Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

lândeţe aproape lascivă, îl înduioşă.
– De ce mă amărăşti? spuse el, gândindu-se la doamna Arnoux.
– Eu, te amărăsc?
Şi, în picioare în faţa lui, îl privea cu genele apropiate şi cu amândouă mâinile pe umerii lui.
Toată tăria, toată ciuda lui se cufundară într-o laşitate nesfârşită.
Rosti:
– Pentru că nu vrei să mă iubeşti! şi o trase pe genunchii lui.
Ea i se lăsa în voie; Frédéric îi cuprinse mijlocul cu amândouă braţele; fâşâitul rochiei ei de mătase îl
înflăcăra.
– Unde sunt? spuse vocea lui Hussonnet pe coridor.
Mareşala se ridică brusc şi se duse să se aşeze la celălalt capăt al încăperii, cu spatele la uşă.
Ceru stridii; şi se aşezară la masă.
Hussonnet n-avea haz. De atâtea articole scrise zilnic despre tot felul de subiecte, de atâtea jurnale
citite, de atâtea discuţii auzite şi de atâtea paradoxuri emise ca să uluiască, pierduse, în cele din urmă,
noţiunea exactă a lucrurilor, orbindu-se pe el însuşi cu slabele lui petarde. Încurcăturile unei vieţi, uşuratecă,
altădată, dar grea acum, îl ţineau într-o perpetuă agitaţie; şi neputinţa, pe care nu voia să şi-o mărturisească, îl
făcea arţăgos, sarcastic. În legătură cu Ozaï, un nou balet, avu o ieşire violentă împotriva dansului şi totodată
împotriva Operei. Apoi, când fu vorba de operă, împotriva italienilor, înlocuiţi de curând cu o trupă de actori
spanioli, „ca şi cum nu ne-am fi săturat de Castilii!" Frédéric se simţi atins în dragostea lui romantică pentru
Spania; şi, ca să întrerupă conversaţia, se informă despre excluderea recentă a lui Edgard Quinet şi a lui
Mickiewicz de la Collège de France 38 . Dar Hussonnet, admirator al domnului de Maistre, se declară pentru
Autoritate şi Spiritualism. Se îndoia de faptele cele mai bine dovedite, nega istoria şi contesta lucrurile cele
mai pozitive, până acolo încât la cuvântul geometrie exclamă: „Ce minciună şi geometria asta!" Între timp
imita diferiţi actori. În special Sainville 39 era modelul său.
Aceste mofturi îl plictiseau de moarte pe Frédéric. Cu o mişcare de nerăbdare, atinse cu piciorul pe
unul dintre căţei, sub masă.
Amândoi începură să latre îngrozitor.
– Ar trebui să-i trimiţi acasă, spuse el brusc.
Rosanette n-avea încredere în nimeni.
Atunci Frédéric se întoarse către boem.
– Haide, Hussonnet, devotează-te!
– O, da, dragul meu! Ar fi foarte drăguţ. Hussonnet plecă fără să se lase rugat.
În ce chip i se plătea oare complezenţa? Frédéric nu se gândi la asta. Începea chiar să se bucure că
rămăseseră între patru ochi, când un chelner intră:
– Doamnă, cineva vă cheamă.
– Cum, iarăşi?
– Trebuie totuşi să văd, zise Rosanette.
Îi era sete de ea, avea nevoie de ea. Această dispariţie i se păru o trădare, aproape o grosolănie. Ce
voia ea în fond? Nu era destul că o jignise pe doamna Arnoux? Cu atât mai rău, dealtfel, pentru ea. Acum ura
toate femeile; şi lacrimile îl înăbuşeau, pentru că dragostea lui era dispreţuită şi dorinţa înşelată.
Mareşala se întoarse şi, arătându-i-l pe Cisy, zise:
– L-am invitat pe domnul. Am făcut bine, nu-i aşa?
– Cum să nu! desigur.
Frédéric, cu un zâmbet chinuit, făcu semn gentilomului să se aşeze.
Mareşala începu să parcurgă lista de bucate, oprindu-se la numele ciudate.
– Dacă am mânca, hai să zicem, o tocană de iepure „à la Richelieu" şi o budincă „à la d'Orléans?"
– O nu, nici un fel de d'Orléans! replică Cisy, care era legitimist şi crezu că a spus o vorbă de duh.
– Preferaţi un calcan „ a la Chambord?" reluă ea.
Această politeţe îl uimi pe Frédéric.
Mareşala se hotărî să ia un simplu muşchi de vacă, raci, trufe, o salată de ananas, îngheţată de vanilie.
– O să mai vedem pe urmă. Haide! A, uitam! Adu-mi un cârnat fără usturoi!
Şi i se adresa chelnerului spunându-i „tinere", ciocnea paharul cu cuţitul, arunca miez de pâine în
tavan. Ceru imediat vin de Burgundia.
– Nu se bea la început, spuse Frédéric.
Se bea uneori şi aşa, după părerea vicontelui.
– Nu, niciodată!