2012,%20nr.%205-6%20(31)

TATIANA CIOCOI
USM, Chişinău
EVA ÎN AGORA
EVA ÎN AGORA. SCURT ISTORIC AL GÂNDIRII
CRITICE FEMINISTE DIN SECOLUL AL XX-LEA
Abstract
This article is a summary of the main trends in feminist critical thinking of the 20 th
century. The causes of reductionism in evaluation of feminine artistic works are explained
and the debates initiated by promoters of feminist/feminine theory and criticism are reviewed.
Via resourced research and valuing of a considerable number of feminine texts there were
highlighted „special features” offemale writing. Namely this allowed the author to take into
consideration a continuity of tradition in feminine writing in terms ofthematic and formalstylistic
components and therefore the to claim the existence of a „feminine aesthetics.”
Keywords: feminist theory, feminist criticism, canon fights, feminine specificity.
Încă din Antichitate, filosofia şi literatura au fost considerate, în cultura occidentală,
două modalităţi discursive implicate indirect în procesul de reglare a vieţii practice.
Indiferent câtă pondere i-a fost acordată fiecăruia dintre aceste două tipuri de discurs
(după Platon, filosofia ar avea o valoare superioară, după Nietzsche – literatura, iar în
tradiţia kantiană ele au o valoare complementară), filosofia şi literatura s-au dezvoltat
ca două instituţii culturale cu intenţii diferite şi orizonturi de aşteptare distincte, care
au interacţionat după principiul vaselor comunicante. Mai exact, discursul filosofic,
în care predomină simbolizarea denotativă şi structurarea argumentativă, a fost un soi
de „platformă teoretică” pentru înţelegerea corectă a vieţii şi a lumii, iar literatura, cu
limbajul ei metaforic şi figurativ, a „exemplificat”, e adevărat, fără pretenţia de adevăr
(ficţionalitatea), valoarea cognitivă a conceptelor şi teoriilor filosofice. În ansamblul ei de
noţiuni, de idei, enunţuri, categorii, teze şi principii, în concepţiile ei generale despre lume
şi viaţă, precum şi în totalitatea funcţiilor ei (ontologică, gnoseologică, metodologică,
axiologică, praxiologică), filosofia s-a constituit ca o cunoaştere a general-umanului,
adică a Omului, pe care l-a simbolizat într-un limbaj neutru. Dar afirmarea unei umanităţi
generice, neutră şi universală, nu a putut exclude, în plan material şi simbolic, diferenţa
dintre sexe (şi nu numai) pentru simplul motiv că identitatea presupune diferenţierea de
un altul, iar subiectul uman, ca fiinţă conştientă, raţională şi liberă, a putut fi articulat doar
în opoziţie cu materia indistinctă, cu natura, cu instinctele corporale incontrolabile şi cu
haosul anterior creaţiei.
În felul acesta, problema fundamentală a filosofiei – raportul dintre existenţa
obiectivă (materia, natura) şi cea subiectivă (spiritul, conştiinţa, gândirea) – a fost
rezolvată printr-o serie de opoziţii binare, în care masculinului i-a fost atribuită partea
10 Metaliteratură, anul XII, nr. 5-6 (31), 2012