2012,%20nr.%205-6%20(31)

espectiv şi la cuvântul său autoritar care exprimă adevărul unic posibil despre obiectul
său, şi recunoaşte existenţa şi altui cuvânt, străin, care exprimă un alt adevăr despre obiect,
cuvântul personajului – „personalitate existenţială” (K. Jaspers), om întreg, „erou ideolog”
(M. Bahtin), adică om cu idee proprie despre lume formată în cronotopul lui existenţial.
Astfel, se săvârşeşte în structura cronotopică a romanului mutaţia paradigmatică de la
raportul monologic subiect/obiect la raportul dialogic subiect 1/subiect 2, adică mutaţia la
comunicarea dintre cuvântul autorului-subiect şi cuvântul eroului-subiect despre obiectul
comunicării, care obiect poate deveni cel de al treilea subiect (el sau ea), eroul principal
al naraţiunii [8].
În structura cronotopică a povestirii autobiografice Amintiri din copilărie, specie
egonarativă în care autorul şi eroul sunt aceeaşi persoană biografică, eul-autor şi eulerou
au cronotopi polar opuşi: maturitate/copilărie în timpul biografic, civilizaţie citadină/
civilizaţie rurală tradiţională în timpul istoric. Structura cronotopică bipolară a naraţiunii ne
ajută să diferenţiem cuvântul eului-copil de cuvântul autorului în construcţiile stilistice în
care lipsesc indicatori formali ai proprietăţii/alterităţii cuvântului rostit la forma persoanei
I. Farmecul acestei povestiri constă înainte de toate în faptul că autorul a izbutit, ca puţini
alţii, să reprezinte devenirea personalităţii umane în formele fireşti ale universalităţii
fiinţei umane în copilărie. Farmecul copilărescului personajului său autorul a izbutit să
ni-l transmită cu atâta adevăr nu în ultimul rând datorită atenţiei şi tactului cu care a ştiut
să dea cuvânt copilului însuşi sau să modeleze prin cuvântul auctorial nedirect, refractat
structura logică, intonaţională şi sintactică în aşa mod ca să se facă auzită vocea copilului
în situaţia şi starea lui sufletească din episodul respectiv.
Astfel că şi autorul Amintirilor îşi individualizează eroul nu numai prin acţiunile
eroului, cum afirma Vianu, ci şi prin cuvântul lui propriu. Să comparăm în acest sens
următoarele două fragmente: „Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe
un cal de cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l stârneşte cu tot
dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ţi iè auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit
calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului…”. Şi al doilea fragment:
„…În lipsa părintelui şi a dascălului intram în ţinterim, ţineam ceaslovul deschis, şi, cum
erau filele cam unse, trăgeau muştele şi bondarii la ele, şi, când clămpăneam ceaslovul,
câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată; potop era pe capul muştelor!”.
Ambele sunt fragmente din naraţiunea autorului (nu a vreunui personaj narant),
însă structura lor diferă prin caracterul relaţiilor dintre cuvintele întreţesute. În primul
fragment textul se constituie din relaţiile dintre cuvântul direct al autorului despre
personaj, chipul căruia este figurat prin observaţiile exacte şi sugestive ale naratorului
despre comportamentul caracteristic al copilului de vârsta respectivă: personajul este aici
doar obiectul descrierii şi caracterizării exclusiv prin cuvântul auctorial. Nu este aici nici
un cuvânt care să fie perceput ca fiind rostit de personajul însuşi („… îşi descarcă mânia
în toată puterea cuvântului…” – încheie naratorul acest fragment fără a reproduce însăşi
expresia verbală a copilului rostită cu mânie), nici tonalitatea mânioasă a rostirii nu-şi
găseşte vreo reflectare în structura sintactică şi intonaţională a naraţiunii auctoriale, care
într-o formă pur monologică ne dă o descriere sugestivă a acţiunilor copilului ce ne face
să ne închipuim viu scena „călăreţului” pe băţ din jocul imaginaţiei puerile.
Şi în cel de al doilea fragment naraţiunea e realizată prin cuvântul autorului, dar
aici, deşi nu avem o reproducere directă sau indirectă a cuvântului eului-copil, niciun
schimb de replici între băieţi, expresiile „câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată;
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
81