pdf romana - Universitatea Transilvania

INTRODUCERE
Molidul de rezonanţă este, pe bună dreptate, arborele cu cea mai nobilă
utilizare de la noi din ţară şi nu numai, întrucât, din lemnul acestuia, prin măiestria
lutierului, ia naştere instrumentul cel mai sensibil pentru spiritul uman, cel care se
apropie cel mai mult şi uneori chiar depăşeşte tonalitatea corzilor vocale umane, vioara,
această sublimă punte de legătură între trecut, prezent şi viitor. Probabil că nu există pe
Pământ un alt instrument atât de bine înrădăcinat în istoria, arta şi spiritualitatea
omenirii, cum este vioara. Am putea spune că vioara odată cu unduiosul sunet pe care îl
produce, poartă pe undele ei şi mesajul vieţii arborelui de molid de rezonanţă, încărcat
de frumuseţea tărâmului în care a trăit, tărâm unde armonia şi splendoarea naturii au
desăvârşit sortimentul de lemn perfect pentru instrumentele muzicale cu coarde.
Aprecierea de care s-a bucurat molidul de rezonanţă în decursul timpului a
făcut ca acesta să îşi câştige un renume deosebit pe plan mondial, ajungând să fie cel
mai apreciat şi solicitat lemn în construcţia instrumentelor muzicale cu coarde.
Leagănul acestuia au fost pădurile virgine montane, cu structuri complexe şi stabile, a
căror suprafaţă s-a redus foarte mult ca urmare a impactului antropic, dar care ocupa în
trecut zone întinse (V. Giurgiu, 1978, 1995; N. Geambaşu, 1995; R. Ichim, 1988; I.
Milescu, 1997).
La confecţionarea instrumentelor muzicale, lemnul este un material folosit
încă din antichitate şi continuă să fie utilizat într-o măsură crescândă. Se apreciază că
industria de instrumente muzicale foloseşte lemnul a circa 160 de specii. Din cele mai
vechi timpuri pentru construcţia instrumentelor muzicale erau folosite unele specii
precum: nucul, cireşul, părul etc. Secolele XIV-XV marchează predilecţia pentru
lemnul de molid, acesta fiind preferat mai întâi datorită unor calităţi cum ar fi: se
prelucrează uşor, are o structură destul de omogenă, este uşor, moale, prezintă colorit
plăcut, alb – gălbui cu luciu mătăsos, se procură relativ uşor. Ulterior, prin dezvoltarea
artei instrumentelor muzicale cu coarde, s-a întărit ideea că lemnul de molid cu
structura fină, omogenă, cu inele anuale înguste (1-3mm) şi cu o bună regularitate a
inelelor anuale, este materialul cel mai bun pentru sonoritatea acestor instrumente, din
el fabricându-se piesa cea mai importantă numită capac, faţă sau rezonanţă, de ea
depinzând în cea mai mare măsură tonalitatea sunetelor emise de instrumente.
România se află încă printre puţinele ţări ale lumii care se bucură de păduri cu
arbori de răşinoase de prim rang, molizi cu lemn de rezonanţă. Generaţiile de astăzi
trebuie conştientizeze însă că valoarea ridicată a lemnului de molid de rezonanţă, nu
trebuie văzută doar din prisma intereselor economice, ci mai ales ca un element de o
deosebită importanţă ecologică şi istorică, pentru biodiversitatea şi patrimoniul
pădurilor româneşti.
Pentru confecţionarea pieselor instrumentelor muzicale cu coarde din familia
viorii (vioara, viola, violoncelul şi contrabasul) se utilizează în afară de molid şi alte
specii: paltinul de munte, păr pădureţ, abanosul, palisandru, pernambucul, masaranduba
etc., însă acestea interesează mai mult pentru designul, esteticul şi rezistenţa
instrumentului, decât pentru rolul acustic.
Cu toate că molidul de rezonanţă reprezintă o valoare deosebită atât
economică cât şi ecologică pentru ţara noastră, totuşi el a fost relativ puţin studiat.
Literatura română şi străină cuprinde relativ puţine date referitoare la condiţiile
10