2012,%20nr.%205-6%20(31)

literare: „Ce anume mă făcuse să adopt cauza moldovenilor care vorbeau româneşte de
parcă ar fi fost propria mea cauză? Aceste idei contraziceau multe alte credinţe ale mele”.
Foarte puţini dintre jurnaliştii noştri ar fi avut atunci curajul lui Heninghan, cele afirmate
de el nu prea pot fi contestate: „Cea mai revoluţionară prevedere a noilor legi lingvistice
era aceea că până în 1994 toţi funcţionarii civili erau obligaţi să demonstreze capacitatea
de a folosi fluent limba română. Acesta a fost un atac direct la adresa administraţiei ruse
importate începând cu 1940: cea mai mare parte a serviciului civil era rusesc şi puţini
ruşi puteau demonstra o astfel de capacitate de a vorbi fluent româna. În momentul sosirii
mele la Chişinău termenul-limită prevăzut de legile lingvistice se apropia de ultimele
sale zile. După războiul civil din vara anului 1992, când generalul Lebed’ şi-a demonstrat
zelul în folosirea Armatei a 14-a sovietice în slujba naţionalismului slav, o concediere
în masă a funcţionarilor civili era exclusă. Simpla menţionare a ideii ar fi adus tancurile
lui Lebed’ pe bulevardul Ştefan cel Mare. Chiar şi vechea viclenie a politicienilor de
a extinde termenul-limită ar fi fost considerată un act de agresiune de către funcţionarii
civili ruşi şi de către susţinătorii lor de la Tiraspol şi de la Moscova. Alegerile care au
avut loc sub ameninţarea atacurilor lui Lebed’ garantaseră controlul Parlamentului acelor
partide ostile reunificării. Noul preşedinte al Parlamentului, Petru Lucinschi, era un etnic
român care se ridicase la o înălţime ameţitoare în Partidul Comunist sovietic, având rolul
de şef ideologic al Kremlinului până în 1991. El a introdus o nouă lege a limbii, renegând
rolul limbii române de limbă oficială a ţării; Snegur, extrem de adaptabil, s-a supus. Noua
limbă oficială a ţării urma să fie… moldoveneasca. Noua lege a limbii nu mai preciza însă
că moldoveneasca şi româna erau aceeaşi limbă sau măcar erau înrudite.
Semnalul dat populaţiei ruseşti era clar: situaţia de fapt dinainte revenise; poziţia
stalinistă conform căreia populaţia republicii vorbea un dialect înapoiat şi nu putea
înţelege româna devenea din nou politica oficială. Legăturile cu Moscova erau din nou
naturale. Relaţiile comerciale şi culturale abia renăscute cu România aveau să fie lăsate să
dispară. Majoritatea românilor, locuind la ţară, au acceptat fatalist reîntoarcerea politicii
sovietice; ei nu se aşteptaseră niciodată ca ceva să se schimbe. Vorbitorii de limbă română
de la oraşe, de genul Nataşei, erau furioşi.” Reflectând pe marginea impunerii ideii de
limbă moldovenească chiar şi după dizolvarea formală a imperiului, autorul descoperă
efectele altui gen de „multiculturalism” şi „globalism”, care, acoperindu-se cu retorica
susţinerii diferenţelor, a dus la înăbuşirea specificului naţional autentic, la surparea limbii
române literare şi a împiedicat potenţialul de renaştere şi de integrare a moldovenilor în
lumea civilizată: „Cultura globalizantă era, dincolo de orice altceva, o pârghie împotriva
democratizării. (…) Impactul crucial al culturii globalizante fusese să secătuiască energiile
colective necesare pentru ca indivizi de genul Nataşei sau al lui Pavel să se împace cu
identităţile lor încărcate într-un context care să împrumute culturii – în orice limbă – un
sentiment al valorii” (a se vedea ca într-o oglindă poziţia italianului Nicola Baldassare!).
Globalizarea postmodernă are la moldoveni culorile celor două mari puteri împăcate
după căderea Cortinei de Fier: „Lidia stătea în dormitor citind Tragedia americană în rusă;
Pavel, în camera de cusut, se uita la MTV, care prezenta melodii americane prin reţeaua
rusă”. Plutind „în derivă pe perna electronică a planetei” moldovenii rămân a fi locuitorii
unei culturi incerte. Pentru că „Pavel vorbea trei limbi, dar, spre deosebire de străbunicii
săi ucraineni sau români, nu avea nicio tradiţie culturală bine definită”.
Intimidarea democraţiei prin chiar armele pe care susţinătorii acesteia le-au câştigat
cu eforturi uriaşe i se pare canadianului un abuz. Manifestările procomuniste în perimetrul
8 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012