De ce Eminescu? - Dacia.org

nr. 59, mai–iunie 2009
Eminescu – un mare patriot
DACIA
magazin
Valeriu PoPoVICI-URSU
Luarea sa de poziţie fermă în presă contra măsurilor ungurilor de
deznaţionalizare şi maghiarizare forţată a românilor transilvăneni după anul 1867
Marele Eminescu nu a fost numai cel mai mare poet al nostru, dar a fost şi un mare erudit şi un mare
patriot. În operele sale, cumulate în volumele de scrieri politice, sub diverse pseudonime, a combătut
aprig derivele politicienilor vremii, cât şi afacerile veroase ale alogenilor care se îmbogăţeau pe spinarea
curbată a ţărănimii noastre româneşti.
În cele ce urmează, ne vom ocupa numai de articolele în care marele nostru patriot denunţa cu fermitate măsurile
criminale luate de guvernele maghiare care s-au succedat după anul 1867 în scopul deznaţionalizării şi maghiarizării
românilor transilvăneni.
Pentru a înţelege cum au putut, dintr-odată, ungurii să poată lua măsuri aşa de drastice în Transilvania, trebuie
să cunoaştem mai întâi contextul politic care le-a permis să-şi pună în aplicare campania de deznaţionalizare şi de
maghiarizare forţată.
Mai întâi a trebuit vom arăta cine au fost şi de unde s-au înscris ungurii pe firmament, ca o populaţie europeană.
Popor ugro-finic (mongolic), venit din stepele Asiei, s-au stabilit în nordul Mării Negre, la Atelkuz (Ţara dintre râuri) şi
au făcut incursiuni de jaf, ajungând până în sudul Dunării, unde bizantinii negociază cu bulgarii şi pecenegii (de etnie
getică) să-i lichideze. Dar aceştia, în raidul de represalii, întâlniră doar bătrâni, femei şi copii, pe care-i exterminară. La
întoarcerea acasă, războinicii nu mai găsesc decât cadavre; în jalea lor, caută să se răzbune pe bulgari, nu reuşesc să-i
bată, îndreptându-se apoi spre Panonia. De aici fac raiduri de jaf spre Bizanţ, dar mai ales spre vest. În anul 955 ei sunt
exterminaţi de către Otto I, împăratul germanilor. Peste aproape 50 de ani, din rămăşitele lor şi din convertirea forţată la
catolicism a românului panonian Voicu, papalitatea creează regatul maghiar dându-i lui Voicu coroana regală şi titlu de
sfânt, cu numele de Ştefan I! Regatul maghiar, la vremea aceea, era un regat fantomă, fără teritoriu, fără unguri, dar cu
voinţa fermă a papalităţii de a crea un stat tampon între Est si Vest. Cu sprijinul germanilor dirijaţi de papalitate, începe
convertirea forţată a românilor panonieni la catolicism şi, în caz de refuz, moartea şi confiscarea averii. La vremea aceea,
Transilvania avea statut propriu şi prinţi români, botezaţi şi investiţi cu titluri la Constantinopol, care s-au luptat pentru
independenţa şi autonomia Transilvaniei, până la încorporarea ei în Imperiul Austro-Ungar. După care, tot ca o provincie
a imperiului, a avut autonomie şi dietă proprie; prin pierderea fidelilor saşi care au trecut la luterani şi o parte din maghiari
trecuţi la calvinism, prin maghiarii rămaşi fideli catolicismului, au forţat catolicizarea nobililor români sub ameninţarea
morţii întregii familii; aceeaşi practică fusese utilizată mai înainte în Panonia.
Din anul 1867, prin manevre nelegale şi neconstituţionale, ungurii şi-au creat o dietă cu majoritate maghiarosăsească,
au votat unirea Transilvaniei la Ungaria, fiind aprobată această uniune de către împăratul Frantz Josef cu prilejul
încoronării lui. Din acel moment ungurii au avut mâna liberă de a începe campania lor odioasă de maghiarizare forţată a
populaţiilor din „Marea Ungarie“, ei fiind de altfel net minoritari în ansamblul Ungariei!
Eminescu, patriot înflăcărat, a început o campanie în jurnalele româneşti combătând cu ardoare toate măsurile
draconice şi neconstituţionale pe care maghiarii le-au pus în operă pentru realizarea scopurilor pe care şi le propuseseră! Din
anul 1001 până-n secolul al XIX-lea, din nucleul cu care au început (format din români panonieni convertiţi la catolicism
şi supuşi unei maghiarizări a limbii pentru a-şi pierde complet naţionalitatea), ei tot nu reuşiseră să fie majoritari, ceea ce
le-a creat un sindrom, o nebunie, nemaiputând să aibă o conduită normală, conduită rămasă şi astăzi sub denumirea de
„sindromul Trianon“ cu afişarea Transilvaniei aparţinând Ungariei peste tot în lume, o nostalgie a vremurilor medievale,
când o minoritate războinică încerca să domine un popor numeros, paşnic, de agricultori şi crescători de vite!
În articolul Să facem un congres apărut în Federaţiunea, Eminescu atacă dualismul puterii din imperiu, în care restul
populaţiilor conlocuitoare sunt mai numeroase decât cei ce deţin puterea. El combate sistemul politic în care un comisar
guvernamental îşi permite a dizolva o adunare constituţională, garantată de tron, care nu intervine să se restabilească ordinea.
Aici, Eminescu acuză tronul care nu este mediatorul tuturor naţionalităţilor din imperiul. De asemenea, propune să se facă un
Congres cu participarea reprezentanţilor tuturor naţionalităţilor (deja cehii, galiţienii ş.a., cer autonomia provinciilor lor).
35