un cuib de nobili.qxd - BookByte.ro

L E D A
CLASIC
Alexandre Dumas-fiul
DAMA
CU CAMELII

L E D A
CLASIC
Alexandre Dumas-fiul
DAMA CU CAMELII

Redactor: Emil Paraschivoiu
Tehnoredactare computerizatã: Gabriela Tudose
Coperta colecþiei: Walter Riess
Ilustraþia copertei reproduce <strong>un</strong> <strong>de</strong>taliu
din Poveste <strong>de</strong> aprilie <strong>de</strong> Arthur Hughes
Alexandre Dumas-fils
La Dame aux Camélias
Toate drepturile asupra acestei ediþii s<strong>un</strong>t rezervate Editurii LEDA,
parte componentã a GRUPULUI EDITORIAL CORINT
ISBN: 978-973-102-333-5
Pentru comenzi ºi informaþii adresaþi-vã la:
Editura LEDA
Difuzare ºi Clubul Cãrþii
Calea Plevnei nr. 145, sector 6, cod poºtal 060012, Bucureºti
Tel.: 021.319.88.22, 021.319.88.33, 021.319.88.77.
Fax: 021.319.88.66.
E-mail: vanzari@edituracorint.ro
Magazinul virtual: www.grupulcorint.ro
Format: 16/54x84; Coli tipo: 13,5
Tiparul executat la: S.C. Universul S.A.

Alexandre Dumas-fiul
DAMA CU CAMELII
Traducere ºi note <strong>de</strong> SABINA DRÃGOI
LEDA

I
DUPÃ PÃREREA MEA NU POÞI crea personaje <strong>de</strong>cât at<strong>un</strong>ci când
ai studiat în<strong>de</strong>l<strong>un</strong>g oamenii, aºa dupã cum nu poþi vorbi o altã
limbã <strong>de</strong>cât cu condiþia sã o fi studiat serios.
Neavând încã vârsta la care inventezi, mã mulþumesc sã vã
povestesc.
Îl în<strong>de</strong>mn, <strong>de</strong>ci, pe cititor sã fie convins <strong>de</strong> realitatea acestei
povestiri ale cãrei personaje, cu excepþia eroinei, încã mai
trãiesc.
De altminteri, existã la Paris martori ai celor mai multe dintre
faptele pe care le-am ad<strong>un</strong>at aici, ºi care ar putea sã le confirme
dacã mãrturia mea nu ar fi <strong>de</strong> aj<strong>un</strong>s.
Datoritã <strong>un</strong>ei împrejurãri <strong>de</strong>osebite, numai eu puteam sã le
scriu, cãci numai eu am fost confi<strong>de</strong>ntul ultimelor amãn<strong>un</strong>te fãrã
<strong>de</strong> care ar fi fost cu neputinþã sã alcãtuieºti o povestire interesantã
ºi completã.
Or, iatã cum au aj<strong>un</strong>s la c<strong>un</strong>oºtinþa mea aceste amãn<strong>un</strong>te. Pe
12 ale l<strong>un</strong>ii martie 1847, am citit pe rue Lafitte, <strong>un</strong> afiº mare ºi
galben care an<strong>un</strong>þa o vânzare <strong>de</strong> mobile ºi <strong>de</strong> tot felul <strong>de</strong> obiecte
curioase. Aceastã vânzare avea loc în urma <strong>un</strong>ui <strong>de</strong>ces. Afiºul nu
dã<strong>de</strong>a numele persoanei moarte, dar vânzarea trebuia sã aibã loc
pe rue d’Antin, la numãrul 9, pe data <strong>de</strong> 16, <strong>de</strong> la ora douãsprezece
la ora cinci.
Afiºul mai an<strong>un</strong>þa cã, pe 13 ºi pe 14, puteau fi vãzute apartamentul
ºi mobilele.
De când mã ºtiu, am fost <strong>un</strong> amator <strong>de</strong> curiozitãþi. Mi-am
promis sã nu scap aceastã ocazie, dacã nu <strong>de</strong> a cumpãra, cel puþin
<strong>de</strong> a ve<strong>de</strong>a.

8
Alexandre Dumas-fiul
A doua zi m-am dus pe rue d’Antin, la nr.9. Era încã <strong>de</strong>vreme,
ºi totuºi în apartament erau vizitatori, ba chiar ºi vizitatoare
care, <strong>de</strong>ºi îmbrãcate în catifele, acoperite cu ºaluri <strong>de</strong>
caºmir ºi aºteptate la intrare <strong>de</strong> elegantele lor cupeuri, priveau cu
uimire, cu admiraþie chiar, luxul care se etala sub ochii lor.
Mai târziu, am înþeles aceastã admiraþie ºi aceastã uimire,
cãci, începând ºi eu sã mã uit mai cu atenþie în jurul meu, am
rec<strong>un</strong>oscut cu uºurinþã cã mã aflam în apartamentul <strong>un</strong>ei femei
întreþinute. Or, dacã existã <strong>un</strong> lucru pe care femeile <strong>de</strong> lume
doresc sã-l vadã, ºi erau acolo ºi femei <strong>de</strong> lume, acesta e interiorul
<strong>un</strong>or asemenea femei, ale cãror echipaje le stropesc în
fiecare zi cu noroi pe ale lor ºi care îºi au alãturi <strong>de</strong> ele loja la
Operã ºi la teatrul italian, care îºi etaleazã, la Paris, insolenta
opulenþã a frumuseþii lor, a bijuteriilor ºi a scandalurilor lor.
Cea la care mã gãseam murise: femeile cele mai virtuoase
puteau <strong>de</strong>ci sã pãtr<strong>un</strong>dã pânã în dormitorul ei. Moartea purificase
aerul acestei cloace splendi<strong>de</strong>, ºi <strong>de</strong> altfel aveau ca scuzã,
dacã mai era nevoie, cã veneau la o vânzare fãrã sã ºtie la cine
veneau. Citiserã afiºele. Voiau sã viziteze ceea ce promiteau
acele afiºe ºi sã-ºi facã alegerea dinainte, nimic mai simplu, ceea
ce nu le împiedica sã caute, în mijlocul tuturor acestor min<strong>un</strong>ãþii,
urmele acelei vieþi <strong>de</strong> curtezanã <strong>de</strong>spre care li se povestiserã,
fãrã îndoialã, lucruri dintre cele mai stranii.
Din nefericire, misterele muriserã odatã cu zeiþa, ºi, cu toatã
b<strong>un</strong>ãvoinþa lor, aceste doamne nu izbutirã sã surprindã <strong>de</strong>cât
ceea ce se scosese la vânzare în urma <strong>de</strong>cesului ºi nimic din ceea
ce se vin<strong>de</strong>a aici în timpul vieþii locatarei.
De altfel, aveai ce sã cumperi. Mobilierul era superb. Mobile
din lemn <strong>de</strong> trandafir, mobile <strong>de</strong> Boule, vase <strong>de</strong> Sèvres ºi <strong>de</strong>
China, statuete <strong>de</strong> Saxa, satin, catifea ºi dantelã, nimic nu lipsea.
Mã plimbai prin apartament, þinându-mã pe urmele nobilelor
curioase care veniseserã înaintea mea aici. Acestea intrarã într-o
camerã tapetatã cu o stofã <strong>de</strong> culoare albastru-verzuie, în care
mã pregãteam sã intru ºi eu, când ele ieºirã aproape imediat,
surâzând, ca ºi cum le-ar fi fost ruºine <strong>de</strong> aceastã nouã curiozitate.
Nu-mi dorii <strong>de</strong>cât ºi mai tare sã pãtr<strong>un</strong>d în aceastã camerã. Era

Dama cu camelii
cabinetul <strong>de</strong> toaletã, dichisit în cele mai mici amãn<strong>un</strong>te ale sale,
ºi în care pãrea sã se fi manifestat în cel mai înalt grad spiritul
risipitor al celei moarte.
Pe o masã mare, lipitã <strong>de</strong> zid, o masã latã <strong>de</strong> trei picioare ºi
l<strong>un</strong>gã <strong>de</strong> ºase, strãluceau toate comorile lui Aucoc ºi Odiot. Era
o colecþie magnificã, ºi nici <strong>un</strong>ul dintre acele mii <strong>de</strong> obiecte, atât
<strong>de</strong> necesare toaletei <strong>un</strong>ei femei precum aceea la care ne gãseam,
nu era din vre<strong>un</strong> alt material <strong>de</strong>cât aur sau argint. Totuºi, colecþia
nu se putuse înjgheba <strong>de</strong>cât încetul cu încetul, ºi nu o singurã
dragoste contribuise la completarea ei.
Pe mine, care nu mã speria ve<strong>de</strong>rea cabinetului <strong>de</strong> toaletã al
<strong>un</strong>ei femei întreþinute, mã amuza examinarea <strong>de</strong>taliilor, oricare
ar fi fost ele, ºi am bãgat <strong>de</strong> seamã cã toate aceste ustensile splendid
cizelate purtau diferite monograme ºi coroane.
Priveam toate aceste lucruri, care pentru mine înfãþiºau, fiecare
în parte, o înjosire a bietei fete, ºi-mi sp<strong>un</strong>eam cã Dumnezeu
fusese milostiv cu ea, <strong>de</strong> vreme ce nu îngãduise ca pe ea s-o aj<strong>un</strong>gã
pe<strong>de</strong>apsa obiºnuitã, ºi cã o lãsase sã moarã în lux ºi frumuseþe, înainte
<strong>de</strong> venirea bãtrâneþii, aceastã primã moarte a curtezanelor.
ªi într-a<strong>de</strong>vãr, ce poate fi mai trist <strong>de</strong>cât sã vezi îmbãtrânirea
în viciu, mai cu seamã la o femeie? Ea nu mai are nici o <strong>de</strong>mnitate
ºi nu mai inspirã nici <strong>un</strong> interes. Veºnica pãrere <strong>de</strong> rãu, nu
pentru calea rea urmatã, ci pentru socotelile greºite ºi a banilor
prost folosiþi, este <strong>un</strong>ul dintre cele mai triste lucruri pe care le
poþi auzi.
Am c<strong>un</strong>oscut o fostã femeie galantã cãreia din tot trecutul ei
nu-i mai rãmãsese <strong>de</strong>cât o fatã aproape tot atât <strong>de</strong> frumoasã pe
cât fusese, dupã spusele contemporanilor sãi, ºi maicã-sa. Aceastã
sãrmanã copilã, cãreia mama sa nu-i spusese niciodatã: „tu eºti
fiica mea”, <strong>de</strong>cât ca sã-i por<strong>un</strong>ceascã s-o întreþinã la bãtrâneþe,
dupã cum ºi ea o întreþinuse pe când era copil, aceastã sãrmanã
fiinþã <strong>de</strong>ci, care se numea Louise, ascultând <strong>de</strong> mama ei, se lãsa
în voia <strong>de</strong>sfrâului, fãrã voinþã proprie, fãrã pasi<strong>un</strong>e, fãrã plãcere,
ca ºi cum ar fi practicat o meserie, dacã s-ar fi gândit cineva s-o
înveþe vre<strong>un</strong>a.
9

10
Alexandre Dumas-fiul
Priveliºtea continuã a <strong>de</strong>sfrâului, <strong>un</strong> <strong>de</strong>sfrâu precoce, alimentat
fãrã-ncetare <strong>de</strong> starea ei maladivã, nimiciserã în ea capacitatea
<strong>de</strong> înþelegere a binelui ºi a rãului, pe care Dumnezeu i-o
sãdise, poate, dar pe care nu-i dãduse nimãnui prin gând sã i-o
<strong>de</strong>zvolte.
Îmi voi aminti mereu <strong>de</strong> aceastã tânãrã, care trecea pe bulevar<strong>de</strong>
aproape în fiecare zi la aceeaºi orã. Mama ei o însoþea întot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a,
cu aceeaºi sârguinþã cu care o mamã a<strong>de</strong>vãratã ºi-ar
fi însoþit propria-i fiicã. Eram foarte tânãr pe at<strong>un</strong>ci ºi dispus sã
accept morala uºuraticã a secolului meu. Îmi amintesc totuºi cã
imaginea acestei supravegheri scandaloase îmi inspira dispreþ ºi
<strong>de</strong>zgust. Adãugaþi la toate acestea cã nicicând pe chipul <strong>un</strong>ei
fecioare nu s-a conturat <strong>un</strong> asemenea sentiment <strong>de</strong> nevinovãþie,
o asemenea expresie <strong>de</strong> suferinþã melancolicã.
Ai fi zis cã e întruchiparea Resemnãrii.
Într-o zi, figura acestei fete s-a luminat. În mijlocul <strong>de</strong>sfrâului,
al cãrui program era þinut <strong>de</strong> mama sa, i s-a pãrut pãcãtoasei
cã Dumnezeu îi îngãduia <strong>un</strong> pic <strong>de</strong> fericire. ªi <strong>de</strong> ce oare, la urma
urmei, Dumnezeu, care o fãcuse fãrã putere, ar fi lãsat-o ºi fãrã o
consolare, sub povara dureroasã a vieþii sale. Într-o zi, <strong>de</strong>ci, ea îºi
dãdu seama cã era însãrcinatã, ºi ceea ce mai rãmãsese cast în ea
tresãri <strong>de</strong> bucurie. Sufletul are <strong>un</strong>ele refugii ciudate. Louise alergã
sã-i <strong>de</strong>stãinuie ºi mamei sale vestea care o fãcea atât <strong>de</strong> veselã.
E ruºinos <strong>de</strong> spus, totuºi noi nu vorbim aici <strong>de</strong>spre imoralitate <strong>de</strong>
plãcere, povestim doar <strong>un</strong> fapt a<strong>de</strong>vãrat, pe care poate am face
mai bine sã-l trecem sub tãcere dacã nu am fi încredinþaþi cã, din
când în când, trebuie sã <strong>de</strong>zvãluim martiriul acestor fiinþe care
s<strong>un</strong>t condamnate fãrã a fi ascultate, care s<strong>un</strong>t dispreþuite fãrã a
fi ju<strong>de</strong>cate; e ruºinos, sp<strong>un</strong>em noi, dar mama îi rãsp<strong>un</strong>se fetei cã
nu aveau <strong>de</strong>stul nici pentru ele douã ºi, cu atât mai mult, n-ar
avea în<strong>de</strong>aj<strong>un</strong>s pentru trei, cã astfel <strong>de</strong> copii nu s<strong>un</strong>t <strong>de</strong> nici <strong>un</strong>
folos, ºi cã o sarcinã nu e altceva <strong>de</strong>cât timp pierdut.
A doua zi, o moaºã, pe care o amintim numai pentru cã era o
prietenã a mamei, veni sã o vadã pe Louise, care zãcu la pat câteva
zile ºi se sculã mai palidã ºi mai slabã <strong>de</strong>cât înainte.

Dama cu camelii
Trei l<strong>un</strong>i mai târziu, <strong>un</strong>ui bãrbat i se fãcu milã <strong>de</strong> ea ºi se
<strong>de</strong>dicã însãnãtoºirii ei morale ºi fizice; însã ultima loviturã fusese
mult prea violentã, aºa cã Louise muri ca urmare a avortului pe
care îl fãcuse.
Mama ei încã mai trãieºte. Cum? Numai Dumnezeu ºtie.
Povestea aceasta mi-a revenit în minte în timp ce contemplam
trusele <strong>de</strong> toaletã din argint, ºi se pare cã trecuse o b<strong>un</strong>ã
bucatã <strong>de</strong> vreme <strong>de</strong> când fãceam aceste reflecþii, cãci în apartament
nu mai rãmãsesem <strong>de</strong>cât eu ºi <strong>un</strong> paznic, care mã urmãrea
cu atenþie, din pragul uºii, dacã nu doseam ceva.
Mã apropiai <strong>de</strong> acest om <strong>de</strong> treabã cãruia îi inspiram atât <strong>de</strong>
grave neliniºti.
— Domnule, îi zisei eu, aþi putea sã-mi sp<strong>un</strong>eþi numele persoanei
care locuia aici?
— Domniºoara Marguerite Gautier.
O c<strong>un</strong>oºteam pe fatã ºi dupã nume ºi din ve<strong>de</strong>re.
— Cum! îi sp<strong>un</strong> eu paznicului. Marguerite Gautier a murit?
— Da, domnule.
— ªi când anume?
— Acum trei sãptãmâni, cred.
— ªi <strong>de</strong> ce se permite vizitarea apartamentului?
— Creditorii s-au gândit cã acest lucru putea face sã creascã
vânzãrile. Persoanele interesate pot ve<strong>de</strong>a din timp efectul pe
care îl fac stofele ºi mobilele; ºtiþi ºi dumneavoastrã, asta te încurajeazã
sã te hotãrãºti mai uºor la cumpãrat.
— Avea, prin urmare, datorii?
— Oh, domnule, o grãmadã.
— Pe care vânzarea b<strong>un</strong>urilor le va acoperi, fãrã îndoialã?
— Ba chiar le va <strong>de</strong>pãºi.
— ªi at<strong>un</strong>ci, cui îi va rãmâne ceea ce prisoseºte?
— Familiei.
— Are <strong>de</strong>ci o familie?
— Aºa se pare.
— Mulþumesc, domnule.
Liniºtit în privinþa intenþiilor mele, paznicul mã salutã, iar eu
ieºii.
11

12
— Biata fatã! îmi sp<strong>un</strong>eam în timp ce mã întorceam acasã,
trebuie cã a avut parte <strong>de</strong> o moarte tare tristã, cãci, într-o lume
ca a ei, nu ai prieteni <strong>de</strong>cât cu condiþia sã fii sãnãtos. ªi, fãrã sã
vreau, soarta Margueritei Gautier mã înduioºa.
Lucrul acesta ar putea sã li se parã multora ridicol, dar eu am
o înþelegere fãrã margini pentru curtezane ºi nici mãcar nu-mi
mai dau osteneala sã-mi justific aceastã înþelegere.
Într-o zi, pe când mergeam sã-mi iau <strong>un</strong> paºaport <strong>de</strong> la prefecturã,
am vãzut pe <strong>un</strong>a din strãzile laterale doi jandarmi care
duceau cu ei o fatã. Nu ºtiu ce fãcuse acea fatã, tot ceea ce pot
sp<strong>un</strong>e e cã plângea cu lacrimi fierbinþi, în timp ce strângea în
braþe <strong>un</strong> pr<strong>un</strong>c <strong>de</strong> câteva l<strong>un</strong>i, <strong>de</strong> care arestarea ei o <strong>de</strong>spãrþea.
Din ziua aceea, n-am mai putut dispreþui o femeie la prima
ve<strong>de</strong>re.
II
Alexandre Dumas-fiul
VÂNZAREA ERA FIXATÃ PE 16 ale l<strong>un</strong>ii.
Fusese lãsatã o zi <strong>de</strong> pauzã între vizite ºi vânzare pentru a le
permite tapiþerilor sã <strong>de</strong>sfacã draperiile, per<strong>de</strong>lele etc.
La vremea aceea, mã întorceam dintr-o cãlãtorie. Era <strong>de</strong>stul
<strong>de</strong> firesc ca vestea morþii Margueritei sã nu-mi fi fost adusã la
c<strong>un</strong>oºtinþã ca <strong>un</strong>a dintre acele noutãþi importante pe care prietenii
i le împãrtãºesc întot<strong>de</strong>a<strong>un</strong>a aceluia care se întoarce în
capitala noutãþilor.
Marguerite era frumoasã, dar pe cât <strong>de</strong> mult zgomot face
viaþa extravagantã a acestor femei, pe atât <strong>de</strong> puþin face moartea
lor. S<strong>un</strong>t ca acei sori care ap<strong>un</strong> aºa cum au rãsãrit, fãrã strãlucire.
At<strong>un</strong>ci când mor tinere, toþi amanþii aflã <strong>de</strong> moartea lor în acelaºi
timp, cãci la Paris mai toþi amanþii <strong>un</strong>ei curtezane c<strong>un</strong>oscute
se aflã în relaþii foarte apropiate. Schimbã între ei câteva amintiri
<strong>de</strong>spre ea, ºi viaþa <strong>un</strong>ora ºi a altora continuã fãrã ca acest inci<strong>de</strong>nt
sã o tulbure mãcar cu o lacrimã.