Taifas Literary Magazine no. 3, September, 2020

4
Taifas Literary Magazine no. 3, 2020, September
Tot pe fond cultural, tradițional, iată,
popoarele din centrul și sud-estul Europei
arată, în dans, o predilecție către horă. Încă din
cele mai vechi timpuri, hora este privită ca un
dans ritualic strâns legat de noțiunea de timp
și curgerea sa; mai precis, de trecerea
anotimpurilor în decursul unui an, mișcarea
lor perpetuă în jurul unui soare ce renaște
spre a-și revărsa lumina benefică asupra vieții
noastre pe pământ. Indiferent asupra cărei
culturi din arealul mai sus amintit vom privi,
hora simbolizează același lucru, iar
personificarea anotimpurilor în hore și
dansuri constituie o alegorie religioasă
străveche, când lumea europeană precreștină
îmbina cultul astrobiologic cu cel teluric.
Dansurile populare care se țin cu ocazia
feluritor sărbători
comportă o cadență
preponderent-alertă,
cu o coregrafie
îndrăzneață până la
limita acrobației
uneori, lucru specific
sărbătorilor tracice, fie
că amintim de
agatârși, de geți, de
iliri sau taurisci. Astfel,
supunerea ritualică a timpului prin aceste
obiceiuri denotă sfidarea morții și venerarea
vieții prin proiectarea ei pe planul idealului, al
astrelor ce înconjoară zeul suprem, Soarele.
Istoricul și etnologul Neagu Djuvara identifică
aceste similitudini pentru a susține teoria
ginții-mamă protoeuropene așa cum a fost
înaintată de predecesorul său Ion Densușianu.
Cu alte cuvinte, reiese faptul că, deși pot părea
diferite prin execuție, dansurile populare din
zona balcanică și est-europeană au la bază
același concept cultural-religios.
Dacă istorici recunoscuți avansează teoria
latinității aromânilor, în vreme ce alții mai
recenți le atribuie o sorginte exclusiv greacă,
noi nu vom comite imprudența de a ne situa de
o parte sau alta, întrucât, iată, chestiunea
latinității Europei răsăritene se face rolul unor
dispute tot mai vocale pentru care părțile au
ISSN 2458-0198 - ISSN-L 2458-0198
numeroase argumente și contraargumente.
Este, totuși, de remarcat ceea ce, în cadrul unui
interviu recent, un intelectual aromân declara
autorului celor de față: „Noi, macedoromânii,
nu cunoaștem alți eroi naționali decât cei ai
Statului Român în care ființăm din vremuri
incomensurabile, iar asta o susțin atât
personalități de vază ale minorității noastre,
cât și oameni dintre cei mai simpli cu care etnia
noastră se mândrește tot atât cât o face
România.”
Chestiunea continuității aromânilor în
modernitatea românească nu mai face,
demult, obiectul vreunei controverse
geopolitice în interiorul țării noastre, iar pe
asta o arată dialogul social și, mai ales,
intercultural atât de fluent și deschis dintre
etnic și național. Acest
dialog este facilitat pe
linie de manifestare a
tradițiilor, ceea ce
identifică cel mai
elocvent punctele
comune ale culturilor.
Și, revenind la
interviul
impresionant, vom
încheia cu spusele
altui intelectual aromân: „Se prea poate ca
Europa să nu considere România pregătită
pentru modernitatea vremurilor actuale. Tot
astfel, poate că Europa occidentală nu vede cu
ochi încrezători pregătirea României pentru
timpurile care vor veni. Însă unul dintre
apanajele modernității îl constituie respectul
față de tradițiile etnicilor și promovarea
acestora, fără de care niciun popor nu se poate
pretinde modern. Un om care ia în derâdere
cultura unui popor, fie acel popor străin de el
ori nu, în fine, acel nu se poate moderniza.
Tocmai de aceea, privind respectul față de
tradițiile și cultura oricărei etnii, spun cu mâna
pe inimă că România este un «colț de rai» și că
viitorul ei este ultramodern înainte de a se
petrece.”
TAIFAS LITERARY MAGAZINE