De ce Eminescu? - Dacia.org

nr. 59, mai–iunie 2009
magazin DACIA
la gurile sacre ale Dunării.
Urme ale practicării cultului au rămas în toponimia românească. În Vrancea, localitatea Soveja este în realitate
Sabeja. Săbăoani este o localitate la nord de Roman, Basarabi e lângă Constanţa, iar Basarabeasca se află în Republica
Moldova. Adepţii cultului Saraba, urmăriţi şi martirizaţi, au devenit şerbani – şerbii din Evul Mediu valah. Sebeş-Alba
se află în centrul României. În zona Sibiului - Cibinum în vechime - nevestele ciobanilor se numeau sibine din cibine, iar
soţii lor, ciobani, pot fi foarte bine sabanii. Multe denumiri din onomastica feminină se păstrează din vatra geto-dacică:
Saba, Sara, Saranda, Zaranda, Zaraza, Sava, Sabeta, Savageta, Saveta, Elisaveta, Sabadia, Savadai, Savada, Sabaia,
Sabina, Sabrina, Saviana, Savadia etc. La nordul Dunării sunt consemnaţi peste 30 de mucenici cu numele de Sava, în
secolul lV, aspect ce ne face să credem că aparţineau unui cult, aşa cum fac şi astăzi călugării, sihaştrii, care se rebotează
când îmbracă haina sacerdotală, iar paralela Saraba-Saba-Sava e uşor de sesizat. Aria de răspândire a cultului era imensă
pentru acele timpuri din moment ce mucenici cu numele de Sava sunt veneraţi de la Moscova până-n Creta şi de la
Atlantic până în China
În balada Mioriţa este vorba despre Oiţa ciobănaşului care îl informează despre ce pun la cale cei doi ciobănei,
fiindcă este o căpriţă năzdrăvană: Dar cea căpriţă ciută,/ Merge-n urmă şi-i ascultă,/ Din cârd în lături s-a dat,/ Şi la
stăpân a alergat. Capra l-a hrănit, l-a iniţiat pe cioban: Maica Capră mi-a dat să sug,/ Babaloca m-a legănat,/ Batalul în
braţe m-a ţinut,/ Şi cu turma-n braţe m-am înfrăţit. Iată că este vorba despre o sarabă care l-a alăptat şi l-a socializat cu
înţelepciunea sa cultică. Şi în mitologia antică grecească mama adoptivă a gemenilor divini Artemisa şi Apollo era Capra
Amalteia, cea care l-a hrănit şi pe Zeus - cel născut din capră.
Sâmbăta era ziua cea mai importantă a ceremoniilor de Sarabă. Creştinismul i-a subminat rolul înlocuind-o cu
duminica, dar ea a rămas până în timpurile noastre ca zi a ofrandelor sub formă de colaci, care se numesc sâmbeciori.
Sabat este asimilat în zilele noastre cu o adunare de vrăjitoare, indicând de fapt Ceremoniile Sarabelor. Există rugăciunea
Sărindar ce se ţine 40 de zile pentru iertarea păcatelor şi pomenirea morţilor. Din străbuni, la geto-daci se merge cu
Capra dovedind că începuturile existenţei sunt încriptate în Saraba - Căprioara de Aur. Ka înseamnă gură, iar Ra - soare
dovedind că acest simbol face trimitere la oratoarele ce slujeau ca iniţiate pe altarul Soarelui. Termenul de Căpri.Oara,
care e şi Oratoarea şi devine soţioara, surioara, este cuvântul care are ca misiune de a transmite, oral, învăţăturile
Sarabei, limbajul fiind cel mai sigur depozit cultic.
În legendele antice greceşti cerboaica de aur este dăruită de nimfa Taygete zânei Ortoisa, care proteja cetatea
Sparta şi care era identică cu Artemisa în a cărei stăpânire se afla căprioara de aur. În scrierile sacre, Saraba s-a reîncarnat
în Asura, apoi în Paurava şi-i obligă pe prinţi la un ritual de întemeiere şi de întronare, pentru un oraş, pentru un regat. În
poemul sanscrit Mahabharata, Asura Saraba este un monstru cu 8 picioare mai puternic decât un leu, care era adversarul
lui Vişnu.
Saba este o foarte veche denumire populară şi biblică a Sibilei-Eritreea-Cibela-Reea-Roşia căreia Nicolae
Densuşianu îi dedică zeci de pagini în Dacia Preistorică, iar în final presupune că este vestita Regină din Saba, a cărei
biografie seamănă atât de mult cu Femeia străină cu cartea sub mănă la care fac referire scrierile antice. Astfel, răspândirea
mitului Sarabei este prezent în întâmplările Reginei din Saba din povestirile etiopiene, yemenite, dar şi în legendele
greceşti antice, în Coran, iar poporul sabeenilor apare încă din Vechiul Testament şi până la Codex Rohontzy după anul
1.000.
În Vechiul Testament, Regina din Saba îi dă Regelui Solomon banii pentru construirea templului şi aceştia erau în
număr de 666. Cum să nu fie satanizat acest număr, care are semnificaţii cultice străvechi?
Regina deţinea o carte sfântă fără de care nicio personalitate nu putea deveni Rege ori Mare Pontif. Ea venera luna
şi stelele pe Vatra Soarelui, motiv pentru care purta şi o mantie cu 7 stele ce reprezentau cele 7 atlantide, fiicele lui Atlas,
din care s-au născut atlanţii. Multe ştia lumea despre Regina din Saba, dar ea avea un secret intuit doar de regele Solomon,
care a înţeles că este o SARABĂ, o preoteasă a unui cult străvechi păgân. Printr-un şiretlic, regele a determinat-o să
se dea de gol. A invitat-o la templu şi i-a cerut să lustruiască marmura ce lucea ca oglinda unei ape. De teamă să nu se
ude, regina a ridicat mantia sacră şi i s-au văzut picioarele care erau păroase ca de capră: deci era preoteasă SARABĂ.
Surprinzător că prin creştinare acest defect i-a dispărut deci…s-a lepădat de cultul Saraba. Regina din Saba cu urme
concrete de căprioară sacră a devenit mit fiindcă mitul Saraba a fost păstrat de înţeleptele preotese geto-dace până în
zorii creştinismului. Descoperirile arheologice, Vechiul Testament, dar şi Codex Rohontzy dovedesc creştinarea Marilor
Sacerdoţi din Cetatea Saba, care nu a fost aşa de simplă, aspect foarte important fiindcă sarabii aveau mare influenţă
asupra popoarelor antice din Europa Centrală şi din Orientul Apropiat. Creştinismul a preluat de le aceştia Sfintele Daruri,
potirul sacru şi talerul cu picior, scoase la fiecare slujbă ca odoare cultice de preţ. Mitologia creştină a satanizat acest cult
şi a transformat caprinele în făpturi drăceşti, iar pe bietul ţap ispăşitor se aruncă de veacuri toate relele.
Cultul Saraba străluceşte în bezna vremurilor trecute ca o nestemată a culturii şi civilizaţiei umane.
41