Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

– Eşti liber mâine seară?
El primea înainte ca fraza să fie sfârşită. Arnoux părea că începe să ţină la el. Îl învăţă arta de a
recunoaşte vinurile, de a aprinde panciul, de a face salam de becaţe; Frédéric îi urma cuminte sfaturile –
iubind tot ceea ce depindea de doamna Arnoux, mobilele, servitorii, casa, strada ei.
Nu vorbea deloc în timpul acestor dineuri; o contempla. Avea pe tâmpla dreaptă o mică aluniţă;
bandourile îi erau mai negre decât restul părului şi totdeauna parcă puţin umede pe margini; le netezea din
când în când, numai cu două degete. Cunoştea forma fiecărei unghii de-a ei, se desfăta ascultându-i foşnetul
rochiei de mătase când trecea pe lângă uşi şi-i adulmeca în ascuns mirosul batistei; pieptenele, mănuşile,
inelele ei erau pentru el lucruri deosebite, importante ca nişte opere de artă, aproape însufleţite ca nişte fiinţe;
toate îi răpeau inima şi îi creşteau patima.
Nu avusese puterea să i-o ascundă lui Deslauriers. Când se întorcea de la doamna Arnoux îl trezea ca
din greşeală, ca să poată vorbi despre ea.
Deslauriers, care dormea în odăiţa pentru lemne, lângă cişmea, căsca prelung. Frédéric se aşeza la
picioarele patului. Întâi vorbea despre cină, apoi povestea o mie de amănunte fără însemnătate, în care vedea
dovezi de dispreţ sau de afecţiune. O dată, de pildă, îi refuzase braţul ca să i-l dea lui Dittmer, şi Frédéric era
disperat.
– Ah! Ce prostie!
Sau îi spusese „prietene".
– În cazul ăsta, dă-i-nainte cu curaj!
– Dar nu îndrăznesc, spunea Frédéric.
– Atunci nu te mai gândi la asta! Noapte bună.
Deslauriers se întorcea cu faţa spre perete şi adormea. Nu înţelegea nimic din dragostea asta pe care o
privea ca pe o ultimă slăbicinuea a dolescenţei; şi, intimitatea lor nemaiajungându-i, fără îndoială, se gândi să
întrunească prietenii lor comuni o dată pe săptămână.
Veneau sâmbăta, către ora nouă. Cele trei perdele cu dungi multicolore erau trase cu grijă; lampa şi
patru luminări ardeau; vasul cu tutun, plin de pipe, se lăfăia în mijlocul mesei între sticle de bere, ceainic, o
sticlă de rom şi prăjiturele. Se discuta despre nemurirea sufletului, se făceau comparaţii între profesori.
Într-o seară, Hussonnet aduse un vlăjgan tânăr, îmbrăcat cu o redingotă prea scurtă la mâneci, cu o
înfăţişare stânjenită. Era băiatul a cărui liberare o ceruseră de la poliţie cu un an în urmă.
Neputându-i da înapoi stăpânului cutia cu dantele pierdută în încăierare, acela îl acuzase de furt, îl
ameninţase cu tribunalele; acum era comis într-o întreprindere de transporturi. Hussonnet îl întâlnise de
dimineaţă la colţul unei străzi; şi îl aducea cu el, pentru Dussardier, din recunoştinţă, voia să-l vadă pe
„celălalt".
Îi întinse lui Frédéric portţigaretul încă plin, pe care îl păstrase cu sfinţenie în speranţa de a i-l da
înapoi. Tinerii îl invitară să mai vină. El nu se dădu în lături.
Toţi erau de acord. Mai întâi, ura lor pentru stăpânire era asemenea unei dogme indiscutabile. Numai
Martinon încerca să-l apere pe Ludovic-Filip. Îl covârşeau cu banalităţile care circulau în ziare – îmbastilierea
Parisului 17 , legile din septembrie 18 , Pritchard 19 , lordul Guizot 20 – atât de tare încât Martinon tăcea, de teamă să
nu jignească pe cineva. În şapte ani de colegiu nu meritase nici o mustrare scrisă şi, la Şcoala de Drept, ştia să
placă profesorilor. Purta de obicei o redingotă groasă de culoarea masticului şi clacuri de cauciuc, dar apăru
într-o seară îmbrăcat ca un ginere: haină de catifea cu guler şal, cravată albă, lanţ de aur.
Uimirea fu şi mai mare când se află că venea de la domnul Dambreuse. În adevăr, bancherul
Dambreuse cumpărase de la Martinon-tatăl o bucată mare de pădure; bătrânul i-l prezentase pe fiul său. Îi
invitase pe amândoi la cină.
– Erau multe trufe? întrebă Deslauriers; şi-ai luat-o de mijloc pe nevasta lui, între două uşi, sicut
decet?
Atunci începură să vorbească despre femei. Pellerin nu admitea că există femei frumoase (el prefera
tigrii); dealtfel, femela omului era o creatură inferioară în ierarhia esteticii.
– Ceea ce vă cucereşte, dealtfel, e tocmai ceea ce o degradează ca idee; vreau să spun sânii, părul...
– Totuşi, se împotrivi Frédéric, un păr lung, negru, ochi mari, negri...
– Oh, fumat! strigă Hussonnet. Prea multe andaluze pe peluze! Chestii antice? Sluga dumneavoastră!
Ei, dă-o-ncolo, fără glumă! O cocoţică are mai mult haz decât Venus din Milo! Hai să fim gali, ce naiba! Şi
stil Régence, dacă putem!
Şi curgeţi, vinuri bune; zâmbiţi femei frumoase!