2012,%20nr.%205-6%20(31)

mediatic, are o identitate fluidă, cu o agendă mentală confiscată de tirul mediatic,
excitând – prin „zapare” – imaginaţia. Ca maşinărie planetară, mass-media au devenit
un fenomen autoreferenţial (Jean-Claude Guillebaud) născând o realitate proteiformă,
multiplicând nevoile şi dorinţele, „colonizând” timpul liber, infantilizând publicul. Şi
cerând, datorită „efectului gravitaţional” al expunerii mediatice, o activare a pedagogiei
media, cum recomanda stăruitor Douglas Kellner [5].
În spaţiul mass-media (datasfera), atotputernica publicultură exercită o seducţie de
tip magic, evidentă prin mentalităţi, atitudini, comportamente. Îndemnul la reflexie, lansat
vigil-alarmist de unii specialişti media în ideea resuscitării filtrului critic atrage atenţia
asupra existenţei statului magic, „stat” care, pe suport mediatic, nu activează spiritul civic
ci teletropismul. Or, privitul la TV, eliberându-ne de constrângeri, procură „intervale de
liminalitate” (V. Turner, 1968), oferă un „spaţiu interstiţiar” (după H. Newcomb) şi este
considerat de R. Silverstone (1988) un „rit de trecere”. Altfel spus, este un act de factură
rituală, televizorul fiind „expresia contemporană a mitului”. Consumul cultural cotidian
nu poate ignora această „maşină de privit” care, prin prelucrare mediatică (bricolaj), oferă
un „plus-sens” evenimentelor din media world. Iar mass-media, pensând evenimente,
rămân o „maşină de construit realitate”, aprecia Mihai Coman [6, p. 44], mobilizând – cu
forţă ritualistică – sacrul, narativitatea, matricea mitologică şi, fireşte, codul cultural al
epocii, asaltând acea ordinary world în care ne mişcăm haotic, prinşi în plasa fantasticului
sub vraja lumii media, pendulând între suprainformare şi dezinformare. Publicitatea, cu
deosebire, este un act de magie, aureolând banalul, propunând o avalanşă de „ispitiri”.
Cultura hedonistă face din consum un substitut al dezvoltării eului, mutând accentul de
la a fi la a avea. Să asigure oare impulsul achizitiv plinătatea fiinţei? Evident, sub robia
senzaţionalului efemer „bunul” cel nou cheamă alte produse de ultimă oră, impregnând
cotidianul şi flatând populismul. Totul devine accesibil şi permis. Certamente cultură de
consum, cultura media promite paradisul terestru şi impune, prin mitologie publicitară
şi încredere în imagine, modele de comportament. Am putea scăpa de aceste „patimi”
moderne care, prin asalt mediatic, „împrăştie mintea”? (cf. Virgiliu Gheorghe).
Să observăm că pe acest fundal (problematizant, tensional), publicitatea a invadat
decorul şi a creat, prin „plasa imagologică”, un sistem persuasiv la scară planetară,
impunând o dominaţie silenţioasă. Se afirmă, poate excesiv, că publicitatea ar fi noua
faţă a totalitarismului. Oricum, asaltul mediatic „lucrează” în favoarea integrării prin
pasivizare, inducând – în masa publivorilor – un comportament de consum. Mediată de
imagine, cum susţine cu temei Douglas Kellner [5, p. 279], societatea îşi subminează
resursele de identitate. Cândva fixă (precum în societăţile tradiţionale), identitatea
a devenit fragilă şi instabilă, multiplă, supusă înnoirilor într-o epocă fluidă, necesarmente
însă şi autoreflexivă.
*
Paradoxal, Omul digital, deşi dependent de tehnologia de ultimă oră, supus
conectivităţii (memory stick, telefoane inteligente, invazia gadgeturilor portabile) acuză
dificultăţi de comunicare. Folosirea excesivă a acestor mijloace conduce la izolare şi
însingurare. Înconjurat de monitoare, asistând la „proliferarea ecranelor” şi suportând
acel hulit mecanisme d’oblitération (construind, conform tezei uniformizării, o totalitate
omogenă în societatea manipulată de mass-media), omul de azi, deşi conectat ritmului
Planetei, trăieşte în solitudine, acuzând plasticitatea identitară şi „amorul lichid”.
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
121