2012,%20nr.%205-6%20(31)

între statuia lui Ştefan cel Mare şi Arcul de Triumf sfidează şi predispune la un imaginar
apocaliptic, zugrăvind o lume cu alienaţi: „Marşul anual al victoriei, ce avea loc în perioada
sovietică, pornea din nou cu vigoare renăscută în acest an, când populaţia slavă se bucura
de retragerea legii limbii române. Românii furioşi murmurau la baza statuii lui Ştefan cel
Mare. Îi huiduiau pe slavii care treceau şchiopătând: bătrâni care ridicau cu mândrie secera
şi ciocanul, tineri care scuturau steaguri ruseşti şi ucrainene deasupra capetelor. Privindu-i
cum trec pe lângă curbele graţioase ale Arcului de Triumf ridicat la intrarea din parcul de
peste drum, am fost cuprins de sentimentul că aici se comite un abuz, temerile mele de
occidental fiind resuscitate de imaginea acestei mulţimi eurasiatice mărşăluind în decorul
ca de grădină realizat în jurul unuia dintre simbolurile centrale ale culturii occidentale”.
La vederea acestei „privelişti” dezolante, occidentalul concluzionează: „Am simţit o mare
tristeţe faţă de soarta acestei provincii pierdute şi a tuturor cetăţenilor ei îndureraţi”.
Ca şi Tony Hawks sau Irena Brežná, Heninghan merge să vadă regiunea
transnistreană, pe care o botează în corespunzător – „Regatul lui Lebed’”. Potrivit
scriitorului, excursia care, după toate aparenţele, promitea a fi o plimbare în Rusia, s-a
dovedit a fi o călătorie în timp. Regiunea i se arată ca un mixaj absurd: o Uniune Sovietică,
păstrându-şi vestigiile intacte: monumentele Lenin, pancartele roşii etc., peste care se
aştern unele noutăţi cum e spre exemplu vama, moneda şi mafia proprie. Pentru cei care
cunosc puţină istorie nemăsluită este evident faptul că moneda separatiştilor are ca simbol
fondator o enormitate: „Transnistria îl adoptase pe Suvorov, un general rus din secolul al
XVIII-lea care ucisese români cu o teribilă cruzime, ca simbol fondator. În 1790, Suvorov
devastase oraşul moldovenesc Ismail, masacrându-i pe locuitori. Statuia generalului străjuia
deasupra râului Nistru. Mesajul adresat Chişinăului nu putea fi mai clar de atât. Singurul
echivalent imaginabil al alegerii generalului Suvorov de către transnistreni ca emblemă ar
fi circulaţia unor bancnote cu chipul lui Adolf Hitler în fâşia Gaza.” Izolaţionismul fanatic
al transnistrenilor devine şi mai aberant în momentul în care Garda Nistreană îi declară
paşaportul ilegal doar pentru că acesta nu e redactat în limba rusă.
„Nimic nu s-a schimbat în bine în Moldova după plecarea mea. (…) Costul pierderii
respectului de sine fusese foarte mare”, constată Heninghan cu amărăciune după ce iarăşi,
în 2001, vizitează republica noastră. Pentru că proiectele ideologice generatoare de
antipatii şi de incompatibilităţi umorale, de excluderi şi de exclusivităţi lasă deocamdată
în afară civilizaţiei moderne atât „Regatul lui Lebed’”, cât şi „Provincia pierdută”.
Iată câteva feluri ale scriitorilor străini de a pune în forme impresiile legate de
cultura şi existenţa moldovenilor. Chiar dacă aceste forme subordonează interesul literar
pentru reprezentarea Celuilalt, este cazul să le acordăm un credit estetic pentru prezenţa
metaforelor inspirate în ceea ce ne priveşte.
Note
1. Irena Brežná, Abgesägter obstgarten. Eine Reportage aus Moldawien und
Transnisrien von Irena Brežná und Laurent Stoop (Bilder), în „Zeitbilder”, 16/17 november
2002, nr. 267, p. 61-63.
2. Heningham, Stephen. Provincia pierdută. Aventuri într-o familie moldovenească.
Traducere din franceză de Diana Stanciu, Cuvânt înainte de Constantin Cheianu. Chişinău:
Arc, 2005.
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
9