2012,%20nr.%205-6%20(31)

Studiul de faţă continuă cercetarea imaginilor şi simbolurilor reprezentând
moldovenii, pe care scriitorii străini le proiectează în texte lor literare la scurt timp după
vizita lor în Republica Moldova. În prima parte (vezi Metaliteratură, nr. 3-4, 2012) am
comentat ansamblul de impresii şi observaţii, transfigurate de englezul Tony Hawks
într-un roman Tenis cu moldoveni (2003, în română) şi de italianul Nicola Baldassare în
două cărţi cu veleităţi literare, Îţi explic eu ce-i asta Moldova (2008) şi Un an în Moldova.
Jurnalul semiserios al aflării mele în ţara dulcilor coline (2011). Al treilea autor vizat este
scriitorul canadian Stephen Heininghan care, în anul 1994, munceşte timp de câteva luni la
Chişinău în calitate de profesor de engleză, iar mai târziu are ideea de a-şi înregistra scurta
sa coexistenţă cu moldovenii într-un roman-eseu intitulat Provincia pierdută. Aventuri
într-o familie moldovenească (2005, în română).
Ne-am fi dorit totuşi să nu ignorăm atitudinile altor intelectuali străini care s-au
expus în presă pe marginea călătoriei lor pe meleagurile noastre. De aceea ne grăbim
să valorificăm ocazia fericită de a avea la îndemână un material semnificativ în acest
sens al unui jurnalist german. În noiembrie 2002 ediţia internaţională a ziarul german
„Zeitbilder” publică un reportaj semnat de jurnalista Irena Brežná, intitulat „Abgesägter
obstgarten. Eine Reportage aus Moldawien und Transnisrien von Irena Brežná und Laurent
Stoop (Bilder)” (Livezi tăiate. Un reportaj despre Moldova şi Transnistria realizat de
Irena Brežná şi Laurent Stoop (fotografii)) [p. 61]. Articulat metaforic, titlul se justifică
ca o reacţie la stereotipul „Solnecinaia Moldavia”, trecut de autoare în fraza introductivă,
pentru că peisajul descris în continuare e mai mult decât dezolant, contrazicând magica
formulă de sorginte sovietică. În scurt timp, acest spaţiu geografic se învredniceşte de
o altă emblemă – de cel mai sărac stat din Europa.
Tema sărăciei constant ignorate ce îşi face loc în proximitatea Uniunii Europene
structurează demersul Irenei Brežná. Metafora „Livezi tăiate” emerge din spaţiul unor
meditaţii istorice, sociale, culturale, economice legate de situaţia Republicii Moldova
de după zece ani de independenţă şi este cât se poate de expresivă. Întâmplător sau nu,
aceasta consună cu titlul romanului lui Vladimir Beşleagă – Zbor frânt, pentru a confirma
fractura socială şi geografică care se ţine fatalmente de acest pământ revendicat periodic
de vreo putere a timpului, a cărui locuitori s-au împăcat cu inexorabila ocluziune a tuturor
proiectelor existenţiale, sociale sau politice, care ar promite o realizare în beneficiul lor.
În urma unei investigaţii, Irena Brežná găseşte că această stare de lucruri se datorează în
mare parte inactivităţii moldovenilor înşişi şi ancorării lor definitive într-o mentalitate
orientală, generatoare de resemnare fatalistă. Spre exemplu, pe un pământ fertil, negru la
doi metri adâncime, roada agricultorilor depinde totalmente de capriciile meteorologice.
Cu fântâni având apă la doar 8 metri adâncime, ţăranii ajung neputincioşi în faţa secetei,
singura reacţie fiindu-le repetarea formulei eliberatoare de responsabilitate: „Dumnezeu
ne pedepseşte şi nu ne trimite ploaie de două luni”. Şi asta în pofida faptului că
„La fiecare intrare în sat este ridicat câte un Dumnezeu cu mâinile în sus, având barba
şi părul împrăştiat, care îşi priveşte fiul răstignit şi părăsit”. Un eroism de neînţeles
demonstrează femeile care, deşi trăiesc în case cu aspect deplorabil, au părul bine aranjat
şi figură serioasă atunci când merg la serviciu, de unde vor ridica „salarii care îşi bat joc
de ele”. Şi asta pentru ca, ajungând la bătrâneţe, să-şi aştepte „pensia de 10 dolari” ca
„Acei bătrâni, cărora le este ruşine de sărăcia lor, se ascund şi mor ca nişte animale”.
Întrebaţi despre cauzele nivelului scăzut al vieţii, câţiva intelectuali dau vina pe
nedorinţa moldovenilor de a se solidariza în momentele-cheie ale istoriei. Astfel au
4 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012