2012,%20nr.%205-6%20(31)

Grigore Adam (O serbare) şi Alexandru Cosmescu (Dealul viei). Protagonistul Gheorghiţă
din O serbare întruchipează visul copilului de la ţară, dornic să urmeze studiile în
circumstanţe prea puţin favorabile. Amprentele războiului în destinele umane, copilăria
mutilată de evenimentele istorice vor reţine atenţia multor scriitori. Aceştia îmbină, în
mod paradoxal, sentimentalismul cu un anumit eroism al rezistenţei în faţa terorii istorice
după al Doilea Război Mondial.
În această perioadă, încep să se producă unii autori formaţi în contextul interbelic,
cum este cazul lui George Meniuc, care ne va lăsa câteva sclipiri ale prozei scurte
abia peste un deceniu (Delfinul, 1969). Desantul dat reuneşte, în principiu,
scriitori care au debutat pe parcursul deceniului 1955-1965: Valentin Roşca
(1954), Aureliu Busuioc (1955), Vladimir Beşleagă (1956), Gr. Vieru (1957),
Alexandru Gromov (1957), Gheorghe Gheorghiu (1958), Vitalie Filip (1959),
Gheorghe Dimitriu (1960), Vasile Vasilache (1960), Ion Druţă (1962),
Spiridon Vangheli (1962), Anatol Gujel (1962), Raisa Lungu-Ploaie (1962),
Liviu Damian (1964). Acestora li se vor asocia ceva mai târziu scriitorii
Ion Vatamanu (1966), Mihail Garaz (1966), Lidia Hlib (1967), Mihail Gheorghe
Cibotaru (1969), Victor Prohin (1969), Iuliu Cârchelan (1969), Aurel Ciocanu
(1970), Dumitru Matcovschi (1971), Vasile Galaicu (1971), Ion Gheorghiţă (1971),
Nicolae Esinencu (1972), Sanda Lesnea (1972), Ştefan Tudor (Melnic) (1973),
Aurel Scobioală (1974), Nicolae Vieru (1974), Victor Dumbrăveanu (1975),
Anatol Ciocanu (1977), Gheorghe Vodă (1979) ş. a.
În tentativa de evitare a „croielii” ideologice, aceşti autori, refugiaţi în mantia
literaturii pentru copii, vor tatona reabilitarea esteticului, scriind deopotrivă pentru
cei „mari” şi cei „mici”, fără false prejudecăţi. Înregistrând un salt calitativ faţă de
„era” anterioară, această generaţie îşi va unifica efortul în „îmbogăţirea diapazonului
de căutări creatoare” (Eliza Botezatu), ceea ce va duce la diversificarea genurilor şi
speciilor literare. Alături de parabolele în proză, cultivate cu succes de Aureliu Busuioc,
o pagină splendidă o vor constitui miniaturile pentru preşcolari şi şcolarii mici, semnate
de Spiridon Vangheli (În Ţara fluturilor, 1962; Băieţelul din coliba albastră, 1964),
Gr. Vieru (Făguraşii, 1963), Nicolae Esinencu (Harbuzul lui Fănel, 1972) ş. a.
Placheta În ţara fluturilor lasă să se subînţeleagă că şi fluturii, ca şi copiii,
au o ţară a lor – Ţara Fluturilor. Protagonistul nuveletelor este Radu, bun prieten cu Salcia
şi Pădurea, cu Strugurii şi Fulguşorii. Personificarea elementelor naturii şi ale cosmosului
în întregime se produce pe un fundal lirico-poetic, din care străbate viziunea inventivă
a copilului ce „decodifica” lumea într-un mod inconfundabil. În micropoemele din
Băieţelul din coliba albastră, acelaşi Radu descoperă universul „colibei albastre”, pornind
de la propria sa experienţă de viaţă şi de gândire: fulguşorii sunt harnici, toată iarna cară
omăt din cer (Fulguşorii), copacii s-au strâns în codru, că li-i urât câte unul (În codru),
drumul trăieşte culcat, dar pe deal se scoală în picioare şi se uită dacă nu vine Ploaia
(Drumul). Descoperirea acestor raporturi şi explicarea lor stă sub semnul poeziei sublime,
surprinse la vârsta inocenţei. Miniaturile lui Spiridon Vangheli devin un mijloc eficient de
aprofundare a adevărului conceptual, teoretic, verificabil, experimental.
Universul miraculos al copilului este redat delicat de către Gr. Vieru în miniaturile
sale – sensibile pagini evocatoare, calde, duioase, fără zbaterile de mai târziu. Copilăria
la Gr. Vieru este solară, un tărâm al primilor fiori de şcolar, al zilelor neumbrite de niciun
94 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012