Taifas Literary Magazine no. 3, September, 2020

29
Taifas Literary Magazine no. 3, 2020, September
– Cât fac, mă, patru ori patru?
Îl cerceta lung, cu ofuscare, scârbit parcă de
tăcerea unui prostănac pe care îl avea în faţă.
Îi trânti cartea de aritmetică direct în creştetul
capului:
– Ia manualu’ şi-nvaţă! Prostu’ dracului!
Dacă îţi mai aplic încă şaişpe lovituri îţi despic
fesele, mă... calule!
Se întoarse cu mişcări neaşteptate spre
Matei, care stătea pitit în colţul mesei, de parcă
de-abia atunci îşi adusese aminte de dânsul:
– Ia să auzim tovarăşu’ poet, ce-ai compus
mata?
Parcă se ghemui şi mai
adânc în scaunul în care şedea.
Îl scruta cu nesiguranţă pe sub
sprâncene şi, pupilele i se
mutau când la el, când la
centură. Începu să îi recite
aproape mecanic, fără vreo
oarecare intonaţie:
– Vara, de Scarlat Matei:
„Te iubesc frumoasă vară, ca
pe-un stol de rândunele,
Ziua ta e-atât de caldă, ca un
astru dintre stele.
Holde, lanuri aurii, munţi şi
ape străvezii,
Zumzetul de pe câmpii, te aşteaptă ca să
vii...”
Ochii lui Jan Scarlat scăpărau scântei. Erau
sângerii. Deşi nu îl privea, Matei îi simţea
încordarea. Nu îi zărea decât pumnii strâşi,
sprijiniţi de masă, gata pregătiţi parcă să o
sfărâme. Toţi cei cinci fraţi şi Mălin care
dormea amuţiră. Până şi ceasul de pe perete îşi
târâia mai precaut secundele, iar picăturile
dese care ieşeau pe ţeava robinetului cu
garnitura stricată se împuţinară, toate acestea
în aşteptarea reacţiei bărbatului. Scrutarea sa
îl ţintuia cu apăsare, din profil, mai mult pe sub
o sprânceană. Stătu în felul acesta lăsând
îndelung secundele în aşteptare. Îşi ridică apoi
uşor trunchiul, îşi suci bărbia spre dânsul şi, îl
ţintui cu ambii ochi. Dacă îi prindeau viaţă era
greu de spus. Îşi ridică în faţa bărbiei palmele
ca într-o oglindă, dând privitorului, fără voia
lui, un context simbolic, asemănător
însemnătăţii rugăciunii popoarelor islamice...
Începu uşor să îşi împreuneze şi să îşi
distanţeze palmele, întocmai unui aplaudat
psihotic, care se accentua frenetic,
îndemnându-i şi pe ceilalţi să facă acelaşi
lucru. Din spatele tăcerii, din sfârâitul
opaiţului care uitase să se stingă, şi din
scâncetele lui Alex care se forţa
cu frică să nu mai bocească,
izbucniră aplauze slugarnice,
imitându-le cu succes pe cele
ale tatălui. Printre ele, îi
răzbătu pe urmă vocea,
cumpănitoare, părând a avea
un rol de îmbărbătoare:
chip.
– Eşti prea bun ca să te faci
inginer, mă, te fac profesor
universitar...
„Eu nu vreau să mă fac
profesor universitar, eu vreau
să mă fac pădurar”! îl
contrazise Matei în gând, cu un
zâmbet sincer impregnat pe
– Mai scrie încă o dată poezia asta pe o
bucată de hârtie! O duc cu mine mâine la
servici’. Mi-ai înfrumuseţat ziua! îi ciufuli vioi
părul, care, dacă nu i-ar fi fost tuns şcolastic, i
s-ar fi ciufulit cu siguranţă. O să moară de
ciudă Liviu, pe locomotivă. Tinicheaua!... Zicea:
„Fata mea este cea mai îndemânatică elevă de
la cursurile de ţesut cu mâna de la Căminul
Cultural de la mine din comună”! Păi bravo
nene, compari aspiraţiile şi divinitatea unui
poet... cu o ţesătoare?! Paştele şi bisericuţa...
Uite, că mă enervai!...
year I, no. 3, 2020, September
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198