţană a Mioriţei
Prof. Constantin GIURGINCA
Profesorul George Călinescu, proaspăt absolvent al Şcolii de Înalte Studii de la Roma (întemeiată de Vasile
Pârvan), e repartizat în primul său an de profesorat în Timişoara la Liceul Constantin Diaconovici Loga,
anul şcolar 1928 – 1929.
Profesorul îşi îndeamnă elevii să culeagă folclor, iar unul dintre ei, Ioan Fonoş, se întoarce cu un fragment din
balada Mioriţa cules din zona Lugojului, satele Berini, Ramna etc. Profesorul Călinescu i-a cerut să caute şi restul de
fragmente care lipseau. A avut şansa ca, prin anii 1935 – 1936, să poată asculta „Cântecul Păcurariului” la o cabană
forestieră din zona munţilor Armeniş, spre Muntele Mic. Acea variantă închega toate fragmentele mozaicate culese de
Ioan Fonoş de-a lungul a peste 8 ani. Tăietorul de lemne care a cântat-o exterioriza şi interioriza jelania şi tânguirea
baciului mioritic. El cânta, apoi declama, apoi juca interpretând textul. Ioan Fonoş a mărturisit că muzica era o doină la
lamentaţia ciobanului, când dansa, muzica era un cântec de joc, pe care îl juca, ca apoi să revină la plângere şi jeluire.
În momentele sale de transfigurare mistică, trăind misterul orfic al jelaniei şi incantaţiei, tăietorul părea rupt de tot ce-l
înconjoară, trăindu-şi aidoma acţiunile scenariului pe care îl reactualiza în clipele acelea. Textul literar îl avem prin
providenţiala sârguinţă a culegătorului de folclor Ioan Fonoş, dar textul muzical? Acesta a circulat în satele bănăţene sub
formă de colind: „Cântecul Păcurariului”.
Un alt descoperitor de nestemate folclorice, Sabin Drăgoi, culege numeroase colinde şi cântece bătrâneşti din
Banat, prin care şi doina notată de dânsul cu numărul 30, care e o variantă a Mioriţei, culeasă în comuna Belinţ şi care
va deveni laitmotivul rapsodiei bănăţene dedicată lui George Enescu. Melodia îl va impresiona pe compozitorul Paul
Constantinescu care a utilizat şi varianta belinţeană a baladei Mioriţa, culeasă de Sabin Drăgoi, în madrigalul „Mioriţa”,