2012,%20nr.%205-6%20(31)

eproduse în cultură, teza programatică a studiilor genuriale este deconstrucţia discursurilor
care se referă şi definesc opoziţiile binare în sistemul cultural dat.
În cadrul acestor cercetări au fost puse următoarele probleme: 1) analiza rolului pe
care îl joacă textul literar în generarea stereotipiilor culturale; 2) abordarea sexualităţii
ca artefactualitate culturală produsă în interiorul unui sistem social ideologic şi politic
determinat. Atât femininul, cât şi masculinul, nu pot fi cercetate ca fenomene autonome,
ci relaţionale. Programul integrării analizei construcţiilor literare cu investigaţia aspectelor
culturale, politice, economice, sociale, religioase etc., a justificat direcţionarea studiilor
genuriale spre transdisciplinaritate şi recunoaşterea lor drept noua ştiinţă a culturii;
3) categoria gender e folosită pentru deconstrucţia opoziţiilor dualiste corelative binomului
bărbat/femeie. Dacă Women’s Studies erau preocupate de reprezentarea diferenţiată
a sexelor, Gender Studies formulează întrebări referitor la cauzele sociale şi culturale
responsabile de o asemenea construcţie opoziţională.
O problemă ştiinţifică distinctă o constituie aşa-zisa „filosofie sexuală” pe care se
bazează „evoluţionismul” cultural şi aparatul normativ al heterosexualităţii: identificarea
dintre femei şi natură, feminitate şi pasivitate, isterie, casă, invidie etc., sau dintre bărbaţi
şi cultură, masculinitate şi raţionalitate, deschidere, ştiinţă, moralitate; 4) relaţia dintre
sexe e descrisă ca teatru al „reprezentării sistemului de reguli culturale” (Lauretis), ceea
ce înseamnă că prin conceptul de gender poate fi studiată societatea în general şi individul/
individa în relaţie cu această societate. Postulatul de bază al studiilor genuriale este că
diferenţa sexuală stă în centrul principiului structurant al societăţii. Încă din Antichitate,
masculinitatea, corpul masculin, au fost investite cu valoare de normă şi, ca atare,
cu funcţii normative. Ordinea simbolică a centralităţii paradigmei masculine este rezultatul
puterii performative a limbajului, iar limbajul, la rândul său, este un dispozitiv al puterii
sociale deţinute de bărbaţi, de aceea, orice conceptualizare a masculinităţii sau feminităţii
nu poate evita corelarea cu tehnologiile puterii care fac posibilă trecerea discursului de la
nivelul pur descriptiv la cel normativ; 5) demonstrarea faptului că sexul şi corpul nu sunt
fenomene originare, ci produse, ridică o întrebare referitor la autenticitatea limbajului
scriitoarelor şi a modalităţilor de a reprezenta corpul şi sexualitatea feminină.
Scriitura feminină nu apare in vitro, practicile ei semnificante se confruntă inevitabil
cu inflaţia de reprezentări ale femininului existente deja în cultura patriarhală, capitalistă
sau de masă. Politica reprezentării corpului şi a dorinţelor feminine devine o problemă:
a) există riscul reproducerii stereotipurilor feminine derogate pe care scriitoarele şi le
pot asuma, prin identificare cu idealurile universaliste ale artei cu majusculă, ca refuz
de a împărtăşi condiţia unei categorii umane descrisă ca pasivă, lascivă, dominată,
subalternă (sindromul grupurilor opresate); b) tentativa de a provoca imaginarul erotic
masculin, interesat doar de forma exterioară a corpului femeii, reprezentând suferinţa,
dolorismele, vulnerabilitatea, handicapurile biologiei feminine, poate întări în cultură
o asemenea convenţie a corpului feminin „defectuos”; c) rezultată din absorbţia îndelungată
a experienţelor unei culturi fundamental străine şi prădătoare, senzualitatea feminină este
reprezentată, în textele scrise de femei, prin structuri esenţial tragice (coşmaruri, dezastre
mentale, dureri inconceptibile, sentimentul de frică, de culpabilitate, incertitudini,
incapacitatea de a „recita” partea subiectului fericit etc.).
În contextul variatelor reflecţii teoretice cu privire la problemele enunţate anterior,
s-au întreprins încercări sistematice de a defini subiectul feminin al scriiturii, respectiv,
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
17