Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

apoi, în vagon: ,,Am greşit, poate; n-are nici o importanţă!"
În dreapta şi în stânga se întindeau câmpii verzi: trenul alerga; căsuţele staţiilor alunecau ca nişte
decoruri şi fumul locomotivei trimitea mereu în aceeaşi parte fulgi mari care dansau câtva timp pe iarbă, care
se împrăştiau.
Frédéric, singur pe banchetă, se uita la toate astea din plictiseală, pierdut în acea apatie pe care o dă
chiar excesul de nerăbdare. Dar se iviră macarale, case. Era Croil.
Oraşul construit pe panta a două coline joase (dintre care prima e goală şi a doua încununată de o
pădure), cu turla bisericii, cu casele inegale şi podul lui de piatră, îi părea a avea ceva vesel, discret şi bun. Un
mare vapor plat cobora în josul apei, care clipocea biciuită de vânt; găini, la poalele unei troiţe din drum,
ciuguleau în paie; o femeie trecu, ducând nişte rufe ude pe cap.
După pod, se află într-o insulă, în care se văd pe dreapta ruinele unei mănăstiri. O moară se învârtea,
tăind pe toată lăţimea lui cel de-al doilea braţ al Oìsei, peste care se ridica manufactura. Mărimea acestei
construcţii îl uimi grozav pe Frédéric. Îi stârni mai mult respect pentru Arnoux. Peste trei paşi, o apucă pe o
străduţă, al cărei fund era închis de un grilaj.
Intrase. Portăreasa îl chemă înapoi strigând:
– Aveţi un permis?
– Pentru ce?
– Pentru a vizita întreprinderea!
Frédéric spuse, pe un ton aspru, că venea să-l vadă pe domnul Arnoux.
– Cine e domnul Arnoux?
– Păi şeful, stăpânul, în sfârşit, proprietarul!
– Nu domnule, aici e fabrica domnilor Leboeuf şi Milliet!
Femeia glumea, fără îndoială. Veneau muncitorii; întrebă pe doi sau trei; răspunsul lor fu acelaşi.
Frédéric ieşi din curte, clătinându-se ca un om beat: păru atât de zăpăcit încât, pe podul Boucherie, un
cetăţean care îşi fuma pipa îl întrebă ce caută. Acela cunoştea manufactura lui Arnoux. Se afla la Montataire.
Frédéric se interesă de o trăsură: nu se găseau decât la gară. Se întoarse acolo. O caleaşcă hodorogită,
la care era înhămat un cal bătrân ale cărui hamuri rupte atârnau peste hulube, stătea singuratică în faţa biroului
de bagaje.
Un copil se oferi să-l găsească pe „moş Pilon". Se întoarse peste zece minute. Moş Pilon prânzea.
Frédéric, nemaiavând răbdare, plecă. Dar bariera era închisă. Trebui să aştepte să se scurgă două convoaie. În
sfirşit se repezi în câmpie.
Verdeaţa monotonă o făcea să semene cu un imens postav de biliard. Scorii de fier erau îngrămădite
pe amândouă părţile drumului, ca nişte grămezi de pietriş. Ceva mai departe, hornuri de uzină fumegau unele
lângă altele. În faţa lui se ridica, pe o colină rotundă, un castel mic cu turnuleţe şi clopotniţa pătrată a unei
biserici. Dedesubtul lor, ziduri lungi alcătuiau linii neregulate printre copaci; şi jos de tot se înşirau casele
satului.
Erau cu un singur cat, cu scări de trei trepte, făcute din blocuri fără ciment. Din când în când se auzea
clopotul unui băcan. Paşi grei se înfundau în noroiul negru şi o ploaie măruntă cădea, tăind în mii de fâşii
cerul palid.
Frédéric mergea prin mijlocul caldarâmului: apoi întâlni pe stânga, la deschiderea unui drum, un arc
mare de lemn pe care scria cu litere de aur: Faianţe.
Jacques Arnoux nu se aşezase fără scop în apropiere de Creil: aşezându-şi manufactura cât mai
aproape de cealaltă (acreditată de multă vreme), dădea naştere în public unei confuzii favorabile intereselor
lui.
Corpul de clădire principal se rezema chiar pe malul unui râu care străbătea pajiştea. Casa stăpânului,
înconjurată de o grădină, se deosebea prin peronul ei împodobit cu patru vase în care se zbârleau nişte cactuşi.
Maldăre de lut alb se uscau sub hangare: mai erau şi altele sub cerul liber; iar în mijlocul curţii se afla
Sénécal, cu veşnicul lui palton albastru căptuşit cu roşu.
Fostul meditator îşi întinse mâna rece.
– Vii pentru patron? Nu-i aici.
Frédéric, descumpănit, răspunse prosteşte:
– Ştiam. Apoi, corectându-se numaidecât: Viu pentru o treabă care o priveşte pe doamna Arnoux. Mă
poate primi?
– Ah, n-am văzut-o de trei zile, spuse Sénécal.
Şi începu să se plângă la nesfârşit. Primind condiţiile fabricantului, înţelesese să rămână la Paris, nu
să se înfunde aici, la ţară, departe de prietenii lui, lipsit de ziare. În sfârşit, trecuse peste astea! Dar Arnoux nu