opere complete poezii354p..pdf

Floricelele uimite
Stau tacute, linistite,
Si cu toate intr'un gaud
Zic in chor si zic pe rand:
IARNA L4 SINMA 335
IARNA LA. SINAIA
Fie-i ziva, ca si fata,
(Ca si vara cu verdeata!
Fie-i somnul dulce lin.
Ca si sufletu-i divin! ,
Prin a negurilor sita. de cu noapte iarna cerne,
Si pe dealuri si pe campuri un giulgiu alb O., trist asterne.
Unde-a lost verdeata draga, unde-a fost viata cu flori,
Zace moartea inghietata, trece vifor de fiori.
Insusi soarele, iubitul, de tilahnire se patrunde,
ca sa n!o vada, fuge si departe se ascunde.
Tail ce-o sa devie lumea, sub acest cumplit troeian
Ce lungeste ziva 'n veacuri de urit §i de alean ?
In zadar jeleste omul incantarile naturii,
Sbor de paseri, curs de ape, mangaierile caldurii,
Iarna, baba pisrnatara de-ale lumii veselii,
Vrea sa stinga de sub ceruri si lumini §i armonii.
Insa mintea-i e tampita de a grijilor povara,
A uitat, din fericire, ca frumoasa nrimavara
-S'a retras cu tot avutul mandrei sale tinereti
Pe .obraze de copile si in suflet de poeti.
Straluciti cu-al vostru farmec, voi fiinti
razele incantatoare,
Si,
Si prin ochii vostri veseli cerneti de soare,
Acordati a voastre lire, fii ai cerului senin,
Si schimbati in ciuda iernii fulgii aIbi in flori de grin.
Imprejur de-aceasta masa, unde seara se aduna,
Uitand lumea, noi sä ridem, sa cantarn. cu voie buna,
Far' a mai privi fereastra, clupa care tremurand.
Iarna sta si ne pandeste ca o fiara, cu reu gand.
"Ea de nunta sa cu gerul cojoc alb si-a pus pe spate,
Dar, de hiela ce-i, o latra canii spariati din sate,
S'o alunge umilita peste noue teri si mari,
Mult departe de Castelul ce resuna de cantari.
Iar de va cerca la anul pe la noi sá vie iara,
.S'o prirnim ca §i acuma cu a risului fanfara.