2012,%20nr.%205-6%20(31)

al lecturii şi al cunoaşterii. Conceptele de subiect şi subiectivitate sunt fundamentale atât
pentru dezbaterile poststructuraliste, cât şi pentru Gender Studies. Trăsătura lor comună
este deconstrucţia idealului umanist al individului ca subiect unitar, însă abordarea
cognitivă a acestei problematici delimitează practicile exegetice în două tabere distincte.
Diferenţa principală dintre aceste două curente critice constă în inflexibilitatea poziţiei
studiilor genuriale referitor la abolirea autorului/autoarei ca parte a procesului de producere
şi consum a textului.
Teoria deconstrucţiei susţine că nimeni nu este liber să citească „după bunul său
plac” pentru că, pe de o parte, cititorul este condiţionat de apartenenţa sa la o ordine
cultural-istorică, iar pe de alta, el este prins în reţeaua de relaţii semantice pe care textul le
activează. Studiile genuriale pledează în favoarea concreteţii empirice a subiectului care
scrie/citeşte şi relativa libertate de alegere pe care deconstrucţia i-o neagă. În afara textului
există experienţa autonomă a cititorului/cititoarei, de aceea, subiectul (care scrie sau
citeşte) este ineluctabil, pentru că el aduce propriul bagaj de experienţă extra-scriitoricească
şi/ sau extra-lectorială în actul scriiturii/lecturii. Pentru a sintetiza, vom spune că
modalităţile de lectură genurială se situează la polul extrem al poststructuralismului,
printre teoriile interpretative de factură pragmatică focusate asupra contextului istoric şi
sociocultural variabil în care este plasat consumatorul textului.
În folosirea modalităţilor critice de lectură era necesară însă o anumită prudenţă
metodologică, întrucât prima sarcină a criticii este aceea de a conferi un sens şi un
semnificat, act prin care lectura feministă risca reproducerea logicii logocentrismului
(impunerea stereotipurilor şi a miturilor literare drept poziţii culturale „naturale” şi
incontestabile). Evitarea acestei capcane a fost posibilă datorită postulării pluralismului
maxim de diferenţe. Establishment-ul critic feminist nu se prezintă ca un bloc monolit
şi închis ermetic, în grad să ofere un unic parcurs de urmat, „neutru” şi „obiectiv”, ci ca
o cunoaştere parţială, poziţionată, situată, o dezbatere continuă, un work in-progress,
deschis vocilor polemice şi revizuirii premiselor precedente.
Anume de pe aceste poziţii este deconstruit mitul identităţii feminine colective,
adică ideea că toate femeile ar fi egale doar pentru simplul fapt că sunt, din punct de
vedere biologic, femei, fără a lua în calcul diferenţele de rasă, clasă, cultură, religie,
vârstă, preferinţe.
Cele mai importante încercări de a postula identitatea feminină, în condiţionările
ei materiale şi culturale care îi alcătuiesc subiectivitatea, sunt următoarele: politica
poziţionării, adică a locului de unde se emite discursul, care impune recunoaşterea seriei
de contingenţe implicate în actul semnificării, formulată de Adrienne Rich în Notes toward
a Politics of Location (1986); cunoaşterea situată, argumentată de Donna Haraway
(Situated Knowledges: The Science Question in Feminism and the Privilege of Partial
Perspective (1988)) drept „epistemologie legată de un loc, o poziţie şi o amplasare, în care
parţialitatea, şi nu universalitatea este condiţia pentru ca propunerile noastre de cunoaştere
raţională să fie ascultate.”; subiectul cyborg, teoretizat de aceeaşi Donna Haraway (Primate
Visions. Gender, Race and Nature in the World of Modern Science (1989) şi Simians,
Cyborgs, and Women. The Reinvention of Nature (1991)) care utilizează termenul cyborg
ca metaforă pentru omul ameliorat (cyborgul se autogenerează în spaţiu şi nu are nevoie
de un altul pentru a se defini pe sine, fiind o figură care depăşeşte tradiţionala opoziţie
natură/cultură, bărbat/femeie, om/animal, alb/negru); subiectul excentric, teoretizat de
18 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012