Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

„Da, îl iubesc!... Îl iubesc!"
Îi părea că se cufundă în ceva adânc, fără sfârşit. Pendula sună ora trei. Asculta cum se sting vibraţiile.
Stătea pe marginea fotoliului, cu ochii ficşi, zâmbind.
În aceeaşi după-amiază, în aceeaşi clipă, Frédéric şi domnişoara Louise se plimbau în grădina pe care
domnul Roque o avea la capătul insulei. Bătrâna Catherine îi supraveghea de departe; mergeau alături, şi
Frédéric spunea:
– Îţi aduci aminte când te luam cu mine pe câmpuri?
– Ce bun erai cu mine! răspunse ea. Mă ajutai să fac cozonaci de nisip, să-mi umplu stropitoarea, să
mă dau în leagăn!
– Ce-au devenit toate păpuşile, care aveau nume de regină sau de marchize?
– Zău, nici nu ştiu!
– Şi căţelul Moricaud!
– S-a înecat, sărmanul de el!
– Şi Don Quijote, cu gravurile pe care le coloram amândoi...
– Îl am şi acum.
El îi aminti ziua primei sale împărtăşanii şi cât era de drăguţă seara, la vecernie, cu vălul ei alb şi cu o
lumânare mare, când treceau toate în şir în jurul altarului, şi bătea clopotul.
Aceste amintiri aveau, fără îndoială, prea puţin farmec pentru domnişoara Roque; nu găsi nici un
răspuns; şi, după un minut:
– Răutăciosule! nu mi-ai trimis niciodată vreo veste!
Frédéric obiectă că avea mult de lucru.
– Dar ce faci?
Întrebarea îl puse în încurcătură, apoi spuse că făcea studii de politică.
– Ah!
Şi, fără să ceară alte lămuriri:
– Asta îţi ocupă timpul, eu însă...
Atunci îi povesti cât de pustie era viaţa ei; nu vedea pe nimeni, n-avea nici o plăcere cât de mică, nici
o distracţie. Ar fi vrut să călărească.
– Vicarul pretinde că e nepotrivit pentru o fată tânără; ce stupide sunt convenienţele astea. Odinioară
mă lăsau să fac ce voiam; acum, nimic.
– Tatăl dumitale te iubeşte, totuşi!
– Da; dar...
Ea oftă, ceea ce însemna: „Asta nu mi-e de ajuns ca să fiu fericită".
Urmă o tăcere. Nu auzeau decât scârţâitul nisipului sub picioare şi murmurul căderii apei; căci Sena, la
nord de Nogent, se desface în două braţe. Cel care pune în mişcare morile îşi revarsă în locul acela surplusul
undelor, ca să întâlnească mai jos cursul natural al fluviului; şi când vii dinspre poduri, vezi la dreapta, pe
malul celălalt, un taluz de iarbă care domină o casă albă. La stânga, pe pajişte, se întinde un şir de plopi, şi
orizontal, în faţă, e mărginit de un cot al râului; apa era netedă ca o oglindă; insecte mari alunecau pe
suprafaţa ei liniştită. Tufe de trestie şi de stuf o mărgineau inegal; tot felul de plante aduse acolo înfloreau în
bănuţi de aur, lăsau să atârne ciucuri galbeni, înălţau caere de flori purpurii, ridicau la întâmplare săgeţi verzi.
Într-o intrătură a malului, înfloreau nuferi albi; un rând de sălcii bătrâne, care ascundeau capcane pentru lupi,
alcătuiau toată împrejmuirea grădinii în partea aceasta a insulei.
Mai încoace, în interior, patru ziduri cu coamă de ardezie înconjurau grădina de zarzavat, unde
straturile, arate de curând, păreau nişte plăci brune. Clopotele de sticlă care acopereau pepenii, sticleau în şir
pe răzorul lor îngust; anghinarea, fasolele, spanacul, morcovii şi roşiile alternau până la un pătrat de
sparanghel, care părea o mică pădurice de pene.
Pe terenul acesta se înălţase, sub Directorat, o locuinţă elegantă. De atunci, copacii crescuseră peste
măsură, clematita acoperea aleile de carpeni, cărările erau invadate de muşchi, pretutindeni creşteau mărăcini.
Bucăţi de statui se fărâmiţau prin ierburi. Te împiedicai de resturi de împletituri de sârmă. Din pavilion, nu
mai rămăseseră decât la parter două camere, pe care atârnau fâşii de tapet albastru. În faţa casei se întindea un
umbrar în stil italian, unde, pe stâlpi de cărămidă, un grilaj de lemn susţinea o viţă.
Ajunseră amândoi sub el şi, cum lumina cădea prin găurile inegale dintre frunze, Frédéric, vorbind
dintr-o parte cu Louise, privea umbra frunzelor pe obrazul ei.
Avea în părul roşcat, lângă coc, un ac sfârşit la capăt cu o bilă de sticlă, care imita smaragdul; şi purta,
cu toate că era în doliu (atât era de naiv prostul său gust), papuci de paie garnisiţi cu şaten roz, curiozitate
vulgară, cumpăraţi fără îndoială la vreun bâlci.