Educatia sentimentala de Gustave Flaubert - CARTE BUNA

Umbra cuiva se lungi pe pietre şi în acelaşi timp auziră aceste cuvinte:
– Sluga dumneavoastră, domnilor!
Cel care le rostea era un omuleţ îmbrăcat cu o redingotă largă de un cafeniu-închis şi cu o caschetă ce
lăsa să i se vadă sub cozoroc nasul ascuţit.
– Domnul Roque? întrebă Frédéric.
– El însuşi, rosti vocea.
Îşi justifică prezenţa spunând că tocmai îşi controlase capcanele pentru lupi din grădina lui de la malul
apei.
– Şi te-ai întors pe meleagurile noastre? Foarte bine! Am aflat-o de la fetiţa mea. Eşti sănătos sper, da?
Nu pleci încă...
Şi se duse, descurajat fără îndoială de primirea lui Frédéric.
În adevăr, doamna Moreau nu avea relaţii cu el; moş Roque trăia cu servitoarea lui şi era foarte puţin
preţuit, cu toate că avea funcţiunea de agent electoral, de administrator al domnului Dambreuse.
– Bancherul care locuieşte în strada d'Anjou? întrebă Deslauriers. Ştii ce-ar trebui să faci, băiete?
Isidore îi întrerupse încă o dată. Avea poruncă să-l aducă neapărat acasă pe Frédéric. Doamna era
neliniştită de lipsa lui.
– Bine, bine, are să vină, spuse Deslauriers, n-are să doarmă în străini.
Şi când servitorul plecă:
– Ar trebui să-l rogi pe bătrânul ăsta să te introducă la familia Dambreuse. Nimic nu e mai folositor
decât să frecventezi o casă bogată. De vreme ce ai un costum negru şi mănuşi albe, profită de ele! Trebuie să
intri în lumea aceea! Ai să mă duci şi pe mine mai târziu. Ia gândeşte-te, un om cu milioane! Fă aşa ca să-i
placi, şi nevesti-si la fel. Devino amantul ei!
Frédéric protesta.
– Dar mi se pare că îţi spun lucruri clasice! Adu-ţi aminte de Rastignac din Comedia umană. Ai să
reuşeşti, sunt sigur!
Frédéric avea atâta încredere în Deslauriers încât simţi că şovăie şi uitând de doamna Arnoux sau
trecând asupra ei prezicerea făcută, despre cealaltă, nu se putu stăpâni să nu zâmbească.
Secretarul adăugă:
– Ultimul sfat: trece-ţi examenele! Un titlu e totdeauna bun. Şi leapădă-mi-te odată de poeţii tăi
catolici sau satanici, tot atât de avansaţi în filosofie pe cât era lumea în secolul al XII-lea. Disperarea ta e
neroadă. Personalităţi foarte mari au avut debuturi şi mai grele, începând cu Mirabeau. Dealtfel, despărţirea
noastră nu va ţine mult. Am să-l răzbesc eu pe potlogarul de tata. E vremea să mă întorc, rămâi cu bine! Ai
cinci franci ca să-mi plătesc cina?
Frédéric îi dădu zece franci, restul sumei pe care o luase dimineaţă de la Isidore.
La zece stânjeni depărtare, pe malul stâng, strălucea o lumină la lucarna unei case scunde.
Deslauriers o zări. Atunci rosti emfatic, scoţându-şi pălăria:
– Venus, regină a cerurilor, închinăciune! Dar Sărăcia e mama înţelepciunii. Oh, Doamne, am fost
destul de defăimaţi pentru asta!
Această aluzie la o aventură comună îi înveseli. Râdeau tare pe străzi.
Apoi, după ce plăti la han, Deslauriers îl conduse pe Frédéric până la răspântia de la Hôtel-Dieu; şi
după o lungă îmbrăţişare cei doi prieteni se despărţiră.
III
Peste două luni, Frédéric, poposit într-o dimineaţă în strada Coq-Héron, se gândi numaidecât să facă
vizita cea mare.
Întâmplarea îl ajutase. Moş Roque venise să-i aducă un sul de hârtii şi-l rugase să le ducă el însuşi la
domnul Dambreuse; mai întovărăşea comisionul şi cu un bilet deschis, în care îşi prezenta tânărul compatriot.
Doamna Moreau păru surprinsă de acest demers. Frédéric nu dădu pe faţă plăcerea pe care i-o
pricinuia.
Domnul Dambreuse se chema pe numele lui adevărat contele d'Ambreuse, dar în 1825, părăsindu-şi pe
rând nobleţea şi partidul, se apucase de industrie; cu urechea aplecată asupra tuturor birourilor, cu mâna
băgată în toate întreprinderile, la pândă pentru orice ocazie bună, subtil ca un grec şi muncitor ca un
auvergnat, adunase o avere despre care se spunea că e considerabilă; mai mult, era ofiţer al Legiunii de
Onoare, membru al Consiliului general din Aube, deputat, pair al Franţei în curând; serviabil dealtfel, îl
obosea pe ministru cu cererile lui necontenite de ajutoare, de decoraţii, de debite de tutun; în îmbufnările lui