Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

măsură prin violenţa lui partidul conservator, pe toţi tinerii doctrinari care purcedeau de la domnul Guizot,
încât avea într-o anumită lume un fel de celebritate, oarecum amestecată cu neîncredere faţă de persoana lui.
Veni la întâlnire cu un palton mare, căptuşit cu flanelă roşie, ca acela al lui Sénécal odinioară.
Respectul pentru oameni, pentru cei care treceau, îi împiedică să se strângă îndelung în braţe, aşa că se
duseră până la Véfour, la braţ, râzând de bucurie, cu lacrimi în adâncul ochilor.
Apoi, cum fură singuri, Deslauriers strigă:
– Ah! pe naiba, acum o s-o ducem bine!
Lui Frédéric nu-i plăcu acest fel de a se asocia numaidecât la averea lui. Prietenul dovedea prea multă
bucurie pentru ei amândoi şi nu destulă pentru el, pentru Frédéric.
Pe urmă Deslauriers îşi povesti înfrângerea şi treptat lucrările, existenţa, vorbind despre el însuşi cu
stoicism şi de ceilalţi cu acreală. Totul îi displăcea. Nu exista un om bine situat care să nu fie un dobitoc sau o
canalie. Se înfurie pe chelner pentru un pahar prost spălat şi la mustrarea neînsemnată a lui Frédéric izbucni:
– Parcă am să mă sinchisesc eu de asemenea tipi care câştigă până la şase sau opt mii de franci pe an,
care sunt alegători şi poate eligibili! Ah, nu, nu!
Apoi, cu un aer glumeţ:
– Dar uit că vorbesc cu un capitalist, cu un Mondor 25 , pentru că acum eşti un Mondor!
Şi, revenind la moşteniri, exprimă această idee: că succesiunile colaterale (lucru nedrept în sine, deşi
de aceasta se bucura) vor fi abrogate foarte curând, la următoarea revoluţie.
– Crezi? întrebă Frédéric.
– Fii sigur, răspunse el. Asta nu poate dura! Omenirea suferă prea mult! Când văd oameni ea Sénécal
în mizerie...
„Iar Sénécal!" se gândi Frédéric.
– Altfel, ce mai e nou? Eşti încă îndrăgostit de doamna Arnoux? Ţi-a trecut?
Frédéric, neştiind ce să răspundă, închise ochii plecând capul.
În legătură cu Arnoux, Deslauriers îi spuse că revista lui îi aparţinea acum lui Hussonnet, care o
transformase. Se numea „Arta, institut literar, societate pe acţiuni de o sută de franci bucata; capital social:
patruzeci de mii de franci", cu posibilitatea pentru fiecare acţionar de a-şi publica în el o reproducere, pentru
că: „societatea are ca scop a publica operele diletanţilor, a cruţa talentul, poate geniul, de crizele dureroase
care copleşesc etc", vezi şi tu cam despre ce fel de gogoşi e vorba! Se putea totuşi face ceva, se putea
îmbunătăţi calitatea foii cu pricina apoi, deodată, păstrând aceiaşi redactori şi făgăduind urmarea foiletonului,
se putea servi abonaţilor un ziar politic; sumele avansate n-aveau să fie enorme.
– Ce zici despre asta, hei? Vrei să te amesteci?
Frédéric nu respinse propunerea. Dar trebuia să aştepte rânduirea afacerilor lui.
– Dar dacă ai nevoie de ceva...
– Mulţumesc, dragă! spuse Deslauriers.
Apoi fumară puros, sprijiniţi în cot de rampa de catifea de la marginea ferestrei. Soarele strălucea,
aerul era blajin, stoluri de păsări în zbor năvăleau în grădină: şi statuile de bronz şi de marmură, spălate de
ploaie, sclipeau; dădace cu şorţuri stăteau de vorbă, aşezate pe scaune; şi se auzeau râsetele copiilor şi şoapta
necontenită a jerbei havuzului.
Frédéric se simţise tulburat de amărăciunea lui Deslauriers; dar, sub influenţa vinului care îi circula în
vine, pe jumătate adormit, îngreunat, şi primind lumina din plin în faţă, nu mai simţea decât o imensă tihnă
voluptuos prostească, asemeni unei plante saturate de căldură şi umezeală. Deslauriers, cu pleoapele întredeschise,
privea în depărtare, vag. Pieptul i se umfla, începu să spună:
– Ah! era mai frumos când Camille Desmoulins 26 , în picioare pe o masă, colo, îndemna poporul către
Bastilia! Se trăia pe vremea aceea, te puteai afirma, îţi puteai dovedi puterea! Avocaţi simpli comandau
generalilor, derbedeii băteau regii, pe când azi...
Tăcu, apoi deodată:
– Eh! viitorul e mare!
Şi, bătând cu degetul toba pe geamuri, reeită aceste versuri de Barthélemy 27 :
8e va ivi din nou cumplita Adunare.
De patruzeci de ani o simţi: o apăsare!
Colos ce fără teamă merge cu pas voinic
– Nu mai ştiu restul! Dar e târziu, nu plecăm?
Continuă pe stradă să-şi expună teoriile.