De ce Eminescu? - Dacia.org

nr. 59, mai–iunie 2009
DACIA
magazin
spre evanghelizare, prin tragere la sorţi, Schiţia, Tracia şi regiunile care se întind până
la Dunăre, mai precis „Goţia” despre care Jordanes spune că era Geţia şi regiunile
de răsărit ale Daciei Carpatice, mult dincolo de Nistru, reprezentând deplinătatea
ţinuturilor dacice. Aici existau numeroase nuclee de preoţi ale vechiului cult al lui
Zalmoxis (posibil a fi Mithra), religie care avea multe în comun cu noua credinţă
creştină. Trecuse un veac de la vremurile de glorie ale vestitului rege Burebista şi
începea să se simtă ameninţarea teribilă a Imperiului Roman. Cum Apostolul Andrei a
murit în anul 60, după ce propovăduise creştinismul pe pământurile dacilor între anii
31 – 51 , când pe tron era cel de al 123-lea rege al dacilor. (VD-AS). Niciun autor antic,
ci doar un singur izvor, cel al faptelor reale, ne spune că pe tronul Daciei se afla un
rege . Un istoric grec ne arată că în perioada care cuprinde anul 87 bătrânul rege Dura
– al 124-lea rege îi va ceda tronul tânărului Decebal. Se pare că este vorba de acelaşi
rege Dura din legendele Dobrogei. Fără îndoială, Duras era foarte bătrân şi era rege în
perioada Apostolului Andrei cu 27-37 de ani mai înainte. În unele izvoare se arată că
sfântul Andrei a ajuns în jurul anilor 37-38 şi la Sarmisegetuza. El se stabilise în Dacia
mică (Dobrogea). Evenimentul venirii Apostolului Andrei a avut ecouri puternice în
toate ţinuturile din jur, de la mare până la munte. Iată deci o confirmare clară şi exactă
că Duras a fost contemporan cu Sfântul Andrei. Este vorba şi de textul uneia din tăbliţele de la Sinaia în care numele
regelui Duras apare alături de cel al lui Fonteius Agrippa, guvernator roman al provinciei Moesia.
Cotizo a domnit până dincolo de Banatul actual, după cum confirmă scrierile latineşti vechi. Alţi prinţi cu numele
de Cotizo au domnit în Tracia. Cu siguranţă, în Dobrogea exista la acea vreme un dregător cu acest nume, iar în munţi
un rege mare, puternic pe nume Dura. E admirabil că tradiţia populară a reţinut numele Cutusone, iar nu Cotizo, cum îl
pronunţau grecii şi romanii. Şi în acest caz, una din plăcuţele de la Sinaia cinfirmă că: „într-una dintre cetăţile dacilor
dobrogeni“ domnea un prinţ numit Cutuzonio.
Analiza vio-informaţională arată că acest cuvânt are o vechime de cel puţin 11.261 de ani.
Eminescu şi salvarea poporului român
Miruna LEPUŞ
Copyright Manager şi traducător, Editura Vremea
Cel ce visa o „Dacie Mare“ a fost mai mult decât poetul veşnic îndrăgostit prezentat de manualele şcolare,
mai mult decât un pasionat de filosofia pesimistă sau orientală, cum ne e adesea prezentat. A fost jurnalist,
economist, fin cunoscător al situaţiei poli tice, economice şi culturale din a doua parte a secolului al XIX-lea
şi nu numai. Şi toate aceste cunoştinţe le-a integrat luptei sale pentru salvarea poporului român. Iar salvarea poporului
trebuia întreprinsă pe mai multe planuri – politic, economic, cultural.
În plan politic, ataşarea Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei la „ţară” a
fost un ideal pentru care Eminescu a luptat de-a lungul întregii vieţi – articolele
din ”Timpul” şi implicarea în activitatea Societăţii Carpaţii – lucru ce avea însă să
contribuie la moartea sa. În plan economic, se cerea o revenire a bogăţiilor ţării la
proprietarii de drept, adică românii, prin descotorosirea de pătura suprapusă şi de
politicienii care o încurajau. În plan cultural, Eminescu a promovat cunoaşterea
istoriei şi a folclorului autentic românesc ca mijloc de a rezista influenţelor
apusene.
Aceste deziderate vor fi dezvoltate pornind de la ideile expuse de Eminescu în
articolele apărute în ziarul Timpul. Citate ce vorbesc de la sine vor întări afirmaţiile.
Necunoaşterea operei politice a lui Eminescu de către marea majoritate a
populaţiei, în condiţiile în care el e „poetul nostru naţional”, ridică unele semne
de întrebare în privinţa celor care decid ce trebuie să ştim şi ce nu – care e scopul
ţinerii în întuneric? Diminuarea numărului de locuitori ai României care mai sunt
„români” . Majoritatea sunt doar „buni români”, ceea ce, aşa cum spunea Nae
Ionescu, înseamnă mult mai puţin.
25