Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

searbede şi vorbi despre misiunea civilizatoare a actorului. Deoarece teatrul era căminul instrucţiei naţionale,
el vota pentru reforma teatrului; şi, mai întâi, să nu mai existe directive, şi nici privilegii!
– Da! De nici un fel!
Jocul actorului înfierbânta mulţimea; se încrucişau moţiuni subversive.
– Jos cu academiile! Jos cu Institutul!
– Jos cu misiunile!
– Jos bacalaureatul!
– Să se suprime gradele universitare!
– Să le păstrăm, zise Sénécal, dar să fie conferite prin vot universal, de către Popor, singurul adevărat
judecător!
Dealtfel, cel mai folositor lucru nu era acesta. Trebuia, mai întâi, să se treacă cu tăvălugul peste
capetele bogaţilor! Şi îi zugrăvi îmbuibându-se cu crime sub tavanele lor aurite, în timp ce săracii se sfârşeau
de foame în magherniţele lor, plini de toate virtuţile. Aplauzele se înteţeau într-atâta, încât trebui să se
oprească. Timp de câteva minute, rămase cu pleoapele strânse, cu capul lăsat pe spate, legănându-se parcă pe
acest val de furie pe care îl stârnise. Apoi, reîncepu să vorbească, dogmatic, cu fraze poruncitoare ca nişte
legi. Statul trebuia să pună mâna pe Bancă şi pe Asigurări. Moştenirile să fie interzise. Să se stabilească un
fond social pentru muncitori. Multe alte măsuri vor fi luate în viitor. Pentru moment acestea erau suficiente;
şi, revenind la alegeri:
– Ne trebuie cetăţeni curaţi, oameni cu totul noi! Se prezintă cineva?
Frédéric se ridică. Se auzi un murmur de aprobare; erau prietenii lui. Dar Sénécal, luând o atitudine în
stilul lui Fouquier-Tinvilie 93 , începu să-l întrebe: numele, pronumele, antecedentele, viaţa şi moravurile.
Frédéric îi răspundea sumar şi îşi muşca buzele. Sénécal întrebă dacă cineva vedea vreo piedică la
această candidatură.
– Nu! nu!
El însă vedea piedici. Toţi se aplecară cu atenţie. Cetăţeanul candidat nu dăduse o oarecare sumă
promisă pentru o fundaţie democratică, un ziar. Mai mult, la 22 februarie, cu toate că fusese anunţat cu mult
înainte, nu se dusese la întâlnirea din piaţa Panteonului.
– Pot să jur că era prezent la Tuileries! zise Dussardier.
– Poţi să juri că l-ai văzut şi la Panteon?
Dussardier lăsă capul în jos; Frédéric tăcea; prietenii lui, scandalizaţi, îl priveau cu îngrijorare.
– Cel puţin cunoaşteţi un patriot care să ne garanteze principiile dumneavoastră? reluă Sénécal.
– Eu! zise Dussardier.
– O, asta nu-i de ajuns! Altcineva!
Frédéric se întoarse către Pellerín. Artistul îi răspunse cu gesturi mute care voiau să spună:
„Dragul meu, şi pe mine m-au respins! Ce naiba vrei?" Atunci Frédéric îl împinse pe Regimbart cu
cotul.
– Da! E adevărat! E timpul să intervin.
Şi Regimbart trecu pe estradă; apoi, arătând pe spaniolul care-l urmase:
– Daţi-mi voie, cetăţeni, să vă prezint un patriot din Barcelona!
Patriotul salută adânc, îşi învârti ca un automat ochii cenuşii şi, cu mâna pe inimă, se porni:
– Ciudadanos! Mucho aprecio el honor que me dispensais, y si grande es vuestra bondad mayor es
vuestra atención 94 .
– Cer cuvântul! strigă Frédéric.
– Desde que se proclama la constitución de Cádiz, ese pacto fundamental de las libertades espanolas,
hasta la ultima revolución, nuestra patria cuenta numerosos y heroicos martires 95 .
Frédéric încercă încă o dată să se facă auzit:
– Dar, cetăţeni!...
Spaniolul continua:
– El martes proximo tendra lugar en la iglesia de la Magdalena un servicio funebre 96 .
– E absurd, la urma urmei! Nimeni nu înţelege nimic.
Această observaţie exasperă mulţimea.
– Afară! Afară!
– Cine? eu? întrebă Frédéric.
– Dumneata însuţi! spuse solemn Sénécal. Ieşi afară!
Frédéric se ridică să plece, şi vocea iberianului îl urmărea:
– Y todos los espanoles descarian ver allí reunidas las depidaciones de los clubs y de la milicia