2012,%20nr.%205-6%20(31)

decât astfel: „nu pot gândi decât în lanţuri, prin lanţuri, contra lanţurilor”. Este un reflex
dobândit printr-o asiduă încrâncenare cu sine împotriva nedreptăţilor pe care a înţeles
să le analizeze şi să le numească: fie mai codificat, în limbaj literar, în opera antumă –
aş da exemplu nuvela Şoarecele B, fie fără oprelişti în opera de sertar, editată postum.
Las specialiştilor în ale literaturii privilegiul – căci privilegiu este să te poţi apleca asupra
unui asemenea creator, fie şi târziu – de a studia cu tehnicile specifice opera lui Ion D. Sîrbu,
însă aş vrea să spun ceva despre pomenita Şoarecele B. Mergând pe firul consecinţei finale,
este de mirare că un asemenea text a putut fi publicat înainte de 1989. Ţine probabil de
inerţiile inevitabile ale oricărui sistem. Văd în experimentul imaginat de Sîrbu, în această
„colaborare forţată la mediu” a celor doi şoareci – A şi B, o paradigmă a experimentului
reeducării. În 1956, când a scris prima variantă, la Bucureşti, reeducarea violentă din
puşcăriile româneşti fusese deja stopată, iar scriitorul arestat aflase din închisorile prin care
a trecut despre neverosimilul experiment carceral. La începutul anilor 1960, în închisori
precum Aiud şi Ocnele Mari, s-a aplicat aşa-numita reeducare nonviolentă sau reeducarea
prin autoanaliză. Nu cred să fie întâmplător că Sîrbu a finalizat povestirea în 1966, la
Craiova, 10 ani mai târziu. Tot ca deţinut politic a aflat şi s-a documentat despre reeducare
şi scriitorul Paul Goma, care avea să scrie romanul Patimile după Piteşti. Ion D. Sîrbu
a lăsat această povestire-parabolă despre un experiment eşuat în varianta lui totală. A
eşuat pentru că majoritatea s-au „întors” din el. Însă a reuşit în varianta lui mai moderată,
extinsă. O parte a lumii istoriografice se întreabă încă dacă reeducarea ca proiect ideologic
a izbândit în închisori. Răspunsul nu poate fi dat prin da sau nu. Discuţia este mult mai
amplă şi implică efectele experimentului asupra întregii românităţi, ceea ce Goma a numit
„reeducarea la scară naţională”. Putem considera că şi Sîrbu a ajuns la aceeaşi concluzie şi
este de ajuns pentru exemplificare să dăm un singur citat din Jurnalul unui jurnalist fără
jurnal, unul scurt şi aparent mai puţin impresionant decât altele: „Din istorie şi politică, răul
se mută în sufletele sclavilor şi, de-acolo, în soartă şi natură. Omul devine total neputincios,
e rândul apelor, uscatului, cerului să se revolte şi să îşi arate mânia.” În această idee a
lipsei de încredere în puterea de regenerare a unei întregi comunităţi naţionale, cristalizată
după decenii de exil craiovean, concluziile povestirii Şoarecele B ne împing la meditaţie
serioasă şi nu ne oferă răspunsuri imuabile. Sigur că putem aşeza povestirea lângă Ferma
animalelor a lui Orwell, însă Ion D. Sîrbu este mult mai aproape de ce s-a scris în spaţiul
controlat ideologic de sovietici, dintr-un motiv evident: Sîrbu, ca şi Goma sau Soljeniţîn,
a scris din experienţă directă, din inima terorii penitenciare. Descrierile lor sunt nu doar
verosimile, ci şi adevărate. Pe scurt, natura umană bună, oricât de traumatizată, învinge
în cele din urmă, cu riscul de a fi percepută ca naivă, fraieră, slabă, perdantă. Şoarecele B,
spre deosebire de şoarecele A, cedează torturii în detrimentul propriei pofte de mâncare, el
gândeşte, nu are doar instincte. Ştiind că înfometarea îi poate aduce moartea, putem spune
chiar că el are conştiinţă, spre deosebire de celălalt care nu are decât reflexul animalic al
conservării şi ghiftuirii cu orice preţ. Şoarecele B (îi putem spune Domnul X, Y sau Z)
renunţă mai întâi la demnitate. Este prima care se pierde, pentru a lăsa loc unor senzaţii
şi instincte controlate în condiţii normale de „piesa” numită conştiinţă (umană, culturală,
istorică). Unul dintre personaje, profesorul de psihologie experimentală Fronius, spune:
„Nu există diferenţieri fatale între indivizi, există numai forme de foame diferite.” Ceea
ce se leagă cu o expresie a altui deţinut politic, Emil Căpraru, medic pediatru, care mi-a
spus cândva: „Atunci – adică în lagărele de muncă forţată din Balta Brăilei – mi-am
Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012
103