Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

Note de istorie literară
de Irina Mavrodin
Critica şi istoria literară – dăm aici, aşa cum arătam şi în primul volum al acestei ediţii, conceptului de
„istorie literară" sensul lui consacrat prin tradiţie, ce se referă la o cunoaştere obţinută pe temeiul unor date
pozitive privind biografia scriitorului, circumstanţele istorice, politice, sociale, culturale etc. în care are loc
geneza şi receptarea, în primul rând de către contemporani, a operei etc, date considerate ca fiind „extrinsece"
şi nonspecifice acesteia de către noua reflecţie critică a ultimelor decenii, ea însăşi însă, după cum se vede tot
mai mult, depăşită în prezent de o nouă orientare vizând a integra aceste date într-un sistem în cadrul căruia ar
putea să funcţioneze ca specifice – au stabilit cu îndeajuns de multă precizie existenţa câtorva etape în crearea
romanului Educaţia sentimentală: versiunea definitivă a acestuia, cea din 1869, este precedată de alte trei
texte care întreţin cu ea evidente relaţii de similitudine, la nivelul subiectului, acţiunii, personajelor etc. Mai
mult, fraze şi chiar pasaje întregi din aceste trei texte din multe puncte de vedere similare cu marele roman ce
abia urmează a fi scris au fost introduse de Flaubert ca atare în versiunea definitivă a Educaţiei sentimentale.
Dar trebuie totuşi să remarcăm că, deşi considerate a fi un fel de „schiţe" pregătitoare, aceste texte –
scrise la date mult distanţate în timp şi, cu excepţia celui de-al treilea, nu în vederea romanului Educaţia
sentimentală – sunt suficient de distincte spre a putea fi abordate şi ca texte autonome, adică în afara relaţiei
propuse mai sus.
Iată-le: Mémoires d'un fou (Memoriile unui nebun), 1837; Novembre (Noiembrie), 1842; Educaţia
sentimentală (prima versiune), 1843–1845.
Flaubert scrie Memoriile unui nebun încă de pe când era elev de liceu, la vârsta de şaisprezece ani. E
un text foarte romantic, compus sub influenţa unor fervente lecturi din Chateaubriand, Hugo, Goethe, Byron.
Evenimentele istorice, care vor ocupa un loc atât de important în versiunea definitivă a Educaţiei
sentimentale, nu-l preocupă câtuşi de puţin pe tânărul autor: Memoriile sunt o confesiune foarte personală,
scrisă dealtminteri spre a fi citită de un singur om, de Alfred Le Poittevin, cel mai apropiat prieten al lui
Flaubert. Foarte autobiografice, aceste Memorii nu sunt însă povestea unei vieţi surprinsă în evenimentele ei
„exterioare": „Voi scrie deci povestea vieţii mele, spune Flaubert chiar la începutul lor. Ce viaţă! Dar oare am
trăit cu adevărat? Sunt tânăr, nu am nici o cută pe obraz şi nici o patimă în suflet... Or, viaţa mea nu-i o
înşiruire de fapte: viaţa mea este un gând..." Corespondenţele descoperite de exegeţii lui Flaubert între
Memoriile unui nebun şi Educaţia sentimentală se situează pe linia unui anumit mod de a gândi – pe temeiul
uneia şi aceleiaşi intuiţii fundamentale, confirmată în cazul autorului adult de o experienţă ce-i lipsea
adolescentului – viaţa şi, în speţă, iubirea. Motivul iubirii unice apare încă aici, ca şi numele de Marie purtat
de eroină.
În Noiembrie, intensitatea cu care este resimţită absenţa sentimentului iubirii adevărate, unice, vădeşte,
în ciuda faptului că eroina, tot Marie, este o prostituată, prezenţa aceluiaşi motiv. Subiectul pare a fi reluarea
unui episod din Memoriile unui nebun (eroul „profanează iubirea" Mariei printr-o aventură ce nu-i lasă decât
un profund dezgust). El prefigurează totodată unele episoade din Educaţia sentimentală (versiunea definitivă)
a căror eroină este Rosannette. Mai mult chiar: regăsim aici pasaje întregi ce vor fi preluate aproape ca atare
în versiunea definitivă a romanului.
A treia prefigurare datează din 1843-1845 (scriitorul este silit să-şi întrerupă lucrul timp îndelungat din
cauza unei crize nervoase) şi poartă titlul ce va rămâne şi în versiunea definitivă. Între momentul când este
terminat textul Noiembrie şi cel al primelor pagini scrise din această primă versiune nu trec decât câteva luni.
Eroul unic din Memoriile unui nebun şi din Noiembrie apare în prima versiune a Educaţiei sentimentale într-o
dublă ipostază: există două personaje (procedeul va fi reluat de către scriitor douăzeci şi cinci de ani mai
târziu, în Bouvard şi Pécuchet), Henry şi Jules, complementare, spre a spune astfel, în ceea ce priveşte
psihologia şi comportamentul. E o soluţie prin care Flaubert poate rezolva situaţii mentale antinomice,
paradoxale, fără a fi nevoit să recurgă la monolog, procedeu care prevalase în versiunile anterioare.
Istoricii literari au stabilit relaţii de similitudine între Flaubert şi personajul Jules (o vor face şi în ceea
ce priveşte Frédéric din versiunea definitivă a Educaţiei sentimentale), între prietenul romancierului, Maxime
du Camp şi personajul Henry. Cât priveşte eroina, doamna Renaud, ea continui să fie inspirată, după aceiaşi
istorici literari, de iubirea platonică a foarte tânărului Flaubert pentru Élisa Schlésinger. Spre deosebire însă
de întâmplările reale, spre deosebire totodată (lucru mai important, dântr-un punct de vedere specific literar)
de cele descrise în versiunea definitivă, doamna Renaud devine amanta lui Henry, cu care pleacă în America.
Deşi desfăşurarea evenimentelor este în cea mai mare măsură inventată, Flaubert nu reuşeşte să se îndepărteze