Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

– L-aţi respins pe Ducretot, o, fraţii mei! şi bine aţi făcut, dar nu din ură împotriva religiei, căci toţi
suntem credincioşi.
Unii ascultau cu gura întredeschisă, cu aerul unor neofiţi, în atitudini extatice.
– Şi nici pentru că e preot căci şi noi suntem preoţi! Muncitorul e un preot, cum a fost şi întemeietorul
socialismului, Stăpânul nostru al tuturor, Isus Hristos!
Venise momentul să se inaugureze domnia lui Dumnezeu! Evanghelia duce drept la '89! După abolirea
sclaviei, abolirea proletariatului. Întâi a fost era urii, acum începea era dragostei.
– Creştinismul este cheia de boltă şi temelia noului edificiu...
– Îţi baţi joc de noi? strigă plasatorul de vinuri. De unde a mai ieşit şi popa ăsta!
Această întrerupere produse un scandal enorm. Aproape toţi se urcară pe bănci şi, cu pumnul în sus,
vociferau: „Ateu! Aristocrat! Canalie!" în timp ce clopoţelul preşedintelui suna fără încetare şi strigătele „La
ordine! La ordine!" creşteau mereu. Dar, îndrăzneţ, şi susţinut dealtfel de „trei cafele" băute înainte de
adunare, oratorul se zbătea în mijlocul celorlalţi.
– Cum, eu un aristocrat? Haida-de!
Când îi îngăduiră să se explice, el declară că atâta vreme cât vor fi preoţi, n-o să fie niciodată linişte şi,
deoarece se vorbise mai înainte de economii, ar fi o economie grozavă să se suprime bisericile, sfintele
anaforniţe şi, la urma urmei, toate cultele.
Cineva îi obiectă că mergea prea departe.
– Da, merg departe! Dar, când o corabie e în mijlocul furtunii...
Fără să aştepte sfârşitulcomparaţiei, un altul îi răspunse:
– De acord! Dar asta înseamnă să dărâmi totul dintr-o dată, ca un zidar fără discernământ...
– Insulţi zidarii! răcni un cetăţean plin de ipsos. Şi, încăpăţânându-se să creadă că fusese provocat,
profera insulte, voia să se bată, se crampona de bancă. Trei bărbaţi abia îl scoaseră din sală.
În acest timp, muncitorul era tot la tribună. Cei doi secretari îl avertizară să coboare. El protestă
împotriva nedreptăţii care i se făcea.
– N-o să mă împiedicaţi să strig: dragoste veşnică scumpei noastre Franţe! Dragoste veşnică şi
Republicii!
– Cetăţeni! spuse atunci Compain, cetăţeni!
Şi tot repetând: „Cetăţeni"! obţinu un pic de linişte, se rezemă de tribună cu amândouă mâinile lui roşii
şi ca nişte cioturi, îşi aplecă trimchiul înainte; clipind din ochi, zise:
– Cred că ar trebui să se dea o mai mare extindere capului de viţel.
Toţi tăcură, crezând că au auzit greşit.
– Da! Capului de viţel!
Trei sute de hohote de râs izbucniră dintr-o dată. Tavanul se cutremura. În faţa acestor figuri strâmbate
de râs, Compain dădea îndărăt. Reluă pe un ton furios:
– Cum? Nu ştiţi ce-i aia un cap de viţel!
Urmă un paroxism, un delir. Se ţineau de burtă. Unii cădeau chiar pe jos, sub bănci. Compain,
nemairezistând, se refugie lângă Regimbart şi vru să-l convingă să plece cu dânsul.
– Nu! Stau până la urmă! zise Cetăţeanul.
Acest răspuns îl hotărî pe Frédéric; şi, pe când îşi căuta la dreapta şi la stânga prietenii ca să-l susţină,
zări, în faţa lui, pe Pellerin la tribună. Artistul vorbi de sus mulţimii.
– Aş vrea să ştiu unde este candidatul Artei în toate astea? Eu am făcut un tablou...
– N-avem ce să facem cu tablouri! spuse cu brutalitate un bărbat slab, cu pomeţii roşii.
Pellerin protestă împotriva întreruperii. Dar celălalt, pe un ton tragic:
– Oare guvernul n-ar fi trebuit până acum să suprime prin decret prostituţia şi mizeria?
Şi, câştigând prin aceste cuvinte favoarea poporului, tună şi fulgeră împotriva corupţiei din marile
oraşe.
– Ruşine şi infamie! Ar trebui să-i înşfăcăm pe burghezi la ieşirea de la Maison d'Or şi să-i scuipăm în
faţă! Cel puţin dacă Guvernul n-ar favoriza desfrâul! Dar funcţionarii de la accize sunt atât de indecenţi faţă
de fiicele şi de surorile noastre...
O voce strigă de departe:
– E caraghios!
– Afară!
– Storc de la noi impozite ca să le plătească destrăbălarea! Astfel, lefurile prea mari ale actorilor...
– E rândul meu! strigă Delmar.
Se repezi la tribună, dădu pe toţi la o parte şi îşi luă poza; declară că dispreţuia asemenea acuzaţii