A. COSTINESCU - ALBUM 2018

Irezistibila patimă a desenului
„Punct, linie, pată” - esența desenului, zice Augustin Costinescu. Deasupra colii de hârtie,
deocamdată un mic deșert alb, mâna descrie în viteză și cu nervozitate cercuri sau elipse. Tensiune
cumplită; e momentul în care imaginea - această .poezie care se vede”, cum ar zice Leonardo da
Vinci - se naște în mintea artistului. Și fulgerător, mâna coboară. Uneori impactul e atât de dur,
încât cărbunele se rupe. Apoi, totul pare a se calma, dar tensiunea - aproape o febră - se menține și,
ca printr-o vrajă, din penița, pensula sau creionul lui Costinescu apar ceea ce soția sa numește
„minuni”; peisaje citadine, biserici, plaje, flori, copaci, arlechini, naturi statice, superbe balerine sau
nuduri. Costinescu nu are vreo preferință aparte pentru subiecte. Și nici cu privire la materiale. „Se
poate desena orice, pe orice și cu orice” - zice el.
Și s-ar mai putea adăuga; și oriunde. Costinescu desenează în atelier, acasă, când se află în vizită
sau la restaurant. El desenează nu doar pentru că știe sau vrea, ci pentru că nu poate altfel. E modul
lui de existență și cum pune mâna pe ceva, acesta devine artă. Iar forța care-l împinge e atât de
mare, încât dacă nu are la îndemână materialele obișnuite, desenează pe șervețele sau pe orice
altceva ce-i cade-n mână.
Cine-l cunoaște știe că Augustin Costinescu și-a pus întreaga sa existență pe o singură carte: arta;
foarte probabil înainte de a fi aflat că - de pe un alt tărâm al infinitului - van Beethoven rostea o
sentință: „Trebuie necontenit să jertfești artei tale toate nimicurile vieții”. Și Costinescu jertfește
acestei Golgote viața sa, liniștea sa și uneori și a celor dragi din jurul său.
Ca și alți creatori autentici, trece și el prin devastatoare purgatorii ale îndoielii: „Dacă au existat un
Velasquez sau un Luchian, eu ce mai caut în artă?". Și, totuși, regăsește forța de a lucra în
continuare. Istoria a cunoscut și artiști care pictau în genunchi, plângând, iar lumea - cu o uluitoare
consecvență a lipsei de înțelegere - îi eticheta „boemi”. Și ei se mistuiau, aparent printre oameni, în
realitate în singurătate sau chiar asceză. Din nou Costinescu: „Sunt singur în acest univers în care
trebuie să creez pentru Dumnezeu”.
„Punct, linie, pată”. Și neantul artei. Și nemărginirea sacrificiului. Singur, sub ochiul exigent al
marilor umbre ale picturii universale... „Punct, linie, pată”...
NECULAI L. CĂLUGĂRIȚĂ
71