2012,%20nr.%205-6%20(31)

Ioan Mânăscurtă, Iulian Filip, Claudia Partole, Ianoş Ţurcanu, febrili purtători ai culturii
pentru micii cititori în cadrul saloanelor de carte pentru copii sau cu prilejul lansărilor.
Claudia Partole îşi rezervă disponibilitatea de a reveni în ambianţa purităţii
desăvârşite a vârstei dintâi. Aflaţi la vârsta fragedă a multor întrebări, personajele-copii
din proza Claudei Partole sunt purtaţi prin universul naturii, pentru a învăţa de la aceasta
(Învaţă de la toate, 2002). Altădată devin imaginativi, făcând pasul din lumea reală în cea
ficţională (Ţara mea privită din stele, 2008).
Chiar dacă menţine traiectoria tradiţionalistă, atât din perspectiva temelor abordate,
cât şi a mijloacelor artistice, Nicolae Rusu se dovedeşte un pătrunzător povestitor în
proza scurtă pentru copii (Meri sălbatici, 1987; Unde creşte ploaia?, 1990; Fără antract,
povestire, 1996; Ploaia de aur, 1997; Să fim privighetori, povestiri, 2000). Optând pentru
un discurs epic echilibrat, impregnat, pe alocuri, de ironia subsidiară, ce imprimă epicului
culoarea viziunii realiste, Nicolae Rusu îşi manifestă ataşamentul pentru eternele valori
umane, rămânând, dincolo de tentaţiile estetice ale epocii, un fidel prieten al copiilor.
Cele mai recente contribuţii ale sale certifică dăruirea deplină pentru lumea copilăriei.
Astfel, Coada iepuraşului (2010) îi aduce premiul „Cartea anului” în cadrul Salonului
Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, iar Fraţii de stele (2011) este considerată
cartea-surpriză la ediţia a XV-a a Salonului.
Într-un stil cuminte, pe un portativ narativ simplu, din care răzbate umorul binevoitor,
îşi continuă itinerariul povestirilor pentru copii Lidia Hlib (Fetiţa din televizor, 1988;
Zâna celor micuţi, 1990). Copilăria i-a fost o permanentă sursă de inspiraţie. Povestirile
sale fascinează prin miracolul descoperirii naturii şi armonia stărilor în care plonjează
protagoniştii. În Zâna celor micuţi, autoarea radiografiază, prin Fulguţa şi Dănuţ, universul
copilăriei, reuşind să contureze, doar din câteva tuşe de condei, portretul personajelor.
Acestea fac echipă bună cu protagoniştii lui Tudor Arghezi, Miţu şi Baruţu. Fulguţa
este o fetiţă echilibrată, sensibilă la universul micilor vieţuitoare (motiv pentru care este
supranumită Zâna celor micuţi), pe când Dănuţ este ştrengarul nemilos cu fiinţele naturii,
fapt pentru care este adeseori pedepsit de către cei pe care-i chinuie. Povestirea devine,
astfel, o sursă de exemple/contraexemple care pot fi valorificate în scopul educaţiei morale
a copiilor.
Codul esteticii postmoderniste e mai vizibil în poezie decât în proză. Deşi excepţii
notabile vin dinspre Leo Butnaru, bunăoară. Volumul de proză scurtă pentru copii
Cu ce seamănă norii? (2003) valorifică livrescul, intertextul, într-un registru ludicoironic,
din care transpare inventivitatea lingvistică neostoită a scriitorului. Tautologia
obţine la Leo Butnaru valenţe stilistice de o productivitate impresionantă. Protagoniştii
nuvelelor lui Leo Butnaru sunt scriitorul Gelu-de-Trei-Ani (care vrea să scrie Punguţa
cu… patru bani), Călin (băiatul care are un măr cu ceasornic), fraţii Stelian şi Steluţa
(meşteri neîntrecuţi la făcut cuvinte: mielul mieluieşte, ieduţul ieduieşte, bobocelul
boboceşte etc.). Autorul reuşeşte să promoveze un dialog permanent cu textualitatea
culturală şi socială pe care construieşte.
O încercare de racordare la noile realităţi ale epocii este probată de Nicolae Popa,
care intră foarte sigur în literatura pentru copii cu volumul Balcoane cu elefanţi, obţinând,
în 2011, premiul „Cartea anului” la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret.
Epopeea editorială va fi continuată de Marele Ciulică (2012), în care autorul descrie istoria
unui copil, ai căror părinţi sunt plecaţi la munci în Italia. Ciulică completează galeria lui
Trofimaş şi Guguţă, trăind însă drama copiilor rămaşi în grija rudelor. În singurătatea sa,
100 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012