2012,%20nr.%205-6%20(31)

te pot trezi din transa sadică: „Tu nu ştii ce e nebunie/ cum pune lame pe pereţi/ să urle
cordul de mânie…” (Coridor), şi atunci poţi alege dacă te faci coparticipant la scenele de
autosupliciu : „Tai părul cu rău de cădere/ Pierd dinţii scrâşnind de tăcere/ Vărs teama din
ochi cu putere/ Scuip ura din piept cu plăcere…” (Sindroame). Alteori racilele secolului
al XXI-lea impulsionează erupţii de supărare, pe care autoarea le orientează în albia unor
pamflete. În aceste momente lirica resentimentului, causticitatea şi sarcasmul are un rol
curativ. Tratamentul este „înnobilat” poetic prin experimentarea ingenioasă a monorimei,
loc al versului în care sunt plaste „medicaţiile”.
De la un timp însă retorica se schimbă, modelată fiind de o infuzie neaşteptată de
nostalgie, care ne aduce un dorit deja confort psihic. Nostalgia este poezia dorului după
un timp ideal. Ruptura legăturilor fundamentale ale fiinţei cu mediul familial determină
o reacţie de inadaptare visătoare. Recuperarea imaginilor copilăriei cu părinţi dragi, dar
obosiţi, alimentează frisonul emoţional de paradis retrăit: „Închid ochii până să răsară/
soarele din negrul în declin/ şi te văd cu mâinile de ceară/ peste un butoi ce fierbe plin”
(Cana). Cele câteva „fotografii de familie” au un uşor parfum elegiac. Contrastând cu
deficienţele cotidianului, amintirile afective sunt o formă de depăşire a prezentului. După
Gaston Bachelard, „…copilăria durează toată viaţa. Ea se întoarce ca să însufleţească
fâşii întinse din viaţa noastră de adult”.
O altă grefă peste exasperarea produsă de cotidianul spasmodic o constituie lirica
erotică. Dezabuzarea se travesteşte aici în atenţia acordată învolburărilor afective feminine.
Figuraţiile sunt un fel de somaţii sociofuge, arătând preferinţe pentru plăcerile senzoriale,
micile comori domestice şi clipele de intimitate cu eul personal. Merită atenţia o splendidă
expresie a iscusinţei femeii de a cocheta profitabil cu timpul: „De vineri dimineaţă/ trăiesc
în garderobă/ nu e un stil de viaţă/ fac anilor mei probă// Nici molia nu poate/ să-mi
roadă tinereţea/ îmi este ruptă-n coate/ dar fermă frumuseţea…” (Eşarfa). Vaporoasă şi
fină, amintind prima tinereţe, eşarfa din dulap se încadrează fericit în seria simbolică
a feminităţii-fără-bătrâneţe. Prins în volutele acestei „eşarfe” iubitul nu mai are şanse de
scăpare. Jocul erotic porneşte tot arsenalul de rotunjimi şi curbe ademenitoare. Mişcarea
oscilatorie cu fluxuri şi refluxuri pasionale constituie structura mai multor poeme, dovadă
că Radmila a citit mult din Cântarea cântărilor. Mareea anihilează polarităţile, rezolvând
o comuniune deplină între îndrăgostiţi: „Să-ţi spun acum/ când pielea de pe mine/ e chiar
nisipul mării din Egipt/ gustând refluxul spumelor saline/ iar tu coral în măduvă înfipt”
(Flux)”. Pe valuri de Salsa senzorialitatea femeii este împinsă la limita debordantului ca
mai apoi să se verse întreagă în sentiment: „Voi fi/ anotimp pentru tine/ rămâne s-adun
într-o zi/ elemente componente:/ soare, nori cu vânt/ apă şi pământ” (Anotimp). Volutele
verbale sunt la fel de bune pentru a seduce: „– Ce ai zice de un ceai?/ – Dar apă nu ai?/
Sau… poate ţi-e sete/ de vorbe cochete?/ Lămâi, iasomie/ să-mi laşi apoi mie/ tăcerea pe
care/ o beau ca pe oare/ când arşiţa frige/ şi dorul mă-ncinge”. Nu lipseşte nici insertul
ironic. Alternarea între ironie şi melancolie conferă versurilor nerv şi delicateţe.
Partea a doua aduce o schimbare de registru liric, consemnată de splendida clepsidră
textuală, ce ţine loc de „poartă”. Compartimentul se deschide promiţător spre o poetică
a reveriei şi a metamorfozelor onirice, ce urmăreşte restabilirea unui echilibru psihic.
Într-un topos al crepusculului demonii sunt anihilaţi şi uitaţi, iar sentimentele ajung să
zacă diafane. Epicul şi referinţele la istorie sunt abolite, poezia se eliberează de real, de
timp, vrându-se notaţie a unor stări năucitoare: „O aromă de puf zborul are/ de oţel rafinat
pân’la strop/ alungindu-se în decolare/ când terestrul rămâne pe «stop»/ se confundă
48 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012