2012,%20nr.%205-6%20(31)

Modalităţile epice tradiţionale sunt abolite în favoarea unui discurs flexibil,
în care se împletesc organic registre stilistice variate: de la cel scriptural, la cel
argotic, regional. Există un fenomen al ambivalenţei, păstrat la nivelul întregului text.
Planul artistic se intercalează cu altul comercial, de trend, combinaţie aparent imposibilă,
dar care aici se justifică printr-o originalitate şi credibilitate paradoxale. Dincolo
de lucrurile recognoscibile de peste geam, ţărani, „ţigani spondilotici”, intelectuali
(toţi aceştia divizaţi în „canceroşii, paraliticii, ciupercoşii sau pur şi simplu graşii”) cu nume
ciudate: Îţibagdouă, Decedaibă, Nuibai etc. naraţiunea e inundată de linckuri intertextuale
care îi aduc pe Caragiale, Joice sau Tristan Tzara într-o singură partitură narativă.
În această galerie carnavalescă, nu e de mirare că şi brendul Arnold Schwarzenegger şi
Stallone se regăseşte alături de Heidegger.
La a doua lectură, lucrurile se mai limpezesc şi dintre paginile/peisajele pe care
le traversează decapotabila naraţiune nărăvaşă transpare clar imaginea unei societăţi în
care, pe de o parte, elitismul exacerbat, hiperspecializarea devin reperele obsedante ale
supravieţuirii intelectualului în plan social, fără a mai lasă loc umanului cu autenticitatea
lui policromă, şi, pe de altă parte, degradarea, sărăcia şi manelismul spală de orice conţinut
spiritual lumea de la periferie. În acest context, totul, inclusiv sentimentele, devine retorică
goală, convenţie verbală, din care dispare comunicarea autentică: „scoate pieptul de pui
şi-l întinde pe fundul de lemn de nuc. Îl bate cu gâtul unei sticle. Îl taie uşor şi presară
curry şi delikat. Căldura devine tot mai înăbuşitoare. Mă iubeşti? De ce nu mi-o spui mai
des? Ţi-ai găsit pe alta? Ce naiba tot vorbeşti acolo? Iar mă ţaci la cap? Vrei sau nu să
frigem odată carnea asta? Vreau, vreau, hai nu te supăra” (Capota VIII, Rude de sânge
şi carne). În acest spectacol al absurdului în amestec cu ridicolul şi emfaza, personajele
fac gesturi groteşti pozând gravitatea, provoacă prin ilaritatea unor declaraţii caragialeşti,
ca, de exemplu, jurământul pe ceea „ce au mai sfânt”, pe Stella Artois.
Astfel, spectacolul de limbaj, exploziile de burlesc se suprapun peste un strat
de profunzime, în care regăsim personaje dedublate, cu personalitatea fisurată, în
căutarea febrilă a identităţii. Identitatea lor fracturată (Graalul interior) se lasă greu
descoperită într-un mediu al celor mai şocante contradicţii. Remarcăm şi faptul că
aceleaşi personaje se perindă de la un roman la altul. Adelina din Tandru şi rece revine în
Pe mâna femeilor, ipostaziată multiplu în mamă, vecină, amică. Reapare complexă,
tandră, rece, sălbatică şi nobilă, tânără şi bătrână. Deşi lipsită de graţiile Afroditei, puterea
ei de seducţie şi dominare este nelimitată. Mătuşa Cucu, aici Piratu, revine şi ea în forţă,
la fel de desfigurată, cu un ochi lipsă şi cu pieptănătură gen Mike Tyson. „Am scris
Pe mâna femeilor ca să creez o lume mai inteligentă şi mai liberă decât cea în care
trăim. Atât de liberă, încât mi-a fost teamă să n-o scap din mână şi atunci am dat-o pe
mâna femeilor, s-o strunească ele cu tandreţe şi nerv. A ieşit un război de gherilă între
sexe, o vânătoare cu pândă şi salturi din personaj în personaj” afirmă autorul despre
statutul femeilor din cartea sa. În această luptă de „gherilă”, pe cât de ridicolă, în lipsa
unei mize autentice, pe atât de fascinantă în energia şi manifestările sale, personajele
se dedublează în mare viteză, planul realului se confundă cu virtualul şi iluzoriul.
Contradicţiile de gen, sugerate prin imaginea hermafroditului cu un cap de femeie şi
altul de bărbat, din romanul Tandru şi rece revin şi aici. În planul imagistic, absurditatea
relaţiilor dintre sexe este prezentată de siamezii frate şi soră din capota 21 de poziţii de
amor propriu. Incapacitatea lor de coabitare în aceeaşi capsulă existenţială pare explicată
în Capota IV (Lumea e dusă cu capul): „Adesea mă uit la un tip mişto pe stradă şi îmi
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
59