2012,%20nr.%205-6%20(31)

ANATOL GAVRILOV
Institutul de Filologie
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
TEORIE LITERARĂ
CUVÂNT PROPRIU, CUVÂNT STRĂIN,
CUVÂNT BIVOC ÎN AMINTIRI
DIN COPILĂRIE (II)
Abstract
The article attempts a re-reading of a masterpiece of Romanian literature through
notions developed by M. Bakhtin in his metalinguistics. These notions direct to the
text analysis as a network of dialogical relations between the own word and the foreign
word. In these relations the „bivocal word” as well as its inner dialogism is born. In
Memories, an autobiographical narrative, a duplication of the self occurs, often leading
to the confusion between the word of the self-author with the foreign word of the selfcharacter,
implicitly to the inappropriate interpretation of the author’s message. In the
analysis of some episodes, in which the author of the „Memories” observes the stages of
human personality formation in theconsciousness and speech of the self-child there are
found germs of a bildungsroman. The charm of the normality in which the universality
of the human being spontaneously manifests in the mentality and actions of the self-child
origins mainly from the truth that the self-author’s word shapes the artistic image of the
child’s foreign word.
Keywords: autobiographical narrative, duplication of self, own word, foreign word,
bivocal word, dissimulated dialogue, stylistic hybrids, artistic chronotope.
Capitolul IV se deosebeşte net de cele anterioare prin caracterul corelaţiei dintre
cuvântul autorului şi cuvântul eroului. Aici distanţarea autorului pare să lipsească cu totul,
dimpotrivă predomină o apropiere până la o contopire a eului-autor cu eul-erou care, deşi
formal sunt doi, vorbesc la unison printr-un cuvânt omofon, univoc ca un eu liric, naratorul
şi eroul fiind dominaţi de aceeaşi stare sufletească – nostalgia despărţirii de locurile natale
care se îndepărtează tot mai mult în urma căruţei cu „zmeii lui moş Luca”:
„– Ei, ei! măi Zaharie, zic eu, coborându-ne la vale spre Paşcani; de-acum şi munţii
i-am pierdut din vedere şi înstrăinarea noastră este hotărâtă cine ştie pentru câtă vreme!
– Cum ne-a fi scris de la Dumnezeu sfântul, zise Zaharia cu glasul aproape stins,
ş-apoi rămase dus pe gânduri tot drumul…”.
Le ţine isonul tinerilor şi moş Luca:
„– Aşa-i viaţa câmpenească, zise moş Luca cioşmălindu-se şi învârtindu-se ca pe
jăratic de răul ţânţărimei. Cum treci Siretul, apa-i rea şi lemnele pe sponci; iar vara te
înăduşi de căldură şi ţânţarii te chinuiesc amarnic. N-aş trăi la câmp, Doamne fereşte!”.
Şi naraţiunea auctorială în care predomină accente lirice, şi schimbul de replici
critice despre locurile străine ale drumeţilor consună în a susţine aceeaşi dominantă
75