2012,%20nr.%205-6%20(31)

puternicele constrângeri şi privaţiuni („de parcă sunt înhămate la stat”) la care ele sunt
supuse în familie şi în această societate „ştampilată”.
Plus la toate, în 1990 Moldovei i s-a „amputat” un braţ. În scurt timp această
fâşie de pământ a devenit o scenă pe care „hoţi mari şi mici dansează într-o veselie”.
La o zvârlitură de băţ, în Tiraspol nu găseşti nici un panou de publicitate sau vreun alt
însemn al capitalismului ce a luat cu asalt Chişinăul. În schimb, rămân neatinse lozincile
comuniste şi monumentele lui Lenin sau Karl Marx. Nerecunoscută nicăieri în lume,
cu o economie ca şi inexistentă, teritoriul de dincolo de Nistru i se arată jurnalistei ca
o fantomă a fostului stat unional: „Transnistria e un fel de uniune sovietică cu vamă şi
valută proprie care e rubla rusească cu capul lui Suvorov imprimată pe ea”. Deşi în calitate
de oficiale apar şi limbile „moldovenească” şi ucraineană, limba rusă domină toate sferele.
Este limba în care se aruncă praf în ochi. Pe un fundal în care rata de şomaj ajunge la
o cifră înspăimântătoare, un profesor de economie din Tiraspol îşi prezintă în limba rusă
cartea „Economia Pridnestroviei în perioada de tranziţie”, editată de firma Sheriff care
e proprietatea preşedintelui Smirnov şi a clanului său mafiot.
Reprezentările furnizate de Irena Brežná completează imagologia moldoveanului
sărac, hărţuit de indecizie într-o lume semiorientală, semieuropeană, oscilând într-o cultură
supusă tuturor influenţelor. Liminalitatea şi sărăcia moldovenilor îmbracă cele mai multe
metafore în textele vizitatorilor străini.
Scriitorul canadian Stephen Henighan ajunge în Republica Moldova întâmplător,
programându-şi de fapt un stagiu în România. Pentru că fosta republică a URSS,
pe atunci intrând în al patrulea an de „desprindere aparentă”, se afla în afara perimetrului
său imaginar, scriitorul a căutat să se informeze în prealabil cu privire la istoria şi cultura
populaţiei pe care urma să o viziteze. Cartea Provincia pierdută. Aventuri într-o familie
moldovenească (Editura Arc, 2005) se deschide cu o excursiune concentrată, dar elocventă
în sensul ca autorul avea destule cunoştinţe pentru a judeca adecvat situaţia istorică şi
culturală a moldovenilor. De-a lungul a câtorva pagini Henighan îşi exprimă convingerile
că „Moldova reprezintă doar o fâşie dintr-o entitate mai mare. Ea făcea parte din
Moldova, una dintre cele trei regiuni constituente ale României, celelalte două fiind Ţara
Românească şi Transilvania”. Istoria perioadei interbelice este relatată până la amănunte
statistice, care vorbesc despre politica de deznaţionalizare a ruşilor, despre anexări, despre
lupta de recuperare a teritoriului basarabean dusă de generalul Antonescu: „Din 1941
până în 1944, Basarabia s-a întors între graniţele României, creându-le moldovenilor de
astăzi sentimentul paradoxal de a fi una din puţinele comunităţi ale lumii ce se consideră
eliberată de un fascist”.
Scriitorul surprinde prin observaţii subtile legate de cultura, în special de literatura
română a moldovenilor: „Cu excepţia spiritualului dramaturg I. L. Caragiale, precursor
al literaturii absurdului, născut în Ţara Românească, pilonii literaturii române de la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea – clasicii ţării – erau cu toţii
moldoveni: Vasile Alecsandri, poetul romantic din perioada timpurie, extrem de important
în dezvoltarea unei tradiţii autohtone a teatrului românesc, poetul Mihai Eminescu,
Mihail Sadoveanu, romancierul de tip balzacian, cu o energie gargantescă, ale cărui zeci de
volume sunt inspirate din istoria, limba şi natura atât de bogată a Moldovei, Ion Creangă,
povestitorul ţăran care a transformat în mit viaţa românească tradiţională”. Este citat Mircea
Eliade şi disidentul român Paul Goma care e considerat una din personalităţile eminente
6 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012