La crap pe Vătafu! . Sfinţi martiri în grădina Maicii Domnului ... - Acum

Înapoi la copilărie
Până şi pescarii serioşi se mai plictisesc
din când în când şi au chef de
joacă şi atunci se apucă de undiţăreală.
Laşi deoparte „hardware-ul”lansetele,
boilesul, sonarul şi pui mâna
pe un băţ. Cumperi cu doi lei o linie
echilibrată, asta pentru cei mai leneşi,
pentru că pe vremuri, când eram copii,
nu aruncam trei lei şi legam rapid un
cârlig de nailon, puneam un plumb de
la un vechi sigiliu CFR găsit cine ştie
pe unde, meşteream o plută din
papură şi ocheam o nuia mai solida.
Râme găseam de obicei scormonind
pământul de pe lângă borduri sau pe
lângă tomberoane. Astfel eco no -
miseam cei trei lei care se transformau
într-o franzelă ce ţinea de foame la trei
inşi o zi întreagă, o zi de undiţăreală.
Ura şi la baltă
Acum e mai simplu dar şi mai complicat
totodată, simplu pentru că, în trei
minute, de la marginea Tulcei, cumperi
o undiţă gata preparată, râme sau
viermuşi gata ambalaţi, practic oricine
se poate transforma rapid în pescar cu
ajutorul portofelului. Spre deosebire
de pescuitul serios, cu multe lansete,
la undiţă distracţia este mult mai mare
şi pe primul plan, fără prea multe bătăi
de cap. Orice loc din aval, amonte sau
chiar pe faleza din oraş poate deveni
rapid un loc de relaxare, lacul
Somova-Parcheş la o „bibăneală”,
digul de la Nufăru, prima localitate de
după Tulcea unde deja te afli oficial pe
teritoriul Rezervaţiei Biosferei, la
caras, la undiţă nu prea ai timp să te
plictiseşti şi de multe ori pierzi mai
mult timp cu băgatul râmei în cârlig
pentru că peştele muşcă imediat după
ce montura a atins luciul apei.
Surprize, surprize
De multe ori şi la „undiţăreală” situaţia
poate deveni spectaculoasă, mai
exact atunci când eşti luat prin surprindere
de un exemplar mare. Cel
mai adesea se întâmplă să fii atacat
de un răpitor- ştiucă sau şalău, atunci
când aveai deja în cârlig fără să-ţi dai
seama un peşte mic, în special o
albitură- plăticuţă sau oblete. Atunci
captura ta devine ţinta răpitorului şi de
unde erai obişnuit cu lipsa de opoziţie
în vargă, brusc aceasta o ia razna şi
de cele mai multe ori nailonul subţire
nu face faţă dinţilor ascuţiţi. S-a întâmplat
însă de multe ori ca un crap
mustăcios să dea peste râma aruncată
la apă mică şi cu puţin noroc să
iasă captura vieţii. Sau cel puţin puteţi
visa la asta...
Joaca de-a copii...
Practic, e ca o joacă de copii, te
plimbi cu undiţa în mână purtat de
curgerea plutei care joacă pe ape, îţi
încrunţi privirea ca să ghiceşti printre
salturile acesteia atingerile subtile ale
peştilor, micile valuri îţi joacă feste şi
tragi de băţ cu putere şi apoi te uiţi cu
grijă în jur cu speranţa că nu te-a văzut
nimeni când te-ai făcut de râs, pentru
ca imediat să te trezeşti cu cârligul gol,
după ce ai dat vina pe mişcarea de
felină a apei. Soarele îţi bate în ochi,
contribuind la rezistenţa naturii în faţa
prădătorului. Majoritatea capturilor
sunt subdimensionate, peşti mici -
cărăşei, plătici, roşioare, bibani, care
trebuiesc eliberaţi, altfel riscaţi să aveţi
necazuri cu legea. Cei ceva mai mari
sunt însă numai buni pentru o saramură
sau o prăjeală. Pe vremuri
mamele îşi puneau mâinile-n cap
când, spre seară, după ce ne înduram
să lăsam malul Dunării să se odihnească,
trânteam în faţa uşii câte o
pungă de un leu pe jumătate plină cu
caraşi greu de curăţat şi nu adormeam
până când nu ronţăiam doi trei peşti
crocanţi care mai tresăreau şi după ce
erau curăţaţi, atunci când îi trânteam
în tigaie daţi prin făină.
Text şi foto:
Cristian DOGARU
acum
în Delta Dunării
14 - 20 mai 2009
La „undiţăreală” în buza Deltei!
În aşteptarea firului întins...
C M Y K
Rezultate pe măsură... Distracţie şi relaxare
C M Y K
12